A fost lansat apelul de proiecte pentru Bursele NAC Neo Art Connect, ediția a III-a, burse care pot fi accesate de tineri sau grupuri interdisciplinare de până la 35 de ani. Astfel, în urma jurizării de către un juriu internațional, 5 proiecte vor fi realizate si prezentate în cadrul rețelei NAC și în cadrul expoziției principale, beneficiind de o lansare specială, sesiune de mentorat și promovare în cadrul conferințelor.
În acest an, NAC 2025 se defășoară cu focus pe educație și a fost creat un segment dedicat celor mai tineri aplicanți. NAC 2025 oferă o bursă tinerilor care se încadrează în segmentul de vârstă 18 - 24 de ani și 4 burse celor din segmentul 25 - 35 de ani.
Toate condițiile de aplicare sunt identice cu mențiunea: segmentul de vârstă 18 / 25 de ani sau 25 / 35 de ani după caz.
Formularul și propunerile pot fi trimise la burse@neoartconnect.ro.
Tema aleasa de NAC (Neo Art Connect) pentru anul 2025 este Comunitate. Cu focus pe sustenabilitate prin educație, cultură și inovație, tema Comunitate propune în acest an o dezbatere creativă asupra rolului educației sustenabile și impactul noilor tehnologii asupra acesteia.
Bursele Neo Art Connect 2025, ediția a III-a, propun identificarea, susținerea financiară cu 5.000 de euro, cu logistică, mentorat și promovare, a unor proiecte creative, aflate la intersecția între arte și științe, cu focus pe sustenabilitate, educație prin metode inovatoare, cercetări interdisciplinare și grupuri cu obiective aliniate cu tema.
NAC este organizată de Asociația culturală Neo Art România și galeria Galateca, curatorială de Anca Boeriu și Andreea Sandu.
De asemenea, în cadrul expoziției principale de la Muzeul Tehnic Dimitrie Leonida din perioada 5-30 iunie vor avea loc o serie de conferințe și o serie de evenimente în cadrul expoziției și la deschidere în Parcul Carol.