Ziua a I-a | Ziua a II-a | Ziua a III-a | Ziua a IV-a

Ziua a III-a

Axul diagonal al Bucureștiului, adică Splaiul Dîmboviței pe tot parcursul de la Lacul Morii la Glina, a fost subiectul acestei zile pentru care oficiul de moderatori a fost făcut de dl. arh. Bogdan Bogoescu și de doamna profesor Doina Cristea. Pe lîngă aceștia au susținut comunicări doamna profesor Angela Filipeanu, și dl. ing.R. Abduraim - care a vorbit despre posibilitățile de valorificare a potențialului tehnic al cursului Dîmboviței și arh. Florin Teodosiu și Ioana Tudora care au prezentat un studiu de transformare a rivierei în zonă de agrement.

arh. Bogdan Bogoescu

După o sintetică trecere în revistă a istoricului rîului Dîmbovița dl. Bogoescu a ajuns la momentul intervenției din anii '80 care "a transformat acest parcurs într-o enormă rigolă":

Sigur că noua imagine, din anul alcătuirii ei și pînă în prezent, a făcut să dispară de fapt semnificația cu care bucureșteanul era obișnuit dar acesteia nu i-a luat locul o nouă semnificație. Poate primi Dîmbovița o nouă semnificație? Poate să-și recupereze rolul de prezență dinamică și individuală într-o capitală Europeană? Pentru aceasta ar trebui să-și dobîndească niște virtuți care să o scoată din anonimatul prezent și să-i dea o valoare de coagulant funcțional, estetic, ecologic etc.

Ne mai punem întrebarea și dacă intervențiile care vor duce la descărcarea autostrăzii București-Pitești în Splai, cu toate implicațiile ei, sînt de natură să influențeze acest parcurs sau dacă nu cumva vor împiedica configurarea unei semnificații.

În continuare a fost prezentat traseul Dîmboviței de Lacul Morii pînă la șoseaua Mihai Bravu cu evidențierea zonelor cu potențial de dezvoltare.

prof. dr. arh. Angela Filipeanu

Vă mulțumesc pentru invitația de a interveni, am fost flatată de această invitație mai ales că eu nu sînt membru al OAR. Avînd în vedere preocuparea pe care am avut-o cu cîțiva ani înainte ca șef de proiect al unui studiu intitulat "Dîmbovița - axă structurantă și de reprezentare a capitalei" și la care au participat Constantin Enache, Florin Machedon, Angelica Stan și C. Crăciun - aș dori să aduc în discuție elemente de conceptualizare a ideii care stă la baza acestui studiu.

Aș spune că prin trecerea în revistă, prin această panoramă pe care a făcut-o fronturilor Dîmboviței, printre alte elemente pe care ni le-a furnizat a accentuat o idee de bază și anume această eterogenitate, incoerență, această spontanteitate și această ignorare a unui element natural cu valori și senificații istorice, cu anume virtuți peisagistice care s-au redus foarte mult în timp. Analizînd elementele tehnice și elementele de gabarit am ajuns de la început la concluzia că prea mult potențial de intervenție pentru a face din această axă una de reprezentare nu există.

Am studiat o strategie de dezvoltare a Dîmboviței în care am luat în calcul un gabarit mic și unul mare. Cel mic este dat de parcursul rîului, de fronturi, cel mare de întreg spațiul pînă la cornișă. Cursul este capricios, cînd închis, cînd deschis cînd cu aspect de culoar cînd sprijinit pe o latură. A doua constatare a fost faptul că ideea de a lega nordul orașului de sud prin ciculații, absolut normală și absolut funcțională a făcut ca de la bun început să ne gîndim la această Dîmboviță ca la o limită dar, dintr-o limită încercăm să o transformăm într-o limită permeabilă. Dintr-un spațiu care avea o anumită semnificație pentru bucureșteni astăzi de-abia își mai păstrează un rol psihologic. (...)

Cred că Dîmbovița poate să reprezinte o axă structurantă naturală, istorică și urbanistică și, mai ales, reprezentativă pentru o capitală. Condiția pentru aceasta este consecvența și coerența deciziilor.

B.B.: Domnule inginer, lacul Dîmbovița, în afară de faptul că este mare, adînc și conține 1,5 mil. mc de apă, poate ajuta parcursul actual în intenția de a deveni mai verde și de a se extinde?

ing. R. Abduraim

Dîmbovița nu este un element singular al sistemului hidrotehnic al Bucureștiului. Îmi pare rău că nu avem un plan al întregului oraș pentru a vedea Colentina. Mă uit cu părere de rău la Dîmbovița și o compar cu Colentina care a făcut obiectul de lucru al generației anterioare de hidrotehnicieni și arhitecți. Teritoriul pe care ne aflăm a fost foarte umed în trecut, terenurile erau mlăștinoase. Apa a fost evacuată iar Dîmbovița a fost transformată în canal betonat deversînd toate lacurile adiacente care contribuiau la microclimat. În ultimii ani a avut loc o intensificare a intensității și duratei perioadelor secetoase și, dacă nu avem în vedere acest lucru, nu va fi bine.

Lacul Morii are case făcute pînă în malul lacului, spre deosebire de spațiile verzi generoase care au înconjurat de-o parte și de alta văile Colentinei și cu toată agresivitatea construcțiilor de azi ele încă mai rezistă. Lacul Morii nu avea această formă în studiile anterioare. Erau trei lacuri începînd de la linia de centură pînă la podul Ciurel și care aveau împrejur spații verzi. În sud avem lacul Văcărești, o altă manifestare a grandomaniei ceaușiste, un lac pe tavă, la 10-15m înălțime, fără resurse de apă proprii, cu intenția de a aduce un canal de derivație din Argeș. Argeșul își continuă amenajarea și sînt create condiții ca Bucureștiul să poată avea alte căi de apă care să-l traverseze pentru că întotdeauna s-a dorit o salbă de apă și în partea de sud și condiții sînt. Sigur că din punct de vedere financiar e mai greu și asistînd ieri la Comisia de urbanism a municipiului am constatat că nu numai că nu se mai pot face oglinzi de apă dar nici spațiile verzi nu mai sînt păstrate fiind cedate prea ușor zonei construite. Ziceam că privesc cu mîhnire lacul Dîmbovița. M-aș fi așteptat ca cel puțin între autostradă și lac să fie rezervat un spațiu verde. Nu s-a rezervat. Singura șansă este de a crea o insulă artificială în mijlocul lacului altfel e păcat de cele 240 de hectare de apă la care publicul nu va avea niciodată acces. Lacul Dîmbovița are și o parte mai puțin plăcută, asemeni drobului de sare din poveste. El este un posibil pericol în amonte de București și atunci cînd s-a făcut amenajarea Colentinei, lacul Buftea, care reprezintă un element asemănător, a fost plasat la 20-30 km de București pentru a atenua pericolul. O amenajare ar trebui să aibă în vedere diminuarea acestui potențial al lacului și în plus ar trebui corelată albia cu capacitatea de transport necesară care este de 80-100 mc/sec. Asta ar putea fi un prim răspuns la întrebarea dumneavoastră.

Poate fi Dîmbovița altfel? Ea a avut rolul, în primul rînd de a ascunde apa uzată care curgea prin vechea albie naturală. S-a găsit o soluție de a o ascunde sub noua albie, asta din cauza spațiului foarte restrîns al Splaiului. Acesta spațiu restrîns este un păcat pentru că singurele spații verzi pentru cei 8 Km care traversează orașul sînt cei 80 de cm de lîngă balustrada confecționată cu atîtea cheltuieli. Anumite lucruri au fost făcute sub presiune și pe lîngă rolul de drenor în partea inferioară partea superoară trebuie să asigure și scurgerea apelor de ploaie din teritoriu. De asemenea, în zona Piața Unirii Dîmbovița are o rezolvare profund incorectă. Ea este sifonată pe sub metrou. Acest lucru poate să conducă la consecințe foarte grave pentru că într-o secțiune în care curge apă puțină avem depuneri și ne putem trezi la o viitură cu o strangulare. De 20 de ani de cînd s-a amenajat Dîmbovița nu am auzit pe nimeni care să se ocupe de această problemă. O altă problemă estea cea a amenajării taluzelor. Regretul meu este că această problemă a amenajărilor hidrotehnice nu are un organism de urmărire și administrare la nivelul municipiului.

Ziua a I-a | Ziua a II-a | Ziua a III-a | Ziua a IV-a