a doua parte a interviului acordat de Viorel Hurduc ziarului Bursa
Reporter: Cum apreciați relațiile existente dintre arhitect și beneficiar?
Este acesta pregătit să plătească un arhitect "la modă" mai mult
decît pe unul obișnuit?
Viorel Hurduc: Un arhitect în vogă există numai în societățile care au atins
un anume nivel de performanță economică. Nu este cazul României; nimeni nu
a făcut încă vreo ierarhie care să ne spune care dintre arhitecți este sau
nu la modă. Însă, în mod inevitabil, fiind vorba despre o meserie care are
la bază creația artistică, există arhitecți talentați și arhitecți mediocri.
Ca peste tot, și în breasla noastră există cîteva talente "la vîrf",
care fac marea competiție și performanță, o masă mare de arhitecți mediocri
fie cu capacități reduse, prin lipsă de implicare adevărată, care întocmesc
proiecte "lejere" și o parte destul de numeroasă din păcate care
nu sînt pregătiți să facă proiectare din tot sufletul. Asta și explică într-un
fel numărul destul de mic al clădirilor cu valoare din punct de vedere arhitectural.
A nu se înțelege că sînt sceptic: avem mulți arhitecți de valoare, atît în țară cît și afară, profesioniști talentați dar care, din diferite considerente, nu "se produc" adică nu le vedem construcțiile proiectate și realizate. Țara noastră a trecut și mai trece printr-o perioadă a sărăciei economice, financiare precum și a sărăciei gustului artistic și chiar a cunoștințelor tehnice. Din lipsă de bani, dar cu mari dorințe și exces de zel, investitorii, și așa puțini la număr, au apelat la categoria de mijloc a arhitecților considerînd prea mari tarifele arhitecților de vîrf. La aceasta s-a adăugat și faptul că, în principal, investitorii au fost interesați doar de trecerea pragului de autorizare a construcțiilor reducînd misiunile arhitecților doar la primele faze de proiectare ca apoi la execuție să se descurce cu posibilitățile tehnice ale constructorului sau asistați de sfaturile prietenilor și familiei.
Evident, trăim o peroadă de tranziție! Un mare gol pe care ne chinuim să îl umplem conștienți fiiind că ne lipsesc deocamdată sistemele de înțelegere, de acționare coerentă și implicit de remunerare. Dar, revenind la întrebarea dumneavoastră, încerc să definesc ce înseamnă un arhitect la modă: un profesionist de excepție căutat numai pentru valoarea sa și ale cărui rezultate au dat mari satisfacții atît investitorilor cît și celor care utilizează sau intră în contact cu clădirile proiectate de el. Acest arhitect este dorit, respectat, dar și remunerat ca atare, corespunzător cu capacitatea și pregătirea lui. În ceea ce privește acestuia ea este sinonimă cu calitatea proiectului, transferată clădirii, împrumutîndu-i acesteia capacitatea de a rezista în în timp atît fizic cît și moral-artistic. Dacă, după ani de zile, clădirea este în continuare apreciată, atunci arhitectul a fost în modă, în sensul că a creat respectînd definiția creației - durabilitate și recunoaștere în timp.
R: Cum va reuși OAR să îmbunătățească actul de creație în domeniul arhitecturii?
Viorel Hurduc: La crearea kitsch-ului concură excesul de zel al creatorului
(arhitectului) și dorința de realizare artistică a beneficiarului. Recunosc
că există o diferență de calitate între producția de arhitectură din țara
noastră și și cea din Europa de Vest. Exceptînd clădirile care sînt unanim
recunoscute pentru creativitatea autorilor, majoritatea clădirilor occidentale,
chiar dacă nu interpretează o partitură creativă extraordinară sînt totuși
impecabil realizate din punct de vedere tehnic. La noi în țară în schimb toți
se pricep la arhitectură. Beneficiarul român are nevoie de proiectant atît
cît este suficient pentru obținerea autorizației de construire. Aceasta este
calea cea mai simplă de a realiza clădiri kitsch.
Ordinul Arhitecților își propune să formeze bunul gust prin exerciții profesionale de bună calitate pe care la va cere membrilor săi. În acest sens intenționăm să sprijinim administrația capitalei cu proiecte urbanistice de intenție pentru diferite amplasamente. Vom organiza concursuri sau invitații la ofertare cu proiecte pentru zonele considerate "fierbinți" spre care se îndreaptă atît interesul primăriilor cît și al investitorilor. Acesta este un mod de a preîntîmpina atît intențiile nerealiste cît și producțiile false de arhitectură pentru locurile care urmează a fi construite. Nu mai trebuie să așteptăm să ne caute cineva sau să ne dea comenzi; vom face noi primul pas așa cum este și firesc - spun acest lucru pentru colegii mei, membri ai OAR București.
Pe de altă parte, toți cei care decid administrativ sau politic trebuie să
înțeleagă că fundamentul deciziei lor trebuie să aibă la bază decizia profesională
în domeniu. Pentru a nu fi artificială, decizia politică trebuie să fie finalizarea
firească a propunerilor și a anlizelor profesionale; în cazul nostru în domeniul
arhitecturii și amenajării teritoriului.
Dacă vor fi îndeplinite aceste deziderate vom putea să declanșăm în sfîrșit
un sistem coerent de abordare a strategiei și a subiectelor în amenajarea
teritoriului bucureștean.
În ceea ce privește rezultatele individuale, fie ale arhitecților fie ale investitorilor implicați, vom încerca prin organizare de expoziții, vernisaje la darea în folosință a clădirilor și întîlniri profesionale mediatizate să scoatem în evidență cu putere exemplul pozitiv al unor clădiri care merită comentate, premiate și publicate. Vom încerca, într-un mod organizat, sistematic, să eliminăm posibilitatea apariției kitsch-ului printr-o atentă recenzie a producției de arhitectură realizate pînă acum și printr-o atentă inventarieire a producției care va urma. OAR nu intenționează să ridiculizeze nimic din ce s-a realizat sau se va realiza de acum încolo pentru simplul motiv că oamenii cred în general în ceea ce au făcut. Avem suficiente mijloace de a analiza împreună, atît cu autorii cît și cu comanditarii creației acestora, condițiile de calitate la care urmează să răspundă fiecare producție de arhitectură în parte.
În perioada 6-7.04.2002 a avut loc la Covasna o întîlnire a reprezentanților tuturor filialelor OAR. Unul dintre punctele supuse discuției a fost cel referitor la tarifele orare și modul lor de folosire. Ordinul Arhitecților este obligat să țină seama de Ordinul 11N al MLPTL. Din păcate metodologia prezentă acolo pare să fie depășită de realitatea exercitării profesiei. Vă prezentăm o parte din comentariile doamnei Silvia Măldărescu, vice-președinte al Filialei București.
Oare de ce tarifele orare ar trebui afișate? Este vorba despre un tarif orar minimal pe care să îl stabilească Ordinul pentru toți arhitecții? Sau despre tariful orar pentru ora medie convenționala propriu fiecărei firme/birou, în funcție de structura sa de personal, de calitatea serviciilor pe care le prestează și de nivelul cheltuielilor, așa cum se indică în Metodologia MLPAT la cap. 5.11. (pag.30).
Nu credem că este oportun, și nici liberal, să obligăm la afișarea To toate firmele/birourile. Fiecare poate avea o politică proprie în relațiile cu clienții, iar abordarea clienților în cadrul aceleiași firme poate fi diferită de la caz la caz. De altfel To pentru ora medie convențională este un indicator statistic - utilizat cu precădere în unitățile productive și de prestări servicii - care devine concludent managerial într-o firmă cu mulți salariați sau într-o unitate care desfășoară activități de rutină nu de creație. Pentru exercitarea profesiei în birouri individuale, tariful orar ca "medie convențională" devine neconcludent, pentru că tariful orar real al firmei va fi cert diferit (de la simplu la triplu sau mai mult) în funcție de prestigiul și cota de piață a arhitectului, de nivelul de echipare al sediului firmei, de dotarea cu tehnică computerizată și de numărul de programe de calculator achizitionate legal, cu licență. Tariful orar pentru ora medie convențională este o moștenire a centralismului socialist, în care instituțiile financiar-administrative ale statului dictau prețul proiectelor (cît mai scăzut) și stabileau nivelurile de salarizare (cît mai egale) pentru fiecare categorie de proiectanți.
Din păcate, utilizarea Metodologiei MLPAT, adoptată în prezent ca sistem de Onorarii minimale ale Ordinului, impune calcularea unor tarife pe baza acestui indicator To. Ca atare va trebui ca Ordinul să aprobe în conferințele teritoriale și în conferința națională un To minimal, sau mai de graba unul mediu convențional (de referință), pe care să ne luptăm să-l impunem clienților noștri - mai ales celor din sectorul de stat, pentru apărarea, eventual pe principii corporatiste (de breaslă), a statutului și demnității profesiei. O propunere în acest sens a fost întocmită la Comisia de Tarife a Ordinului și difuzată la filiale pentru dezbatere, propunere care pleacă de la premiza că instituția dreptului de semnătură trebuie să se bazeze pe exercitarea profesiei în condiții decente (sediu, dotare) și de absolută legalitate (în ce privește derularea contractelor, angajarea salariaților, plata taxelor și impozitelor, cumpărarea licențelor).
Tariful pentru consultație este un indicator propriu mai degrabă altor profesii (avocați, medici). Și în cazul acestui tarif, politica arhitecților poate fi foarte diferită. Sînt arhitecți care preferă să-și atragă clienții prin acordarea de consultații "gratuite" la început, pe care și le recuperează mai mult sau mai puțin explicit prin onorariul negociat în contractul de proiectare. Sigur că nu toate consultațiile se finalizează într-un contract - dupa cum cea mai mare parte a activităților derulate pentru întocmirea ofertelor, participarea la concursuri, documentarea profesională etc. rămîn netarifate direct și explicit - dar trebuiesc avute în vedere la stabilirea unui sistem de onorarii, care să acopere și această muncă. Credem că fiecare arhitect cu drept de semnătura trebuie sa fie liber să decidă pentru biroul lui dacă vrea să afișeze sau nu un tarif special de consultație. Oricum cuantumul acestui tarif nu poate fi fixat egalizator; este normal ca el să varieze în funcție de statutul arhitectului care acordă consultația (nivel de pregătire, prestigiu și/sau cota pe piață).
Silvia Măldărescu - vice-președinte OAR - București
O nouă expoziție a extraordinarului grafician și coleg al nostru a avut loc la galeria Caminul Artei în cursul lunii august. Nu e cazul să mai insistăm asupra forței pe care o emană desenele lui Traian Laie. Vom remarca doar coerența seriilor grafice pe care acesta le realizează și constanța cu care el revine asupra unor teme tocmai pentru a sublinia faptul că sînt inepuizabile. Ludic și erotic, constructiv și oniric Profesorul Traian Laie este astfel un model în egală măsură formativ și destabilizator pentru studenții de la Studiul Formei pe care îi inspiră și îi îndrumă spre lucrurile grafice de trebuință arhitectului cu pasiune și entuziasm genuin.
Concursul de locuințe pentru tineret organizat de MLPTL în colaborare cu OAR își va desemna cîștigătorii în luna septembrie. Așteptăm cu interes proiectul care va rezulta în urma jurizării. La acest concurs s-au înscris aproximativ 60 de echipe, un număr relativ mic față de numărul arhitecților din București și față de importanța și larga accesibilitatea temei. Vă readucem aminte că e-mailul este cea mai rapidă formă de comunicare și că, în cazul acestui concurs, anunțat cu relativ puțin timp înainte am fi fost în măsură să vă informăm mai rapid de existența lui. Îi rugăm pe cei care nu au încă e-mail să își creeze cît de curînd un cont. Succes!
La Rîmnicu Vîlcea a avut loc un seminar internațional pe tema locului care
a reunit participanți din mai multe țări și o sumă de personalități - din
care o parte sînt membri ai OAR București. Lucrările fundației HAR și ale
parternerilor săi suedezi și italieni s-au desfășurat sub forma unei școli
de vară la care au participat studenți de la masterul de Antropologia Spațiului
Sacru din București precum și profesori invitați de la același curs: PS Crysostomos
episcop de California, Augustin Ioan, Anca Manolescu, Șerban Anghelescu, Silviu
Lupașcu, Cătălin Berescu. Este de remarcat că o fundație bucureșteană condusă
de un excepțional sculptor și organizator - și l-am numit aici pe Alexandru
Nancu - reușește să producă un eveniment major, cu implicații asupra discursului
de arhitectură, într-un oraș de provincie aflat în plină vacanță. Așteptăm
replica și ajutorul colegilor vîlceni pentru a dinamiza lucrurile pe timp
de vară și în București.
Programul include și realizarea a două construcții din lemn, o locuință socială
de urgență și o biserică (autori Augustin Ioan și Cătălin Berescu), experimente
realizate cu un buget redus și tehnologia cea mai simplă cu putință, lucrări
care ar putea fi de folos și unui posibil București calamitat. Tema arhitecturii
de urgență va fi prezentată de altfel în numărul viitor al buletinului nostru.
Se împlinesc anul acesta 150 de ani de la nașterea lui Ion Mincu. Universitatea de Arhitectură organizează, sub înaltul patronaj al Președintelui României, domnul Ion Iliescu, o expoziție retrospectivă la palatul Cotroceni. Este un bun prilej de a-l cunoaște mai bine pe cel care a dat numele principalei școli de arhitectură din România. Îi invităm pe cei care dețin fotografii, documente sau informații cu privire la activitatea lui Ion Mincu să sprijine organizatorii în acest demers recuperator. Nu ar fi lipsită de interes nici includerea lui Ion Mincu în suita figurilor culturale de interes național care au fost popularizate în ultima vreme prin prezența pe bancnote și monede.
scurtă discuție realizată de Cătălin Berescu cu E.B. Popescu rector UAUIM, membru al juriului Concursului Catedrala Patriarhală 2002
Care vi s-au părut a fi nivelul general al lucrarilor prezentate în concurs?
Din păcate nu am un termen de comparație față de celălalt concurs, ar fi fost
bine să-l fi văzut și pe primul ca să îmi dau seama dacă există vreo evoluție.
Mi s-a părut însă că a fost un interes mai mare decît mă așteptam iar participanții,
chiar dacă au fost doar în număr de 18, s-au străduit să facă față unor rigori
ale temei care poate, cred eu, ar fi trebuit să fie puțin mai laxă, mai permisivă.
Deci tema i-a ajutat sau i-a încurcat pe concurenți?
O temă de concurs nu e făcută pentru a-i ajuta ci pentru a-i constrînge pe
concurenți. Juriul nu a luat în discuție decît lucrările care se înscriau
în temă pentru că a încerca să combați tema sau amplasamentul sau alte lucruri
înseamnă să ieși din tiparul concursului. Cred însă că încercarea de a impune
o dimensiune a catedralei, un postament pe care aceasta stă a generat mai
puține interpretări fertile - aceasta a fost părerea generală a juriului.
Legat de calitatea obiectelor prezentate lucrurile au variat între tendințe
diferite - abordări mai actuale ale programului de cult pînă la abordări mai
tradiționale. A fost nevoie să găsim un consens între ceea ce se dorește și
ceea ce este posibil vis-a-vis de faptul că breasla noastră nu este pregătită
suficient pentru a face față în mod competitiv unor asemenea cerințe.
De ce nu s-a dat premiul întîi?
Nici una dintre soluții nu a putut să întrunească sufragiile și de fapt am
convenit că este mai bine să dăm posibilitate ca viitoarele corecții să contureze
mai bine fiecare dintre soluții. S-au făcut recomandări de îmbunătățire a
soluției, a imaginii, a rezolvărilor plastice pentru fiecare dintre proiectele
selecționate plecînd de la prima clasată care a fost a lui Augustin Ioan la
cea de-a doua a lui Florin Biciușcă și la cea de-a treia, soluția tradițională
a echipei Vlădescu.
Sînt ele purtătoare de calități care să ducă la o realizare arhitecturală
memorabilă. La ce ne putem aștepta pentru faza a doua?
Anumite idei ar trebui să fie mai pregnante, anumite imagini care nu erau
conturate ar putea să capete o mai mare expresivitate într-o perioadă de timp.
Nu pot fi sigur că acest lucru este posibil. De exemplu remarcile legate de
turlele soluției tradiționale sau observațiile legate de structura din fața
soluției lui Augustin Ioan pot ajuta aceste proiecte să capete o mai bună
expresie și să fie mai bine integrate în contextul temei.
Ați identificat ce anume lipsea din fiecare rezolvare?
Am identificat printr-un consens și le-am menționat minusurile și dorința
juriului ca fiecare concurent să dezvolte anumite laturi ale proiectului.
Vă așteptați ca la faza următoare să fie stabilit un cîștigător final?
Sigur, juriul va da un cîștigător. Nu mai depinde de noi ca el să fie și executantul
proiectului. Cred că misiunea juriului se oprește în momentul în care este
desemnat un cîștigător. Dacă acel cîștigător este și cel care va face proiectul
de execuție atunci lucrurile sînt în regulă.
În 1998, cu ocazia primului concurs, în care, ca și azi, nu s-a acordat premiul
întîi, am scris un articol care se intitula "Concursul fără sfîrșit".
Mă găsesc astăzi confirmat pe deplin de această fază întîi. De ce nu poate
fi desemnat un cîștigător - chiar pe o temă mult mai clară?
Noi am dat un clasament dar încă nu am dat un cîștigător. Juriul a dat un
clasament public al primilor 12 concurenți și le-a dat posibilitate primilor
trei clasați să își dezvolte intențiile. Și asta pentru că este bine să fie
convinsă și Patriarhia și publicul și juriul de intențiile fiecăruia.
Ar fi trebuit ca acest concurs să fie un eveniment cultural național?
Am remarcat că rezultatele nu au avut nici un impact iar polemica s-a consumat
înainte de începerea lui.
Sigur că aș crede că un concurs de arhitectură atît de important ar trebui
să stîrnească mai multă efervescență în jurul lui. Dar s-ar putea ca prezența
unui prim concurs cu doi ani înainte să fi diluat interesul consumatorului
de arhitectură ca și pe cel al profesioniștilor. Cred că n-a fost ușor nici
pentru aceștia din urmă pentru că s-au înscris mai mult de 80 de echipe și
au predat numai 18. Asta arată că au existat și deficiențe de organizare și
de percepere a importanței momentului. Poate că și timpul a fost prea scurt
față de cerințele temei. Cele trei luni în plus pentru faza a doua sînt un
cîștig în plus pentru concurenții rămași în cursă. Cred că oamenii s-au speriat,
nu au avut informații despre un astfel de program, nu au avut suficiente cunoștințe
despre spațiul sacru. Nu te poți arunca într-un concurs și apoi să constați
că îți lipsesc atîtea lucruri care nu țin numai de cultură ci și de o practică
în domeniu care din păcate ne lipsește.
Multumim!
Arhitectura anului 2002 în România nu pare a mai avea vreo coerență internă, una care ar putea fi dată de recursul la standarde profesionale - cu tot relativismul pe care acestea îl presupun. Cu alte cuvinte, arhitecții nici nu își mai pun problema că lucrarea lor va fi privită de confrați. Toate reperele care ne formează profesional au fost încălcate în acest concurs pentru o iluzorie flatare a comanditarului. Care, între noi fie vorba, nici nu poate fi flatat atît de ușor pentru că nu știe foarte bine ce vrea. Abundența de turle este unul dintre simptome; decorația parietală cu brîie (evident ignorînd rolul lor simbolic) este un altul, portalul momumental (eventual copiat de la Mănăstirea Cașin) un altul etc.
Ar fi de crezut că atitudinile concurenților au oscilat dialectic între recuperarea tradiției și o contemporaneitate curată, reală și "adevărată" în termenii exigențelor profesiunii de arhitect în ziua de azi. Din păcate majoritatea proiectelor prezintă hibrizi inclasificabili care pun în chestiune nu numai ideea de construcție bisericească ci și pe cea de probitate profesională. Este greu de crezut că acesta este nivelul real al proiectării în România. Rămîne de văzut dacă acest juriu va reuși să hotărască un cîștigător dintre cei care ar putea salva tema atît de la neaoșisme precare cît și de la experimente absurde.
Proiectul lui Dorin Ștefan a iscat cele mai multe suspine printre puținii vizitatori ai expoziției. Modernitatea asumată a anvelopantei a pus însă probleme de imagine insurmontabile pentru nivelul de deschidere actual al bisericii (și nu mă refer aici numai la înalții ierarhi ci și la ecclesia) lucru simțit de altfel și de toți cei care au comentat la fața locului lucrarea. "Nu e încă momentul!" pare a fi gîndul pe care acest impecabil exercițiu de arhitectură de interes public l-a stîrnit tuturor privitorilor. Este de remarcat schizofrenia în care ne plasăm cu toții atunci cînd admirăm un obiect pentru rezolvarea lui arhitecturală dar îi refuzăm adecvarea la o funcțiune despre care avem idei aparent foarte precise. Proiectul echipei Dorin Ștefan are exact acest rol: de a ne atrage atenția asupra limitelor actuale în care putem privi ideea de biserică în România. (CB)
..................................
Doru Ghiocel Olaș - proiect clasat pe locul 9. Autorul proiectului Catedralei
din Suceava își încearcă șansele cu ceea ce ar trebui să fie biserica cu gradul
de reprezentativitate cel mai puternic din România. Din păcate există o oarecare
unanimitate în a interpreta intrarea realizată de autor ca făcînd parte mai
degrabă dintr-un cazino.
..........................................
Felul în care circulația de pe arterele bucureștene a reacționat la imprevizibilele
blocaje provocate de asfaltare ar fi constituit un excelent material de strudiu
pentru un model al circulației în orașul nostru. Inventivitatea șoferilor
în a folosi străzile laterale a atins cote maxime. De luna acesta toți șoferii
din București sînt taximetriști. A fost o excelentă simulare scara 1:1 a ceea
ce ar putea fi un real dezastru în următorii ani - miile de mașini noi, poluarea,
indisciplina vor marca și pe mai departe traficul. Oare mai există ingineri
de trafic capabili să rezolve problemele Bucureștiului? Care ar fi rolul arhitecților?
Așteptăm opiniile dumneavoastră pe adresa listei de discuții oar-bucuresti@yahoogroups.com.
În imagine: Pasajul Unirea
Filiala Teritorială București a Ordinului Arhitecților din România
str. Sf. Constantin nr.32, sector 1, 010219, București, România
telefon/fax: 021-3039226
e-mail: secretariat@oar-bucuresti.ro
Contact, plăți și program de lucru •
Prelucrarea datelor cu caracter personal
