disclaimer
OAR București face publice anunțuri de angajare pentru arhitecți, cu scopul de a veni în sprijinul membrilor săi. OAR București nu se face răspunzător de condițiile specifice de angajare și nu se identifică cu acestea sau cu profilul angajatorului. Vă rugăm așadar să discerneți cu privire la informația cuprinsă în anunțuri și să ne semnalați eventualele nereguli, în măsura în care acestea țin de competența organizației noastre.
----------------------------
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, cu sediul în bd. Dimitrie Pompeiu, nr. 10A, sector 2, București, scoate la concurs cu încadrare pe perioadă determinată (până la data de 30.06.2027), un post de arhitect (cod COR 216101) din cadrul Unității de Implementare a Proiectului – „Îmbunătățirea managementului riscului la dezastru”.
Pot participa la concurs persoanele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
Condiții generale:
a) au cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
b) cunosc limba română, scris și vorbit;
c) au vârsta minimă de 18 ani;
d) au capacitate deplină de exercițiu;
e) au o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
f) îndeplinesc condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
g) nu a fost condamnați definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care i-ar face incompatibili cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Condiții specifice:
Pregătire:
Studii de specialitate - studii superioare de lungă durată (absolvite anterior aplicării legislației referitoare la cele trei cicluri de studii universitare) sau studii universitare absolvite cu diplomă de licență, în domeniul de licență (DL) „arhitectură”, specializarea (S) „arhitectură”.
Limbi străine - limba engleză – stăpânirea terminologiei tehnice – nivel minim B1, (abilitățile orale și scrise vor fi verificate în cadrul procesului de selecție).
Experiență:
Vechime în muncă: - minim 10 ani.
Vechime în specialitate: - minim 10 ani.
- expertiză specifică de minim 5 ani într-o poziție similară.
- experiența în proiecte finanțate de BIRD reprezintă un avantaj.
Cererile de înscriere, împreună cu documentele constitutive ale dosarului de concurs se transmit de către candidați în format scanat .pdf la adresa de e-mail: concursuri1@igsu.ro, începând cu data publicării anunțului, până la data de 14.11.2024 inclusiv.
Dosarul de concurs va conține următoarele documente:
a) cerere de înscriere la concurs adresată inspectorului general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
c) copii ale documentelor care atestă nivelul studiilor, precum și copii ale documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice;
d) copie a carnetului de muncă și/sau, după caz, copii ale adeverințelor care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor;
e) certificat / extras de cazier judiciar (candidatul poate depune un certificat de cazier judiciar, sau dacă nu depune certificatul de cazier judiciar în termenul impus pentru constituirea dosarului de concurs, prin depunerea cererii de înscriere în vederea participării la concurs, se consideră că și-a exprimat acordul ca instituția organizatoare a concursului să obțină un extras de cazier judiciar în acest sens);
f) adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de unități sanitare abilitate;
g) curriculum vitae – format Europass;
La concurs pot participa numai candidații care au depus cereri de înscriere și ale căror dosare de concurs sunt complete și corect întocmite. Nerespectarea modalităților și termenelor de depunere a dosarelor de concurs atrage respingerea participării la următoarele etape ale concursului.
Concursul constă în 2 etape succesive, după cum urmează:
a) selecția dosarelor de concurs;
b) interviul;
Se pot prezenta la următoarea etapă numai candidații declarați admis la etapa precedentă.
Candidații declarați „admis la negociere” în urma participării la interviu, vor participa la negocierea salariului, activitate ce se va desfășura la sediul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență la data stabilită conform calendarului de desfășurare a concursului.
Rezultatele fiecărei etape vor fi afișate pe pagina de internet www.igsu.ro – Carieră – Anunțuri carieră.
Calendarul de desfășurare al concursului, pe etape:
1. Depunerea cererilor de înscriere și depunerea dosarelor de concurs începând cu data publicării anunțului până la data de 14.11.2024 inclusiv.
Selecția dosarelor de concurs – 18.11.2024
Afișare rezultate selecție dosare de concurs – 18.11.2024
Depunere contestații – 19.11.2024
Afișare rezultat final selecție dosare – 20.11.2024
2. Interviul: – 25.11.2024
Afișare rezultat – 25.11.2024
Depunere contestații – 26.11.2024
Afișare rezultate după soluționarea contestațiilor și rezultat final probă – 27.11.2024
3. Negocierea salariului: – 02.12.2024
Afișarea rezultatului final al concursului: 02.12.2024
Orele privind desfășurarea interviului, respectiv negocierea salariului, vor fi comunicate în timp util, prin afișare pe pagina de internet a instituției www.igsu.ro – Carieră – Anunțuri carieră.
Informații suplimentare despre organizarea concursului și depunerea documentelor se pot obține la Serviciul Recrutare, Încadrare și Promovare Personal, tel. 021.208.61.50, interior 27347.
Alte date și informații cu privire la organizarea și desfășurarea concursului vor fi publicate prin postarea pe pagina de internet www.igsu.ro, la secțiunea CARIERĂ în cadrul anunțului de concurs.
Bibliografia de concurs (punctul I) și tematica de concurs pentru testarea nivelului de cunoaștere al limbii engleze (punctul II), precum și cererea de înscriere la concurs – le găsiți în pdf-ul atașat prezentului anunț.
----------------------------
disclaimer
OAR București face publice anunțuri de angajare pentru arhitecți, cu scopul de a veni în sprijinul membrilor săi. OAR București nu se face răspunzător de condițiile specifice de angajare și nu se identifică cu acestea sau cu profilul angajatorului. Vă rugăm așadar să discerneți cu privire la informația cuprinsă în anunțuri și să ne semnalați eventualele nereguli, în măsura în care acestea țin de competența organizației noastre.