Prima paginăEvenimente › Premiul Herder pentru Anamaria Zahariade

PREMIUL HERDER 2003

Printr-o scrisoare de la Rectorul Universității din Viena, prof.dr. Georg Winckler, datată 23 ianuarie 2003 (chiar de ziua ficei ei), dna. prof. dr. arh. Anamaria Zahariade a fost anunțată ca i s-a acordat premiul Herder pe anul 2003, pentru contribuții la cunoașterea, dezvoltarea și protejarea culturii est și sud-est europene. Decernarea premiului va avea loc pe 9 mai 2003 în marea aulă a Universității din Viena. Preocupările dnei. Zahariade se referă în principal la punerea în relație a ceea ce se întîmplă în România cu ceea ce se întîmplă în țările din jur, cu obiectivul declarat de a construi o poziție critică degrevată atît de idealism cît și de lamentațiile curente. Acest proiect cultural, pe care doamna Zahariade îl consideră încă la început, este practic rezultatul unei obligații morale pe care o avem față de acest colț al lumii.

Premiul Herder există din 1964. Se acordă anual șapte premii, date de fundația Alfred Toepfer din Hamburg în urma hotărîrii curatorium-ului pentru Premiile Herder, și înmînate de Universitatea din Viena. Din 1964 și pîna în 2002 au fost 29 de români care au luat acest premiu, din mai multe domenii ale culturii: literatură, lingvistică, muzică, etnologie, istoria artei, pictură etc. Dintre aceștia îi amintim pe Arghezi, Nichita Stănescu, Marin Sorescu. În 1983, unul dintre premianți a fost tot un arhitect român, Gunter Schuller.

Este de menționat și că Premiul Herder este numai unul dintre premiile pe care această prestigioasă fundație culturală, fondată în 1931 de Dr. Alfred Toepfer, le acordă. Anul trecut, la recomandarea profesorului ceh Vladimir Slapeta (mare istoric al modernismului ceh și central-european, decan al CVUT), Fundația Alfred Toepfer a mai acordat UAUIM o bursă de studii/cercetare de patru luni al cărei beneficiar a fost studentului Andrei Egli. Ca urmare a acordării premiului Herder, doamna Zahariade va propune un tînar arhitect căruia fundația îi va oferi o bursă de studiu/cercetare de un an, la Viena, ceea ce dovedește - în plus - deschiderea culturală a fundației catre aceasta zonă a Europei.