La palatul Cotroceni a avut loc expoziția retrospectivă și simpozionul internațional Ion Mincu. Inaugurarea s-a făcut în prezența Președintelui României, domnul Ion Iliescu, a rectorului UAUIM, E.B.Popescu, a președintelui OAR, Șerban Sturdza, a președintelui OAR-București, Viorel Hurduc și a unui mare grup de profesori ai școlii de arhitectură. Evenimentele au fost organizate de Universitatea de Arhitectură de către un grup de cadre didactice și studenți coordonat de Nicolae Lascu. La simpozion au fost prezentate un număr de studii care propun revalorizarea ca figură culturală de prim rang a lui Ion Mincu. Printre vorbitori s-au numărat: Mariana Celac, Ana Maria Zahariade, Anca Brătuleanu, Nicolae Lascu, Augustin Ioan, Mihail Caffe.
Figura aproape legendară - pentru arhitectura românească - a lui Ion
Mincu este rezultatul unei perspective istoriografice în bună măsură unilaterale
asupra personalității acestuia, fiind apreciat (aproape exclusiv) doar
prin importanța sa de fondator al stilului național modern. Este asociat
astfel, pe bună dreptate, puternicului curent cultural de la sfîrșitul
secolului al XIX-lea, de afirmare a identității naționale, prin formele
specifice fiecărei arte. Atașamentul său pentru valorile tradiționale românești,
existent încă din perioada studiilor pariziene, a stimulat, fără îndoială,
căutările sale formale novatoare, într-un climat favorabil
Acest punct de vedere, bine precizat încă de prieteni și de foștii
săi elevi a fost reluat și adîncit în liniile sale principale în deceniile
care au urmat. În lucrări monografice sau studii referitoare la stilul
național, Mincu este considerat, în mod firesc, indiscutabil, reperul esențial
al noului curent arhitectural de inspirație tradițională, pe care el însuși
l-a declanșat. În anumite cazuri este semnalată existența caracterului
eclectic al unora dintre clădirile sau proiectele lui Mincu, fără a se
insista însă asupra acestui aspect. Prin contrast, realizările sale de
factură arhitecturală occidentalizantă (considerate în mod generic a fi
eclectice), menționate în treacăt doar sau analizate mai atent, sunt trecute
ca importanță pe un plan secund, chiar dacă, de multe ori, le este recunoscută
valoarea.
Mai recent, lucrări care aduc multe puncte de vedere noi asupra fenomenului
general românesc insită asupra eclectismului unor lucrări ale sale. A lua
în discuție lucrările lui Mincu prin prisma valorilor recunoscute astăzi
ca aparținînd eclectismului este tentantă, cu atît mai mult cu cît poate
arunca o privire mai cuprinzătoare asupra întregii sale opere.
Departe de a se limita la aprecierea formei arhitectuale - și a înscrieii acesteia în tipare / încadrări stilistice - istoriografia recentă (Jean-Pierre Epron) consideră eclectismul mai curînd o atitudine a spiritului, deschisă spre dezbaterea liberă a problemelor arhitecturii, a mijloacelor ei de exprimare, a rolului pe care-l poate avea în societatea modernă. Într-o perioadă în care au dispărut toate constrîngerile dogmelor și regulilor academice, în care în fața arhitecților s-au deschis orizonturile istoriei - cu toată varietatea de arhitecturi, aflate la îndemîna profesionistului - o nouă arhitectură, modernă, aceea a secolului al XIX-lea, putea fi rezultatul investigării și analizei referințelor istorice, transformarea și adaptarea acestora în conformitate cu noile necesități moderne, respectiv cu programul de arhitectură. Pentru arhitectul eclectic, alegerea elementelor arhitecturale, provenind din diferite surse, este un act de opțiune personală; elementele istoriei arhitecturii nu devin exemplare decît după ce au fost decupate /extrase/, urmărind specificitatea problemelor puse de proiect. Proiectul este, de fapt, unul dintre elementele esențiale ale eclectismului; demersul eclectic pragmatic - eficient, concret, modern - este, pînă la urmă, o discuție asupra condițiilor proiectului, prin el se caută rezolvarea conflictelor dintre necesitățile funcționale, expresia formală și condiționările tehnice. Mijlocul de realizare a proiectului este compoziția, concept central al eclectismului, care stabilește dialectica între artă și progres, între știință și istorie, tradiție și noutate; compoziția determină echilibrul între aceste forțe antagoniste într-o societate care rupe cu propria istorie dar care, în același timp, se refugiază în ea (prin forma arhitecturală). Eclectismul anunță timpurile noi în același măsură în care descoperă istoria.
În fine, prin libertatea de alegere a referințelor istorice din orice parte a lumii și din orice epocă, demersul eclectic a deschis cale liberă arhitecturilor în formă națională, respectiv eclectismelor naționale. În mod prograsiv, s-a abandonat combinarea stilurilor, obișnuită în compoziție, pentru a adopta elemente stilistice (mai mult sau mai puțin) omogene, izvorîte dintr-un stil precis. Două exemple par a fi semnificative în deplasarea interesului spre valorile locale. Cronicarul Salonului parizian din 1883, apreciază proiectul BNR al lui Galeron și C. Bernard ca fiind "foarte ingenios prezentat, cu planurile, fațadele și secțiunile cotate, pentru proiectul de execuție...Fațadele au un caracter monumental care vor face, în străinătate, onoare artiștilor noștri francezi". Cîțiva ani mai tărziu, în 1886, cronicarul deplînge însă proiectul lui A. Ballu pentru Palatul de Justiție bucureștean: "Cum se face că /autorul/ n-a căutat în istorie și în aspectul pitoresc al României motive decisive pentru a construi un monument care ar putea fi o operă de artă românescă, și nu o imitație a Palatului de Justiție din Duc, care este deja, la rîndul ei, o imitație".
Începutul carierei lui Mincu coincide cu o modificare sensibilă a orientărilor arhitecturale existente în România și în mod special în București - de la clasicismul tîrziu spre eclectismul modern al marilor capitale europene, și în special al Parisului. Într-adevăr, clădirile semnificative realizate în prima parte a anilor 1880 aparțin, cu foarte puține excepții, unui clasicism cu accente de severitate a expresiei arhitecturale, în care utilizarea riguroasă a ordonanței determina, aproape în exclusivitate, arhitectura construcțiilor respective. Ministerul Finanțelor (arh. N. Cerchez, 1884), Palatul regal (arh. P. Gottereau, 1885), hotelul Carol I din Constanța (1885, arh. Al. Orăscu) precum și numeroase locuințe, aparțin acestei orientări predominante. O excepție este doar Paul Gottereau care, activ în capitală încă din 1875 (C. Mucenic), a introdus primele reflexe ale eclectismului francez, prin proprietatea Assan (1873) sau prima variantă a Casei de Economii (1874), ambele situate pe Calea Victoriei, demolate în diferite perioade ale modernizării orașului.
Ceea ce se poate denumi înnoirea masivă a arhitecturii bucureștene - dar și a Vechiului Regat, în general - a avut loc prin prezența activă a unui număr sporit de arhitecți, cei mai mulți formați la Ecole de Beaux Arts din Paris. Aceești aparțin unei generații relativ numeroase care și-a început studiile pariziene după 1865, începîndu-și cariera profesională după 1880: Alexandru Săvulescu în 1880, Ion Mincu și Ion Socolescu în 1884, Leonida Negrescu din 1889, Dumitru Maimarolu din 1888 etc.; lor le-au urmat, în jurul lui 1890, C. Băicoianu, G. Sterian, T. Dobrescu, F. Xenopol etc. Acestora trebuie să-i alăturăm pe francezii Albert Galeron și Cassien Bernard și pe elvețianul Louis Blanc, care au realizat, după 1883, cîteva din cele mai importante clădiri monumentale bucureștene ale ultimei părți a secolului (cu excepția mai vechilor edificii ale Teatrului Național și a Universității), precum și arhitecți formați în spiritul culturii central europene, cum au fost Richard Kraft (activ din 1880), Adolf Lang (activ din 1883) și George Mandrea (activ din 1886).
Acest moment coincide - și a fost alimentat - de importantele modificări politice și sociale ale deceniului. Proclamarea Regatului, în 1881, ca o consecință firească a obținerii independenței desăvîrșite față de imperiul otoman, a fost punctul de început al unei perioade îndelungate de stabilitate politică, care a favorizat dezvoltarea economică și implicit activitatea constructivă și urbanistică. Dacă în privința construcției de locuințe, statisticile semnalează o creștere accentuată a numărului acestora, legea din 1882, privind "înființarea de edificii și construcții publice", a generat începutul realizării de sedii ale instituțiilor moderne ale statului (ministere, clădiri cu caracter cultural, financiar etc.), precum și a rețelei teritoriale ale acestora (cum a fost în cazul instituțiilor școlare, militare, administrative etc.).
Prin urmare, Mincu nu a urmat calea predecesorilor săi ci a facilitat, odată cu colugii săi de generație, pătrunderea deplină a arhitecturii eclectice. În deplină concordanță cu asimilarea rapidă a culturii occidentale - ca semn al modernizării României - recuperînd, și în acest caz, un decalaj de cîteva decenii, eclectismul de factură franceză a fost, practic, grație lui Mincu (Socolescu și Lecomte de Nouy), contemporan cu cel de inspirație locală (regională), semnalat de istoriografie în toate țările europene spre sfîrșitul secolului al XIX-lea. Asimilarea unei experiențe bine sedimentate ale arhitecturii franceze, prin urmare, făcută chiar în anii considerați a exprima deplina maturitate a acesteia (eclectismul), este dublată de experimentarea formelor naționale.
Acest din urmă aspect este datorat atît impulsului general al culturii românești cît și afinității personale a lui Mincu, atestată încă din anii formării la Paris, de schițele semnalate de Carmen Popescu. Eclectismul devine limbajul predominant, de "consum" după 1890.
După 1890, autoritatea pe care și-a cîștigat-o, în pofida afirmațiilor sale, a determinat numirea în diferite comisii tehnice de analiză a unor construcții definitorii ale Bucureștiului modern, cum este Ateneul Român, sau, poate, în mai mare măsură, pentru proiectele succesive ale lui Giulio Magni pentru Arhivele Statului (1893-1895), care sunt exemplare în acest sens. Alături de alți arhitecți (N. Cerchez, G. Steria sau L. Blanc), Mincu comentează doar trecător forma arhitecturală; ceea ce-l interesează sunt rigoarea și logica planului (a rezolvărilor funcționale), rezolvările structurale, situare în raport cu contextul urban etc. Toate acestea se înscriu, fără îndoială, în logica proiectului de arhitectură, dar, în mod special, în preceptele pe care, cu siguranță, Guadet, profesorul său de atelier, nu a încetat să insiste, așa cum ceva mai tîrziu va pleda în celebrul său tratat.
În anumite situații, proiectul devine instrumentul prin care tehnica modernă își face loc în cele mai insolite programe. Biserica de la Valea Călugărească are, spre exemplu, cupola de deasupra naosului alcătuită xclusiv dintr-o țesătură de profile metalice laminate, pe care este prins suportul frescelor. Școala Centrală de Fete este, de asemenea, prilejul de a face din proiectul de arhitectură sinteza rezolvărilor funcționale, a instalațiilor moderne necesare unei astfel de instituții ca și a unor considerente personale, de ordin psihic și de ambianță generală, care condiționează plastica arhitecturală.
Contradicția dintre sobrietatea tratării exterioare și bogăția decorativă a curții - ce spune Mincu; ce spune Jurnalul CTS Curtea interioară: "Această galerie, spunea Mincu într-un raport din 1892, necesară pentru a stabili o comunicare acoperită între diferitele părți ale localului școlii, a fost tratată cu oarecare grijă, căutînd a i se da un aspect pe cît s-a putut mai vesel și mai plăcut, pentru a face astfel mai puțin trist traiul elevelor condamnate a trece în închisoare cei mai veseli ani ai vieții lor. Caracterul arhitectural al acestei galerii cere, fără îndoială, ca ea să rămînă deschisă și ceea ce m-a încurajat în adoptarea acestei dispoziții a fost exemplul tuturor vechilor noastre schituri, așezate mai totdeauna în localități cu clime mai aspre decît aceea a capitalei și locuite în mare parte de bătrîni a căror sănătate era, cel puțin, tot așa de debilă ca aceea a copiilor" (Mincu, 1892).
".. iar încît despre porticul curții centrale el este conceput într-un
stil ce nu este în armonie nici cu fațada principală nici cu cele secundare;
afară de aceasta, modul construcțiunei acelui portic, adică cu coloane
monolite de piatră, capiteluri bogate, arcade mulurate asemenea de piatră
și cu profiluri delicate, constituie, după consiliu, o lucrare de arta
foarte costisitoare, ce nu cadrează cu sistemul de economie adoptat în
celelalte părți ale edificiului, e expusă la degradări și nu-și justifică
utilitatea în vederea poziției ce ocupă. Pentru acest portic, de altminteri
necesar în sistemul proiectului, credem că s-ar fi putut găsi o soluție
mai satisfăcătoare și în același timp mai economică, dacă s-ar adopta vreunul
din sistemele aplicate în arta construcțiunilor moderne pentru asemenea
cazuri"
(Jurnal 340/15/27 sept. 1887 al Consiliului Lucrărilor Publice
"Asupra fațadei principale, consiliul văzut că ea este tratată într-un
stil ce se depărtează cu totul de la osebitele moduri întrebuințate înconstrucțiunea
edificiilor publice, astfel că elementele de comparațiune lipsind este
a priori foarte anevoie de a putea aprecia efectul ce clădirea va avea
după executare sub raportul estetic și dacă cu ajutorul ornamentației speciale
admise de autor, clădirea va putea dobîndi un caracter care să corespundă
cu destinațiunea sa."
(Jurnal 340/15/27 sept. 1887 al Consiliului Lucrărilor
Publice).
fragment din comunicarea prezentată la simpozionul "Ion Mincu 150 ani"
Celebrăm în acest an 150 de ani de la nașterea și 90 de ani de la dispariția arhitectului Ion Mincu, fondatorul modernității arhitecturale românești și al învățămîntului superior de arhitectură, autorul unei opere esențiale de arhitect.
Cu prilejul acestei duble rememorări, comitetul de inițiativă al OAR propune comunității arhitecților reprezentate prin Ordinul Arhitecților din România un program prin care să se realizeze:
Valorificarea proprietății Mincu ar pune în dialog viitorul imobil OAR cu arhitectura de referință a imobilului ARO-Patria. Plasat în prestigioasa rezervație de arhitectură a capitalei, ce a atras în cursul istoriei funcțiuni de prim rang, acest program face apel la conjugarea unor eforturi importante de naturi diferite, de la concepția și implantul unui obiect nou de arhitectură în nucleul central, la montajul financiar și execuție pentru a asigura apoi exploatarea de succes a patrimoniului astfel realizat, spre beneficiul și prestigiului Ordinului.
Pentru realizarea acestui program adresăm
-confraților arhitecți reuniți în Ordinul Arhitecților din România
-colegilor arhitecți din diaspora
-bucureștenilor iubitori ai orașului și arhitecturii lui;
-colegilor, colaboratorilor și constructorilor care transferă în realitate proiectul de arhitectură
-comunității culturale și artistice, tuturor celor ce prețuiesc opera lui Ion Mincu
-întreprinzătorilor și oamenilor de afaceri a căror energie este esențială pentru realizarea inițiativelor de construcție,
invitația de a contribui la constituirea fondurilor necesare achiziționării
proprietății lui Ion Mincu ca etapă primă pentru Memorialul Mincu și investiția
în imobilul OAR, ca etapă ulterioară. Emblemă a solidarității de breaslă,
Imobilul OAR ar răspunde, un secol mai târziu, inițiativei și listei de
subscripție lansate de Ion Mincu însuși.
Contul bancar pentru subscripțiile destinate Memorialului Mincu și Imobilului OAR:
titular: Ordinul Arhitecților din România
denumire: "Casa arhitect Ion Mincu"
în lei: 251100952000808
în valută: 251100252000808
deschis la Banca Română pentru Dezvoltare - Sucursala Municipiului București.
Au fost anunțate rezultatele concursului "Locuințe pentru tineret destinate închirierii" organizat de MLPTL în colaborare cu ANL și cu OAR.
Juriul, format din 9 membri a fost prezidat de dl. arh. Gheorghe Pătrașcu, director general DGATU/MLPTL și i-a avut în compunere pe Octavian Mănoiu (DGTC), Marin Negoiță (DGLP), Mariana Ioniță (DGCL), Dumitru Fanea (ISC), Dan Postelnicu (ANL), Dorin Ștefan (OAR), Dan Marin (OAR), Florian Stanciu (UAUIM).
Tema de concurs cerea rezolvarea unui mini-cartier de locuințe ieftine destinate tinerilor. Criteriile de judecată tehnico-economică au presupus ca toate tipurile de apartamente propuse să se încadreze în limitele stabilite prin legile și normativele în vigoare și ca prețul de cost să fie minim. Dincolo de aceasta însă este de remarcat procuparea MLPTL de a aduce un plus de calitate locuirii în aceste case ieftine printr-o proiectare deosebit de atentă. Concursul, de nivel național și primul pe o asemenea temă, a pus față în față o sumă de abordări urbanistice și arhitecturale dintre care s-a distins oferta firmei HAX srl - București, arh. Viorel Hurduc. Încercarea de a proiecta locuințe relativ ieftine dar care să fie capabile să găzduiască un trai decent și să genereze un mediu social civilizat este de-a dreptul o provocare pentru arhitecții români, dacă nu chiar o temă cu accente grave. Așteptăm cu real interes realizarea aceastui prim experiment ANL în București pentru a-i testa validitatea ca opțiune de rezolvare a actualei crize de locuințe din capitala.
În urma analizei ofertelor depuse s-au acordat următoarele premii:
De origine franco-elvețiană stabilită la Londra, Hélene Binet a studiat fotografia la Roma, la Instituto Europeo di Disegn. După doi ani de colaborare cu Grand Theatre de Geneve, Hélene Binet s-a orientat către fotografia de arhitectură. Întîlnirea cu arhitectul Daniel Libeskind, pe vremea cînd încă studia la Roma, a încurajat-o să ia aceasta hotărîre. În opinia lui, Hélene Binet are un deosebit simț al spațiului și "reușeste să descopere și să arate intensitatea interioară a arhitecturii prin materializarea fenomenului luminii, texturii și densității, toate într-o compoziție conceptuală."
Artista nu documentează, nu prezintă ansambluri și detalii/obiecte de arhitectură ci se concentrează asupra reducerii contrastului dintre arhitectura reală și arhitectura reprezentată prin fotografie. În anumite proiecte Hélene Binet se implică încă de la început, studiind primele desene și schițe, încercînd să descopere ce îl inspiră pe arhitect și problemele conceptuale pe care acesta și le pune. Fotografia de arhitectură a Hélenei Binet reflectă libertatea cu care artista își pune întrebari despre spațiile pe care le fotografiază și talentul de a simți arhitectura prin umbre și lumini.
Expozitia de la Galeria Noua prezintă o serie de fotografii alb/negru cu proiectele arhitecților Zaha Hadid, Daniel Libeskind, Peter Zumthor, Sigurd Lewerentz, Dom Van der Laan, Le Corbusier.
IPS Bartolomeu Anania și arh. Augustin Ioan în fața machetei viitoarei Catedrale Patriarhale.
A doua parte a concursului "Catedrala Patriarhală 2002" a dat concurenților ocazia de a-și prezenta direct juriului lucrările. Din cele trei prezentări vă prezentăm extrase din cea a lui Augustin Ioan, Prezentarea a avut o pondere importantă în economia concursului și se poate spune chiar că a făcut diferența între echipele participante. Domnii arhitecți Nicolae Vlădescu și Florin Biciușcă au ales să se prezinte singuri în vreme ce Augustin Ioan a fost înconjurat de o numeroasă echipă de tineri arhitecți și studenți. Aceasta a întărit ideea de capacitate a acestui colectiv de a răspunde solicitărilor care pot apărea pe parcurs în mod creativ și flexibil. În contrapartidă proiectele Vlădescu și Biciușcă au evoluat mai puțin față de faza inițială menținîndu-și tipul de abordare și imagine propus în prima etapă. Juriul a exprimat mulțumiri tuturor participanților aceștia fiind chiar aplaudați pentru efortul depus. Putem conchide că a fost preferat proiectul care propunea o sinteză creativă a unor elemente tradiționale și contemporane. Prima parte a prezentării lui Augustin Ioan s-a concentrat asupra naturii simbolice a ansamblului, a doua s-a referit la volumetrie și la modul în care echipa a răspuns solicitărilor juriului iar a treia la iluminare - care a fost unul dintre punctele cele mai importante ale proiectului. În final a fost prezentat și un film.
AI: În momentul în care am citit tema și ne-am pus problema unei biserici naționale ne-am gîndit că aceast ansamblu ar trebui să fie un fel de nod în jurul istoriei Bisericii Ortodoxe Române în sensul în care ea trebuie să prezinte atît trecutul de pînă acum - cu originile sale inclusiv - cît și să tragă după sine în viitor tot ce se va întîmpla de acum încolo. Am pornit în procesiune către est cu această curte a Sf. Apostol Andrei - a fost primul lucru pe care l-am proiectat, înainte de a proiecta biserica propriu-zisă - gîndindu-ne că un asemenea loc public poate spune cîteva cuvinte despre originea creștinismului în România. Pe mare, simbolizată de o oglindă de apă care amplifică imaginea dinspre centrul orașului se desfășoară această procesiune de cruci ale Sfîntului Andrei. Ne-am gîndit ca un astfel de element să fie îmbrăcat în piatră de Dobrogea. În spate avem de asemenea o referință la Sf. Apostol Andrei, un fel de panteon al neamului care se află în umbra altarului Catedralei Patriarhalei, de data aceasta tratată în metal. A treia piață face legătura la modul propriu, ca un cordon ombilical cu clădirea administrativă. Piața aceasta este închisă, ca o incintă de mănăstire, și aparține clădirii administrative care, la rîndul ei, dă seama despre prezența catedralei. Ceea ce este convex la clădirea catedralei se află aici concav.
Am închis volumul catedralei cu această ramă albă de marmură supralustruită, ca o referire și la Brîncuși, care folosea acest procedeu, astfel încît acest cadru să devină ca un pod și ca un perete de informații pentru care aș vrea să vă ofer și cîteva variante posibile de dezvoltare. Într-o primă instanță ne-am gîndit la această alternanță de asize de piatră și cărămidă atît de proprie bisericilor medivale românești. În multe bisericile restaurate de Balș de exemplu găsim acest lucru. Noi încercăm să facem în acestă a doua fază o referință cît se poate de explicită la un moment auroral al istoriei BOR atunci cînd și Athosul ne stătea aproape, prin grija voievozilor români. De asemenea ne-am gîndit că această biserică trebuie să dea seama despre atributul național. Există un mod brutal de a face asta și anume cel de a face colaj. L-am refuzat din start! Sînt însă cîteva elemente care să trimită în mod ceva mai subtil sper la această componentă națională. Este vorba despre referința la Sf. Nicolae Domnesc. Întîmplarea face să ne aflăm în proximitatea reinanugurării acestui locaș de cult foarte prețios pentru istoria noastră națională. Este o primă catedrală și are plan de cruce greacă. Planul de cruce greacă este după opinia noastră cel care va asigura monumentalitatea spațiului liturgic propriu-zis, a locului în care se desfășoară slujbele, a naosului bisericii. Balcoanele pe care le-am propus accentuează centralitatea naosului. Este un joc pe care l-am imaginat ținînd cont de această axialitate accentuată, această înșiruire a spațiilor și a faptului că atunci cînd ajungi în naos trebuie să te oprești.
În al doilea rînd ne-am gîndit să facem o referință, o închinare către arhitectura Moldovei. Și acest exonartex, pe care l-am prezentat și la prima fază, este o referință la o Voroneț. Ne-am pus problema de a arăta că este o biserică românească. Și una dintre contribuțiile noastre importante, în modestia depărtării față de Bizanț a fost ceea a icoanei pe sticlă. Este un moment în care putem să ridicăm la demnitatea monumentalului icoana pe sticlă. Aceste porți care sînt chiar icoane de hram se deschid la marile sărbători lăsînd vizibilă icoana Maicii Domnului, la fel de importantă pentru tradiție și anume o icoană în mozaic de aur. Astfel că, la marile sărbători, biserica îsi arată dubla sa tradiție, cea bizantină și cea locală. Acest perete lateral care este orientat către piața de sud, cea în care se vor desfășura marile ceremonii vrea să informeze despre natura spațiului. El poate fi inscripționat cu text biblic - săpat în piatră pe fațada catedralei - transmițînd astfel cuvîntul Scripturii către mulțimea adunată în piață. La prima fază noi am așezat, în mod simbolic, prin inscripționarea postamentului, Catedrala pe Biblie. De asemenea acest perete poate fi tranformat într-o uriașă expoziție de icoane sau poate fi îmbrăcat în mozaic de aur. Am modificat și turlele Catedralei pentru a-i da o demnitate monumentală ceva mai accentuată.
Dacă vă uitați la machetă veți observa probabil un lucru straniu. Este vorba despre clopotniță. Nu am nici un merit în proiectarea acestui obiect. Și de ce l-am pus acolo totuși? Este ultima referință exactă pe care o avem despre proiectul Catedralei Patriarhale din 1937. Este turnul-campanilă proiectat de autorul acestei clădiri - arh. Simotta (Palatul Patriarhal nn), un obiect pe care în momentul în care l-am găsit, m-a făcut să realizez că nu mai are rost să proiectez o cloponiță din moment ce ea a fost proiectată de un mare arhitect. Această clopotniță este pe post de declanșator al poveștii acestei catedrale. Poveste care începe cu primul patriarh Miron Cristea și cu primii români care au vrut să facă o Catedrală Patriarhală. Ne așezăm într-un loc din care a fost ștearsă istoria iar această înrămare pe care o propunem poate să capete o dezvoltare ulterioară.
Ne-am pus în continuare problema cu care am și început proiectarea acestei catedrale și anumea cea a luminii interioare. Lumina este aceea care ne sugerează natura spațiului unei biserici. Cum va fi lumina în interiorul unei asemanea construcții? Nu va fi lumină naturală, n-am ferit de ferestre pentru că n-am gîndit că ele aduc vitralii, și ne-am spus că avem o referință în interiorul culturii bizantine și anume lumina care trece prin piatră. Bisericile bizantine de la Ravena au în cadrul ferestrei lespezi de marmura sau alabastru atît de subțiri încît lasă lumina să treacă. Am făcut mai multe planșe de lumină pentru această etapă pentru a arăta două lucruri: poziția acestor pereți de lumină în turle și dinspre altar. Bineînțeles că noi nu putem conta numai pe lumina naturală mai ales că ea va veni numai dinspre latura sudică. Aș mai spune un lucru extrem de important și anume acela că noaptea biserica străluminează către oraș. De la această înălțime în sus ea este vizibilă, fiind mai înaltă decît orice altă clădire din jur și biserica devine astfel un fel de far al orașului.
............................................................................................
Florin Biciușcă: "Riscul de a deveni hală era foarte mare. Am încercat să creez senzația că orice perete poate fi atins cu mîna așa cum se întîmplă în Biserica Ortodoxă."
Viorel Hurduc: "Aș spune că acest proiect este mai mult decît un act de cultură e mai degrabă un act spiritual."
Cu ocazia expoziției naționale ROMHOTEL 2002 în data de 25 octombrie au avut loc două conferințe organizate de firmele M.TOP ROMANIA și ARHITELIER SRL avînd ca temă: "Noi sisteme de catalogare și inter-relaționare a informațiilor tehnice din domeniul construcțiilor, instalațiilor și amenajărilor interioare (catalogul profesional on-line ARHICONSTRUCT) și "Tendințe moderne în amenajarea spațiilor polivalente - compartimentare și mobilare (hoteluri, birouri, centre de conferințe, săli polivalente). www.arhiconstruct.ro.
OAR București va acorda un premiu pentru cea mai bună diplomă a anului universitar care va consta în sprijin financiar pentru efectuarea unor studii postuniversitare. La acestă primă ediție premiul a fost acordat lui Adam Dorin Ștefan pentru lucrarea "Muzeu de Arheologie - Alba Iulia". Juriul compus din Viorel Hurduc, Costi Ciurea, Bogdan Bogoescu și Dan Marin a apreciat lucrarea pentru abordarea conceptuală, pentru consistența studiului preliminar și pentru calitatea grafică. Muzeul lui Adam Dorin Ștefan a intrat în competiție cu alte patru nominalizări: "Centru Cultural Unesco" - Ioana Dancuș, "Sat de vacanță - Gura Portiței" - Andrei Șerbescu, "Piața Sf. Anton" - Radu Ponta, "Complex servicii loisir - Portul Constanța" - Irina Băncescu. Școala a organizat o expoziție, vizitată și apreciată și de către de către PM Adrian Năstase, și va edita un catalog de prezentare a proiectelor.
A avut loc vernisajul "Bienalei de Arhitectură București 2002" ediția a cincea, și a expoziției "Centenar Octav Doicescu" în sălile de expoziție ale Universității de Arhitectură și Urbanism "Ion Mincu" (UAUIM) luni 18 noiembrie 2002. Vernisajul a fost urmat de Conferințele arhitecților Dan Sergiu Hanganu (luni) și Mario Botta (marți) în care au fost prezentate lucrări recente.
Au fost acordate următoarele premii:
Bienala va fi prezentată pe larg în numărul viitor al buletinului.
Stimati colegi,
Va aducem la cunoștință decizia O.A.R. în privința achitării de către
membri a taxelor semestriale:
Termenul de plată al cotizației pentru semestrul II 2002 a expirat la
data de 31 iulie 2002. Toți membrii care nu au efectuat plata către OAR
sînt considerați restanțieri. Neplata sumelor restante pînă la termenul
de 31 ianuarie 2003 (6 luni) atrage automat sancțiunea de suspendare disciplinară
a dreptului de semnătură și neapariția în Tabloul Național al Arhitecților
ce va fi publicat pînă la data de 1.03.2003. Pentru membrii aflați în secțiuni
fără drept de semnătură sau cu dreptul de semnătură suspendat la cerere,
neplata cotizației va conduce la neincluderea în TNA.
Adeverințele privind dreptul de semnătură și parafele individuale (acolo
unde nu au fost eliberate) se vor emite doar membrilor care sînt la zi
cu plata cotizației. Alte servicii și facilități acordate membrilor pot
fi condiționate de plata cotizației la zi dacă forurile de conducere ale
filialei decid astfel.
Monica Lotreanu
secretar executiv
Filiala Teritorială București a Ordinului Arhitecților din România
str. Sf. Constantin nr.32, sector 1, 010219, București, România
telefon/fax: 021-3039226
e-mail: secretariat@oar-bucuresti.ro
Contact, plăți și program de lucru •
Prelucrarea datelor cu caracter personal
