La sfîrșitul anului trecut au avut loc în Sala de Consiliu a Facultății de Arhitectură lucrările simpozionului - Axele Orașului București - organizat de FTB-OAR împreună cu UAUIM. În primele trei zile de discuții s-au abordat trei axe majore ale Bucureștiului: nord-sud, est-vest și axul diagonal (Dîmbovița) a patra zi fiind consacrată concluziilor.
Vă prezentăm extrase din luările de cuvînt.
Ziua a I-a | Ziua a II-a | Ziua a III-a | Ziua a IV-a
Prima zi a avut ca temă: Axul verde, nord-sud, de la Podul Otopeni pînă în Piața Romană. Moderatorii zilei au fost dl. arh. Alexandru Sandu și dl. arh. Dan Marin. Au susținut prezentări arh. Florin Machedon, arh. Sorin Gabrea, arh. Adrian Cristescu, arh. Florin Teodosiu, arh. Ioana Tudora, arh. Victor Ivaneș.
Îmi face plăcere să particip la o discuție care privește lucrurile cumva altfel decît în întîlnirile pe care le-am avut pînă acum în cadrul Uniunii sau al Ordinului, discuții care se refereau în general la modalități de lucru și la modalități de afirmare a profesiei. Iată că revenim acum la o discuție care intră la capitolul de compoziție urbană, un termen hulit chiar de către mulți dintre noi, dintre profesioniști, un lucru considerat desuet și care nu mai prezintă interes.
Este adevărat că în perioada anilor '90 în general pe plan mondial ideea de compoziție nu și-a mai găsit locul punîndu-se accentul pe planificarea spațiului și nu pe aspectul formal care nu privea realitatea în sine ci doar forma.
Lucrurile s-au schimbat și astăzi avem parte de o multitudine de comentarii privind compoziția urbană, e adevărat, în alt context decît acum 20 de ani. Sensul nou este adus de înțelegerea dinamică a compoziției. Desigur că principiile de compoziție tradiționale își păstrează valabilitatea, ele rămîn, numai că, în momentul în care le considerăm în contextul unei dinamici, evaluarea lor se schimbă. Este un lucru greu de imaginat pentru un arhitect format tradițional și obișnuit cu o anumită mentalitate. Eu constat că nu este foarte ușor de indus această nouă înțelegere a compoziției nici în cazul studentului. În general, nu știu dacă ați remarcat, la concursurile internaționale nu se mai pune accentul pe o desfășurare, aproape nu mai interesează lucrul acesta pentru că este un lucru pe care oamenii nu îl văd niciodată. Desfășurarea rămîne pentru noi doar un instrument dar este valabil doar atîta timp cît noi știm că imaginea respectivă nu apare în arhitectură și urbanism. Aici lucrăm de fapt cu două realități. Este paradoxal ceea ce spun dar poate fi explicat prin conceptele de realitatea fizică a spațiului și o realitate a imaginii spațiului respectiv. Sigur că între ele există o legătură, o relație, nu pot exista una fără cealaltă dar ele sînt diferite și dacă noi luăm în considerare că oamenii de pe stradă nu au cunoștință de realitatea fizică a spațiului ci de realitatea imaginii prin care acel spațiu fizic intră în mintea lor trebuie să ne punem problema în ce măsură ne mulțumim să lucrăm numai cu acea realitate fizică pe care o înregistrăm prin niște elemente de reprezentare în plan.
Axa este unul din mijloacele cu care, în mod tradițional dar și astăzi, se realizează o compoziție. Sigur că și aici se mișcă niște lucruri, niște moduri de înțelegere. Dacă mai demult înțelegeam axa ca un spațiu rectiliniu iată că vorbin astăzi de axe cu traseu zigzagat, sinusoidal iar tipul de spațiu care apare pe aceste axe este și el foarte diferit. Vorbim de un ax în București - ax compozițional dar pînă la urmă este vorba și de culoare, de niște elemente adiacente pentru ca axa respectivă să devină nu numai funcțională dar și atractivă și, mai mult decît atît, semnificativă.
Aș vrea să mulțumesc în primul rînd domnului Rector al Universității de Arhitectură, prof. dr. arh. E. B. Popescu. pentru ocazia care mi-a fost oferită pentru a vă spune cîteva cuvinte în legătură cu un proiect al Agenției Naționale pentru Sport și al federațiilor care sînt atașate acestei agenții. Ținînd seama de faptul că proiectul se situează pe axa nord-sud a Capitalei în zona dintre Casa Presei și Arcul de Triumf aș dori să vi le prezint: Primul este cel al Federației Române de Rugby care are o sumă de suprafețe care rămîn în circuitul sportiv dar și construcții pentru sprijin financiar. Nu mai este un secret pentru nimeni că resursele sportului în România sînt reduse și nu pot satisface nevoile amenajării și întreținerii unei baze sportive de calitate. La un buget de investiții de 6-7 mil. Euro pe an avem de întreținut 50 de baze sportive naționale și încă 100 ale federațiilor. Este practic imposibil să mai faci performanță astfel.
Fondurile care s-ar obține prin amenajarea acestor terenuri, astăzi aproape părăsite ar putea fi reinvestite pentru alte zone sportive ale Capitalei. De exemplu, pentru F. R. R. ne gîndim să facem o Academie de Rugby în zona Vitan unde astăzi, din păcate sînt gunoaie și pasc vacile. Fără investiții de acest gen nici un sport din România nu va putea intra în circuitul internațional și nu vom mai putea emite pretenții în a face parte din elita mondială. Este deci vorba de o anumită urgență a unor asemenea proiecte. Vom mai veni cu astfel de proiecte în fața dumneavoastră: este vorba de un complex internațional pe care îl vom realiza la stadionul - Lia Manoliu - și vom iniția un concurs de selecție anul viitor pentru acesta. Este vorba de instalații sportive, extinderea complexului - Ioan Kunst Ghermănescu - la Sala Polivalentă, este vorba de amenajarea bazei de pregătire de la Snagov.
Pot să vă mai spun că, în ultimii zece ani am pierdut, numai la rugby, 5000 de copii care au renunțat pentru că, dacă vorbiți cu părinții, și-i înțeleg perfect, o să vă spună că nu îi lasă să joace pe terenuri cu gloduri, fără vestiare și fără dușuri. Numai reabilitînd și modernizînd structura sportivă vom putea avea pretenția de performanță la nivel superior.
Sigur că eu nu analizez din punct de vedere al arhitecturii și urbanismului deși eu ca inginer de poduri sînt oarecum tangent cuproblema construcțiilor dar privind acest preoiect (FRR) realizez că el aduce ceva în plus orașului. Acum acolo este un gard cu niște maidane, el ar aduce un centru de activitate socială, o înnobilare a zonei și ar deschide spre oraș spații care astăzi sînt pierdute. E vorba de o pistă pentru role, terenuri de mini-fotbal, baschet șamd. Dedesubt este prevăzut un parking pe aproape toată suprafața așa că se poate realiza o ocupare civilizată a terenului. Federația Română de Atletism are și ea două proiecte de constucții pentru sprijin financiar iar pe Bd. Mărăști Complexul - Lia Manoliu - are de asemenea două proiecte de același fel.
Imaginile pe care le-am adus vin în sprijinul a ceea ce a spus domnul profesor Sandu și anume ele sînt un corespondent al prezenței sau absenței compoziției urbane. Din ceea ce am văzut și în prezentarea precedentă cred că problema este de amenține un echilibru între ceea ce se construiește și cadrul natural, mai ales că sportul se face în spații verzi nu în spații intens urbanizate. Acest echilibru ar fi un criteriu fundamental în aprecierea acestor proiecte pentru că ele sînt amplasate în niște zone verzi cu tradiție ale orașului al căror caracter ar trebui chiar întărit.
Subiectul nostru de azi este axa Nord-Sud, între Podul Otopeni și Piața Romană. Pe acest ax plantațiile constituie un element definitoriu, este axul verde al Capitalei și chiar dacă el se întinde și la sud de Piața Romană caracterul său se schimbă considerabil. Dacă începem analiza cu Podul Otopeni putem spune că ceea ce se întîmplă aici e o rușine pentru acest oraș. E de discutat dacă așa arată o poartă de intrare europeană, dacă mai există în Europa așa ceva și dacă, felul în care s-a urbanizat acest Otopeni în ultimii 12-13 ani a fost normal. Ne putem întreba dacă instrumentele urbanistice care au permis așa ceva au fost corecte și automat trebuie să ne punem problema dezvoltării zonei de la nord de lacuri: Școala Herăstrău, Iancu Nicolae ș.a.m.d. Nu putem insista asupra acestor subiecte dar cred că ceea ce s-a întîmplat acolo este o catastrofă. Revenind la Podul Otopeni, o zonă care altădată era în circuitul agricol, astăzi a devenit o zonă mixtă cu o urbanizare care amestecă depozite cu stații de benzină, locuințe. Situația proprietății este extrem de variabilă, de la loturi de 5m lățime pe 200 lungime pînă la loturi mari pe care se construiește ce se nimerește, e adevărat, pe baza unor documentații de urbanism. Dincolo de acest amestec de depozite și alte lucruri există o zonă verde, ba chiar o porțiune de pădure, lucruri care s-au păstrat mai mult datorită existenței unor instituții militare care își au sediul în spatele acestora. Sigur că asemenea imagini există și prin periferiile marilor orașe occidentale. După părerea mea lucrurile acestea s-au întîmplat la ei acum 40-50 de ani cînd nu existau precedente. Am putea să învățăm din greșelile pe care le-au făcut alții dar se pare că preferăm să le repetăm.
Aș vrea să pun accentul asupra vocabularului folosit în general în lumea noastră, a urbaniștilor și arhitecților. Toată lumea vorbește despre spații verzi și despre faptul că ele nu sînt deloc verzi. Putem vorbi despre spații ale șoselelor și ale trotuarelor. Există cuvinte ca: grădină, peluză, teren de joacă pe care le folosim pentru spațiile pe care le creăm. Spațiul public nu posedă nici un stil la modă, în fiecare situație avem de rezolvat un caz particular ținînd cont de personalitatea utilizatorului. Putem avea o promenadă, un spațiu de joacă acoperit, un aliniament de copaci. Sînt lucruri foarte simple și orice copil le poate denumi dar noi, specialiștii, le spunem spații verzi la toate. Un trandafir în fața ușii unui imobil este un lucru extraordinar de simplu care schimbă tot aspectul străzii. O compoziție florală nu este un spațiu verde dar poate deveni un reper.
Ziua a I-a | Ziua a II-a | Ziua a III-a | Ziua a IV-a
Filiala Teritorială București a Ordinului Arhitecților din România
str. Sf. Constantin nr.32, sector 1, 010219, București, România
telefon/fax: 021-3039226
e-mail: secretariat@oar-bucuresti.ro
Contact, plăți și program de lucru •
Prelucrarea datelor cu caracter personal
