Filiala București a OAR, împreună cu Wienerberger România, Interact România și Anuala de Arhitectură București 2024 au organizat primul Curs practic și interactiv de negociere pentru arhitecți stagiari . Conceput în cadrul programului OAR București, Arhitect Antreprenor, cursul a fost gratuit și s-a adresat arhitecților stagiari - membri ai OAR București.
Cele două sesiuni de curs – 25 și 26 iunie – au fost susținute de Roxana Moldovan – trainer și consultant Interact, cu peste 20 de ani de experiență în construirea și livrarea de cursuri și programe de training interactive pentru companii de top din domenii variate.
Stagiarii prezenți în cele două zile de curs au confirmat întru totul cât de necesară este informația oferită. Interacțiunile stagiarilor cu Roxana au fost pe cât de folositoare, pe atât de revelatoare. Arhitecții au înțeles cât de multe au de învățat și cât de important este să aibă cunoștințele necesare procesului de negociere pentru a obține maximum de la profesia pe care o practică, inclusiv pentru a fi capabili să ofere un produs de arhitectură de calitate construit de baze solide de înțelegere și educare a clientului.
O parte dintre ideile care au fost dezbătute:
• Pornind de la definiția dată negocierii de către cei prezenți - înțelegere, schimb de idei, stres, câștig, convingere, efort, echilibru, parteneriat - la definiția oferită de trainer – o discuție între doi parteneri, cu un proces de comunicare structurat, cu etape specifice și bine definite, care atunci când sunt cunoscute și aplicate facilitează reușita și, în același timp, transmit imaginea unui partener serios de discuții.
• Negocierea face parte din viața noastră, inclusiv în domeniul arhitecturii.
• Poziționarea mentală, gestionarea emoțiilor și presupunerile pe care le facem ne pot ajuta sau încurca în proces.
• Înțelegerea modului în care funcționăm și luăm decizii este unul dintre elementele cheie discutate.
• Elemente care ajută în negociere: stilul de negociere, cunoașterea surselor de putere, cunoașterea nevoilor clientului, inteligența emoțională, poziționarea ca parteneri.
• În ceea ce privește procesul în sine, au fost discutate câteva dintre instrumentele cheie din etapele de pregătire a negocierii, discuție și angajament.
• Colaborarea reflectă încrederea pe care o avem unii în ceilalți.
• Asertivitatea, abordarea constructivă și focusul pe a face echipă cu clientul, pentru a-l convinge să accepte ideea pe care i-o propunem, mai presus de preț.