Grohe și igloomedia îi invită pe arhitecți la piesa de teatru „Sunt un orb”, un recital de Horațiu Mălăele.
Scena arhitecturii locale se intersectează cu scena Teatrului de Comedie din București în seara de miercuri 8 decembrie, dedicată în exclusivitate arhitecților români membri ai OAR, care vor avea ocazia să asiste la reprezentația one man show-ului „Sunt un orb”, susținut de marele actor Horațiu Mălăele la ora 19:30.
„Se spune că arhitectura este ‘arta de a construi cu rigoare‘ iar despre teatru se spune că este ‘arta de a reprezenta în fața unui public un spectacol dramatic, muzical, coregrafic, etc.’ Arta și publicul reprezintă liantul, puntea de legătură între cele două meserii și instituții și, cum ambele își împrumută atributele între ele, am considerat ca fiind firesc să încercăm să mijlocim contopirea amândurora într-o seară, într-un spațiu și, dacă se poate, și cu un zâmbet pe buze. Și, pentru că aveam nevoie de un amfitrion, considerăm că și Horațiu Mălăele a fost alegerea normală și firească”, a declarat Marius Burlacu, reprezentant Grohe pentru relația cu arhitecții și designerii.
„Eu când am debutat în București am început prin a ocupa clubul arhitecților, care era cel mai în vogă și în zona cea mai intelectuală a Capitalei. Așa că îi aștept cu mare drag, pentru că e un spectacol de suflet, un spectacol adunat din resursele memoriei mele, în mare parte improvizat și interactiv. Așa că arhitecții vor avea ce să vadă”, a adăugat maestrul Horațiu Mălăele.
Prin urmare, dacă sunteți membru în oricare dintre filialele OAR, Grohe și igloomedia vă invită să vă înscrieți la adresa www.igloo.ro/teatru/ pentru a primi una dintre cele 300 de invitații personalizate. Și aceasta nu e totul. Pentru că ne sunteți întotdeauna alături, vrem să fim siguri că veți avea parte de o seară memorabilă. Astfel, la intrarea în sala de teatru veți primi, din partea Grohe, volumul „Case din România 3”, cea mai recentă apariție din seria editorială igloobest.