În cadrul Anualei 2013, s-a inaugurat ciclul de expoziții și conferințe pe teme de arhitectură intitulat "Joia din portic". La evenimentele programate în sediul O.A.R. București vor fi prezentate lucrări ale arhitecților bucureșteni membri ai filialei.
Ciclul a fost deschis cu vernisajul expoziției „Între Vicenza și Mogoșoaia”, 26 de crochiuri/desene de călătorie, studiu și concept - autor arh. Adrian Spirescu, care a avut loc joi 20 iunie ora 16:00 la sediul Filialei București - str. Academiei nr. 18-20.