În perioada 26 - 29 ianuarie 2013, în baza protocolului bilateral de colaborare semnat în aprilie 2012, o delegație a OAR București a răspuns invitației reprezentanților Ordinului Arhitecților din Provincia Taranto, Italia, de a participa la o întâlnire la Taranto. Din delegație au făcut parte Președintele OAR București, prof. dr. arh. Mircea Ochinciuc, alături de arhitecții Mario Kuibuș și Mihai Duțescu.
Întâlnirea a fost prilejuită în principal de conferința internațională cu titlul „Italia e Romania: ieri, oggi e domani”, organizată pe 28 ianuarie la sediul Primăriei orașului Taranto de către colegii arhitecți italieni. În cadrul acestui eveniment, au avut loc dezbateri profesionale care au evidențiat atât diferențele, cât și asemănările dintre cele două contexte profesionale: Italia și România. Au luat cuvântul numeroși arhitecți și ingineri locali, în timp ce câțiva invitați au putut susține prezentări de specialitate însoțite de imagini. Astfel, prof. dr. arh. Mircea Ochinciuc a ținut o prelegere cu titlul „Despre identitate”, subliniind importanța lecturii aprofundate a unui context cultural, în cadrul oricărui demers arhitectural.
Arhitecții Mario Kuibuș și Mihai Duțescu au beneficiat de asemenea de intervenții publice, cu titlul „De-a arhitectura - cunoaștere și vocație. Un program pentru școala primară” (Mario Kuibuș) în care a prezentat în detaliu unul dintre cele mai noi și mai interesante proiecte ale OAR București, care vizează educația arhitecturală destinată copiilor și este introdus ca activitate în curicula școlară, respectiv „O privire asupra arhitecturii moderne și contemporane din România” (Mihai Duțescu). Această ultimă prezentare a venit în completarea firească a intervențiilor prof. Raffaele Giannantonio (Universitatea din Pescara, Facultatea de Arhitectură) care a făcut o foarte documentată trecere în revistă a fenomenelor arhitecturale din România sfârșitului de secol 19 - început de secol 20, și a prezentării cu titlul „Arhitecți italieni în România” susținută de arh. Guerrino Faidiga - prezentare din care s-a detașat în mod evident figura arhitectului Giulio Magni, care a semnat mai multe proiecte la începutul sec. 20 în România.
În felul acesta, s-a făcut un prim pas spre concretizarea deschiderii bilaterale pe care o oferă protocolul dintre cele două organizații profesionale.
S-a convenit ca 3 reprezentanți ai Ordinului Arhitecților din Provincia Taranto să participe la Anuala de Arhitectură București ediția a XI-a 2013 cu un număr de panouri reprezentând studii, proiecte și lucrări de concurs pe tema „Arhitectura Sacră” organizată în anul precedent de către Ordinul Arhitecților din Provincia Taranto. Totodată, în spiritul protocolului încheiat între cele două asociații profesionale, invitații noștri vor prezenta la Anuala din iunie de la București două comunicări pe tema „Între local și global – arhitectura ca dispozitiv social” relevând modul în care arhitecții italieni abordează acest subiect.
Imaginile alăturate ilustrează secvențe ale întâlnirii de la sediul Ordinului Arhitecților din Taranto și din cadrul conferinței „Italia e Romania: ieri, oggi e domani”