Festivitatea de decernarea titlului de
MEMBRU DE ONOARE AL ORDINULUI ARHITECTILOR DIN ROMANIA
domnului arhitect LIVIU CIULEI

Miercuri 1 noiembrie 2006, ora 16:00, a avut loc in Sala de Consiliu a U.A.U.I.M. ceremonia de decernare a titlului de Membru de Onoare al O.A.R. domnului arhitect Liviu Ciulei.

Au participat membrii O.A.R., membrii U.A.R., personalitati ale culturii, actori, scenografi, ziaristi din presa scrisa si audio-vizual.

Pe parcursul reuniunii au luat cuvintul domnul prof. dr. arh. Emil Barbu Popescu - Rectorul Universitatii de Arhitectura si Urbanism „Ion Mincu” Bucuresti, domnul prof. dr. arh. Mircea Ochinciuc- Presedinte O.A.R. Bucuresti, arhitecti, invitati.

Domnului arhitect Liviu Ciulei i-au fost inminate Diploma de Membru de Onoare al O.A.R.-Filiala Bucuresti si Certificatul de Membru al O.A.R.

A fost proiectat interviul realizat cu domnul Liviu Ciulei in cadrul DVD-ului de prezentare a invatamintului romanesc de arhitectura. Cei prezenti au vizionat filmul „Cu gandiri si cu imagini” realizat de domnul Liviu Ciulei impreuna cu TVR.

Va prezentam imagini ale evenimentului insotite de cuvintul domnului prof. dr. arh. Mircea Ochinciuc.

LAUDATIO

Mi-am dorit mult sa obțin un interview, scurt, cu domnul Liviu Ciulei pentru filmul despre școala noastră de arhitectură.
Odată intrat in biroul locuintei din spatele Teatrului Național, cum era firesc m-am simțit captat de universul teatral al carierei sale: fotografii, afișe, schițe de costume si de decoruri.

Totuși ...
Ceva mi-a atras în mod special atenția.
Așezată pe doua capre de lemn, o planseta, veche, din tei probabil, mare de 2/1 m pe colțul căreia se găsea macheta recentă a unei case de munte.
Nu un birou masiv, functional, ci masa aceea de lucru simplă, detaliu aparent mărunt, il trăda pe dintotdeauna arhitectul Liviu Culei.

Era a doua zi după ce împlinise vârsta de 83 de ani, și a recunoscut zambind cu modestie că s-a întors la pasiunea tinereții, arhitectura.

Să fi fost ea oare ancora de care s-a legat de-alungul întregii sale creații ?
Nu știu, dar îmi place să cred că da.
Un arc închis în timp, emoționant prin simplitatea lui.

Si așa mi-a încolțit in minte ideea evenimentului pe care îl trăim azi, impreună.

Domnul Liviu Ciulei a pășit pe poarta acestei școli în 1943 devenind arhitect la 26 de ani.
Aveam să aflu, că datorită originei sale, neproletară, diploma nu i-a fost dată decât mulți ani după aceea.
Dintre profesori, de G. M. Cantacuzino își amintește cu tandrețe.

Impiedicat să profeseze, s-a îndrepat spre teatru; făcuse până în 1946 și Conservatorul de Artă Dramatică.
Incepe ca scenograf, în compania unor nume intrate și ele în legendă: Victor Iliu, Marieta Sadova, Mircea Bodianu, Paul Bortnovschi, arhitect și el, Gheorghe Vitanidis.
Continuă ca interpret în peste 15 roluri pe ecran și capătă consacrarea ca regizor de film.
De numele lui se leagă și primele recunoașteri internaționale ale cinematografiei române: Karlo Vivary – 1960 și mai ales Cannes – 1965 pentru Padurea Spânzuraților.

Dar atracția scenei e prea puternică.
Nu i se poate opune.
Regizor, interpret, director, montează spectacole antologice : Omul care aduce ploaia, Opera de 3 parale, Clipe de viață, Cum vă place, Macbeth și multe altele.
Mărturisea mai târziu, că scenografia, această arhitectură efemeră, era însoțitoarea nopților sale.

Si totuși omul de teatru complet reușește să se afirme încă odată ca arhitect în concursul pentru Teatrul Național, din 1961.
Surprinzătoare prin modernitate și originalitate soluția a stârnit admirația întregii mele generații și nu numai a ei.
Realizat proiectul, sigur nu ne-ar mai fi fost jenă astăzi de trista imagine din Piața Universității.

Dar așa cum s-a întâmplat de-a lungul istoriei moderne a României cu nenumărate mari valori ale culturii noastre, domnul Liviu Ciulei a fost forțat de climatul anilor 70 să părăsească țara.
Urmează a doua afirmare creatoare, internațională, de astă dată recunoscută din Europa și Statele Unite până în Australia.
In 1986 este profesor de teatru la Columbia University din New York.

Mai multe, despre această perioadă, vom afla din documentarul autobiogafic care va urma.

Se reîntoarce după ’89, și cum era firesc, UNITER-ul îi conferă laurii premiului pentru întrega activitate.

După 10 ani, iată că breasla arhitecților se gândește să-și cinstească valorile.
Să ne fie iertată această întârziere!

Onorați fiind de a-l avea ca membru al Ordinului Arhitecților Români, îi oferim domnului arhitect Liviu Ciulei modesta compesație de avea drept de exercitare a profesiei, și de semnătură … începând chiar cu proiectul casei sale de vacanță de pe Valea Prahovei.

Urându-i, multă sănătate, ...așteptăm invitația la inaugurarea ei.