Filiala Teritorială București a OAR, prin Grupul de lucru educație, stagiu și pregătire profesională, organizează în data de 13 februarie 2025, ora 18:00, conferința „O călătorie în lumea oglinzilor” în cadrul seriei ÎNTÂLNIRI DE ARHITECTURĂ- DIALOGURI DESCHISE. Evenimentul este gratuit și se va desfășura pe platforma Zoom.
Conferința va fi susținută de arhitectul și curatorul Daniel Tudor Munteanu, inițiatorul și editorul platformei OfHouses.
În cadrul activității sale profesionale, lucrările arhitectului Daniel Tudor Munteanu au fost expuse la evenimente internaționale de prestigiu, precum Bienala de la Veneția și Bienala de la Shenzhen. Alături de Davide Tomasso Ferrando, a inițiat și curatoriat Unfolding Pavilion la patru ediții consecutive ale Bienalei de Arhitectură de la Veneția și a fost curatorul Bienalei de Arhitectură Timișoara Beta 2022. Recent, și-a prezentat prima expoziție individuală la renumita galerie de arhitectură VI PER din Praga, despre care ne va oferi în curând mai multe detalii.
Gazda evenimentului, din partea Filialei Teritoriale București a OAR, este arh. Yvonne Toader, organizator al seriei de evenimente ÎNTÂLNIRI DE ARHITECTURĂ - DIALOGURI DESCHISE și vicepreședinte Educație, Stagiu și Pregătire Profesională în cadrul filialei.
Numărul maxim de participanți este de 100 de persoane, iar înscrierea se face în ordinea solicitărilor. Cei interesați sunt invitați să se înregistreze în prealabil pentru a primi linkul de acces la eveniment.
Link de înscriere:
https://forms.gle/ZqQvRRd5omo9Yv8Y9