Balul arhitecților - 2003

De ce nu trebuie sa lipsim de la balul arhitecților?

Ne bucuram sa ne vedem în fiecare an în decorul somptuos al palatului interbelic, chiar daca, la o analiza rece, sala de la subsol este de un eclectism greoi si ne amuza cu interventiile artistico-militaresti din epoca comunista: fresce pan-istorice în care dacii îsi dau mîna peste veacuri cu pandurii iar romanii se sprijina prieteneste pe umarul lui Avram Iancu.

Din pacate, dupa ideea de splendoare pe care încercam sa o vizitam la fiecare bal, cei mai multi dintre noi ne întoarcem în blocurile ceausiste pentru a ne abandona hainele de gala.

Somonul umplut si alte mîncaruri fine sînt însa ca o cura de noblete care va stralumina toate celelalte zile dedicate tocanitelor si borsului. Nu altfel trebuie sa fi fost nici pe vremea distinsilor nostri înaintasi. Probabil ca de la banchetele Societatii unii domni se întorceau prin noroaie catre Bariera Vergului. Arhitectii bogati si nobili au fost întotdeauna putini. Dar nobletea profesiei ne impune sa fim niste domni, respectiv doamne. Totul e sa nu ramînem domni pentru o seara si arhitecti pentru tot restul anului.

Balul e un eveniment de cursa lunga care îti pune rezistenta la încercare. Începutul se face la ora opt iar sfîrsitul se întinde catre dimineata. Sampanie, conversatii, parada, dans, un scurt bufet rece pe la unsprezece, iar dans, discursuri, concert, supeu, sampanie. Nimic însa ca program strict, doar o ocazie de a vedea prieteni, de a te uimi de proximitatea vreunei celebritati, de a bîrfi discret sau, cum se zice mai nou, de a te socializa.

Dincolo de aerul usor fetisist al paradei costumelor se stravedea emotia tinerilor care le-au îmbracat într-o joaca la care au încercat sa ne faca partasi. Balul e o joaca, una pe care un ochi strain ar dori-o perfecta. O televiziune anunta evenimentul cu subtitlul acrisor: "a lipsit fastul rochiilor de bal". Ne vom mai antrena cîtiva ani în rolul de actori mondeni si poate le vom face pe plac. Pîna atunci trebuie sa fim multumiti ca avem un bal celebru, incomparabil cu reuniunile altor breslasi, nici pe departe la fel de inspirati.

Chiar daca am putea fi etichetati drept plicticosi sau pisalogi în obstinatia cu care revenim la vestimentatie, o facem, cu aceeasi persuasiune din ultimii trei ani de cînd ne-am dedicat organizarii Balului Arhitectilor si, prin intermediul sau, restituirii elegantei si stilului de altadata fie ele si vetuste în ochii unora prea moderni.

Tinuta de rigoare este este ceva mult mai strict, mai pretentios si mai sobru. În lumea contemporana, uneori este substituita, pentru mai multa claritate, formulelor tinuta de seara sau de ocazie. În asemenea situatii sînt acceptate, exclusiv, vestmintele de culoare închisa. Acestea sînt îmbracate la orice manifestare de gala care începe dupa orele 8 ale serii si se compun pentru doamne din rochie lunga, amplu decoltata, bijuterii si mînusi înalte iar pentru domni, din smoching sau frac. O doamna în pantaloni si cu bluza colorata, de zi, nu-si are locul într-o sala de bal; la fel un domn cu sacou pepit si camasa colorata.

Promitem ca la aceasta editie a balului cei care, din nonconformism sau din alte motive , nu vor avea precautia sa tina seama de indicatia tinuta de rigoare de pe invitatie si vor veni deschisi la gît, vor primi la garderoba cravate sau papioane confectionate din ziar ca semn al situatiei ridicole la care s-au pretat prezentîndu-se ca la o petrecere cîmpeneasca.

Sa speram ca si Balul Arhitectilor din acest an de gratie 2003 va reprezenta pentru invitati o revenire la timpurile normale, marcate de opulenta si eleganta, unde toti se pot bucura din plin de clipele de spumoasa veselie pe care le vom oferi. Astfel, fericitii participanti vor beneficia de un generos subiect de dezbatere privind aceasta noapte memorabila ce le va centra conversatiile întregului an pîna la urmatoare editie cu ... tinuta de rigoare.

(dr. Adrian-Silvan Ionescu - extrase din Carnetul de Bal 2003)

În cele din urmă papioanele din ziar s-au dovedit a fi o lectură utilă pentru cei care nu citiseră ultimele știri. Anume invitați de seamă, în cazul acesta Harry Tavitian și Andrei Oișteanu, au fost cruțați de papionul buclucaș.

E de discutat dacă nu cumva favoritele, mustățile și bărbile care făceau cinste înaintașilor arhitecți ce au pus bazele Societății Arhitecților Români nu ar trebui să facă și ele parte din ținuta de rigoare.

Deocamdată dl. Adrian-Silvan Ionescu, director de program și posesor al unor spectaculoși favoriți, este arbitru al eleganței și în acest domeniu, dar o mulțime de colegi (inclusiv subsemnatul redactor) încearcă să țină pasul cu mult mai modestele mustăcioare, bărbuțe și ciocuri.