Ziua a I-a | Ziua a II-a | Ziua a III-a | Ziua a IV-a
Această zi a fost dedicată concluziilor și a fost ilustrativă pentru eforturile de a depăși barierele de comunicare între colegi care se concentrează asupra aceluiași subiect.
Aș vrea să pornesc de la povestea Barcelonei pentru că întîmplarea face că am fost acolo în anul 1990. Din 1990 pînă în 2003 orașul s-a mărit cu o treime. Principalul motiv a fost organizarea a două evenimente mondiale, Expoziția Mondială și Olimpiada. În perioada în care s-a construit au fost cooptate toate forțele interne și, bineînțeles, s-a pornit de la un concept. Au fost zece mari colective spaniole care au elaborat 10 propuneri de urbanism pentru zonele respective. Pînă la urmă s-au ales trei dintre ele. Nu știu prin ce minune cerească nu s-au certat între ei dar știu că au mai reușit și să îi aducă, fără să se lovească de orgoliul și de vanitatea lor profesională, pe Foster, pe Calatrava, pe Nouvel ș.a.m.d.. Întrebarea mea este: oare nu putem și noi să facem acest lucru? Sigur că există motive multe, foarte multe care ne stau împotrivă dar cred că mai presus de toate este veșnica noastră supărare. Trăim în această atmosferă care vreau să cred că nu ne definește. Trăim într-o perioadă în care, din păcate, ne contestăm reciproc capacitatea de a rezolva probleme. Nu prea lucrăm împreună, nu discutăm iar arhitecții Bucureștiului, siguri pe ceea ce gîndește fiecare în parte par să sufere de perfecționism. Cred însă că acest simpozion este un gest care ne dă garanția că vom merge mai departe împreună.
În cele trei zile am încercat să deslușim cîteva din problemele Bucureștiului. S-a pus întrebarea: de ce aceste axe? Sigur că sînt mai multe dar am încercat să le punem în valoare pe cele care pot defini un sistem. Poate că am greșit cînd nu am propus o analiză a axului nord-sud pînă acolo unde ne dorim cu toții să ajungă, în Parcul Tineretului dar intenția noastră a fost o analiză a zonei verzi și nu a orientării geografice. E bine însă că intervențiile dumneavoastră au evidențiat dorința de analiza axul pînă la capătul lui.
Avem niște motive foarte serioase care ne-au determinat să provocăm acest dialog. Provocare vine de la o serie de lucrări propuse prin studii de urbanism și care se regăsesc pe axele comentate, PUZ-ul Pieței Libere și o serie de alte PUZ-uri care au generat extrem de multe comentarii și chiar retrageri ale deciziei de punere în aplicare. Pentru axul est-vest primăriile de sector nu au reușit să găsească cadența în elaborarea acestor documentații. PUZ-ul sectorului 3, elaborat la UAUIM și avîndu-l ca șef de proiect pe dl. arh. Constantin Enache cuprinde jumătate din acest ax și ar mai trebui completat de PUZ-urile altor două sectoare. Ordinul a adresat o scrisoare către toate forurile de avizare prin care rugăm să se acorde o perioadă de reflecție de cîteva luni în care arhitecții și urbaniști, printr-o serie de întîlniri să încerce să comenteze, măcar pe ultima sută de metri dacă ceea ce se propune e bine să fie pus în aplicare. Nu am vrut să amendăm aceste lucrări după cum niciodată nu am avut intenția să amendăm PUG-ul, pe care îl considerăm cel mai mare cîștig pentru urbanismul bucureștean. Am considerat însă că este corect și normal ca noi să avem niște întîlniri cît se poate de colegiale pentru a avea discuții ca profesioniști care eventual renunță pentru un moment la funcțiile pe care le dețin pentru a-și exprima cu sinceritate și onestitate profesională opinia. Acesta este contextul în care ne-am dorit să avem aceste întîlniri. În general noi, arhitecții, nu avem un exercițiu al susținerii ideilor noastre ca persoane publice. Ne este greu să ne implicăm la scara orașului atîta timp cît nu ne este oferită o bucățică pe care să o studiem. Poate că, prin întîlnirile noastre, o să ajungem la o poziție și să ajungem la o implicare civică. Sînt extrem de multe disensiuni care marchează pofesia noastră. Asta duce la o pierdere de imagine pentru profesia noastră în genere și la o pierdere a credibilității. Cred că arhitecții au un orizont foarte larg și care trebuie exploatat, mult mai larg decît decît al altor profesii, de unde și disponibilitatea noastră pentru previziune. O calitate în plus față de alte profesii care nu e un dar ceresc, e meritul formației noastre. Cred că eliminarea disensiunilor și aceste exerciții de comunicare ne vor ajuta să mai facem un pas înainte.
Dincolo de discursurile protocolare trebuie să existe un mesaj profesional care să fie comunicat mai departe, la nivelul deciziei politice pentru a-și găsi o concretizare în politicile de urbanism ale administrației. Nu pot decît să deplîng lipsa decidenților politici de la această discuție. Știam și pînă acum că nu îi interesează poziția noastră dar noi ca profesioniști trebuie să ne facem datoria și să ne spunem punctul de vedere. Se face foarte mult caz de imagine și aceasta trebuie să aibă un corespondent real, să aibă substanță. Nu putem să vorbim despre o România integrată în Comunitatea Europeană fără ca Bucureștiul să nu reflecte această apartenență. Aici cred că ajungem într-un punct important și anume, al situării în această contemporaneitate europeană al elegerii unui model de dezvoltare. Putem avea față de București atitudinea pe care au avut-o spaniolii la Barcelona, nemții la Berlin sau francezii la Paris sau optăm pentru modele de tip Shanhai sau Singapore. Ele sînt în sine spectaculoase numai că nu cred că au nimic comun cu noi și cu ce se întîmplă în Europa. Cred că de multe ori sîntem tentați să apelăm la formule derizorii atunci cînd, în diverse comisii de urbanism ni se prezintă niște propuneri în ideea că vor aduce Bucureștiul în rîndul orașelor civilizate și de fapt nu sînt decît modalități de a specula terenul în modul cel mai violent cu putință.
Problemele care s-au pus aici s-au referit în primul rînd la conservarea zonelor constituite de acest sistem de axe verzi, atît în ceea ce privește partea urbanistică, la plantația strîns legată de aceasta cît și la folosirea fondului de teren valoros care există. A doua categorie de probleme o constituie întărirea caracterului unor segmente, fie unele care s-au degradat în timp, de exemplu Bd-ul Lascăr Catargiu, fie al unora insuficient constituite.
Un ultim tip de proleme s-a referit la rezolvarea discontinuităților, fie punctuale, zone pe traseul acestor axe, fie - și aici e vorba de discontinuități majore - în nodurile care articulează diferite segmente. Mi se pare că Piața Victoriei este spațiul cel mai destructurat. Profesional vorbind, nu cred că școala se poate prezenta doar cu propiecte făcute de două persoane. Școala are mult mai multe voci care pot să spună niște lucruri foarte valoroase. Noi am făcut propunerea ca pentru aceste puncte importatne să existe o consultare mult mai largă a corpului profesional pentru că nu e bine să ni se prezinte două proiecte despre care să spunem că ne plac sau nu ne plac. Cred că trebuie să vedem 200 și atunci putem avea niște discuții și trage niște concluzii utile.
Mi se pare că modestia în profesia noastră este fundamentală. Exemple extraordinare din creația monștrilor sacri ai arhitecturii demonstrează acest lucru și cred că Școala trebuie să aducă corecțiile necesare pentru ca noilor generații să li se inducă valori ca obligativitate, verificare, autocontrol, autocritică și modestie. Cred că este momentul ca dialogul firesc între putere și societate să se manifeste de aici incolo nu sub formă unilaterală - puterea dictează și sociatatea receptează ci va trebui să găsim modalitatea prin care punctul nostru de vedere să ducă la implicare într-un proces logic de dezvoltare.
Parcusul Dîmboviței este abandonat și neinteresant pentru factorii de decizie și e de văzut cum un factor pur edilitar, imperfect se poate transforma într-o prezență vie, dinamică. M-am bucurat extraordinar că toate intervențiile au demonstrat că există posibilități de gîndire, posibilități tehnice, posibilități de intervenție și rezerve de spațiu care să reformuleze acest parcurs. Concluziile discuțiilor pe marginea acestui subiect sînt, în sinteză și sub formă de punctaj, următoarele:
Aș încerca să fac o legătură între ziua a treia și celelalte două zile. În general este acceptată ideea structurării celor două linii mari de forță în oraș, a unor puncte care sînt extrem de sensibile și a căror tratare necesită încă momente de reflecție. În același timp aș aduce puțin discuția pe tărîmul posibilităților actuale. Aici cred că o contribuție ar trebui să o aibă și punctele de vedere ale celr care fac parte din grupul mai puțin vizibil al celor implicați în administrație și în operațional. Din partea lor ar trebuie să așteptăm niște jaloane care să susțină mai bine transpunerea unor proiecte în realitate. Un alt lucru ar fi depășirea unor bariere care apar între proiectele de urbanism, de foarte bună calitate, și proiectele de arhitectură care nu respectă rațiunea primelor. Acest lucru nu a existat în perioada interbelică și, urmărind de exemplu construcțiile făcute de Creangă, vedem că a respectat cu strictețe prevederile regulamentelor. Rezolvările de arhitectură trebuie să fie în favoarea orașului iar acest lucru se vede întotdeauna chiar și în construcțiile arhitecților vedetă din capitalele europene.
Ziua a I-a | Ziua a II-a | Ziua a III-a | Ziua a IV-a
Filiala Teritorială București a Ordinului Arhitecților din România
str. Sf. Constantin nr.32, sector 1, 010219, București, România
telefon/fax: 021-3039226
e-mail: secretariat@oar-bucuresti.ro
Contact, plăți și program de lucru •
Prelucrarea datelor cu caracter personal
