Prima paginăAnunțuriiunie 2024 › Invitație înscriere la conferința Arhitectul dincolo de proiectare: prezența pe șantier
7 iunie 2024 • Profesional

Invitație înscriere la conferința Arhitectul dincolo de proiectare: prezența pe șantier

Filiala Teritorială București a OAR, prin Grupul de lucru educație, stagiu și pregătire profesională, organizează în data de marți, 18 iunie, ora 18.00 conferința  Arhitectul dincolo de proiectare: prezența pe șantier. 

Evenimentul va avea loc începând cu ora 18:00, este gratuit și se va desfășura pe platforma Zoom.

Conferința va fi susținută de către arh. Ioana Dăescu, manager de operațiuni al biroului Quadratum Architecture, arhitect - șef de lucrări în diverse proiecte Quadratum, cum ar fi Cinematograful București, Școala de la Stupini, și alte obiective educaționale și publice, inclusiv cele administrate de MAI. A reprezentat biroul Quadratum ca speaker în cadrul unor evenimente de profil, precum Building Health (prezentarea obiectivelor medicale derulate – aflate în execuție), 4Construct (prezentarea direcției de digitalizare în cadrul Quadratum), Forum Urbanism & Justitie sau Share Interiors – focus pe proiectele educaționale.

Gazda evenimentului din partea Filialei Teritoriale București a OAR este arh. Yvonne Toader, vicepreședinte Educație, stagiu și pregătire profesională din cadrul organizației.

Numărul maxim de participanți este de 100 persoane, iar înscrierea se face prin completarea formularului din linkul de mai jos:

https://docs.google.com/forms/d/1ELcgxJ4DpxGfDTnryN-101CXN97Rl49MKXUpqimETtQ/edit

Vă puteți înscrie până luni, 17 iunie, ora 16:00! Linkul de acces la conferința îl veți primi după închiderea înscrierilor. 

Prezentare conferință

De la fazele de ofertare și până la finalizarea proiectului, asistența tehnică joacă un rol crucial în succesul oricărui proiect. Prin implementarea unor soluții eficiente și investirea în procese de pre-proiectare detaliată, putem diminua riscurile și asigura realizarea unor proiecte de înaltă calitate.

În cadrul conferinței Arhitectul dincolo de proiectare: prezența pe șantier se vor prezenta următoarele subiecte:

⮚  Importanța asistenței tehnice în etapele proiectului

Asistența tehnică începe încă din etapa de ofertare a proiectului, fiind crucială pentru identificarea viabilității proiectului și anticiparea contribuției arhitectului.

⮚  Pledoarie despre necesitatea prezenței proiectantului pe șantier

Participarea la faze determinante/ șantiere "grele" și complexe/ adaptarea la diverse și neprevăzute/ importanța releveului/provocările releveului sumar/ necesitatea prezenței active a specialistului.

⮚  Soluții pentru prevenirea problemelor în proiectare și execuție

Investiția în relevee detaliate / etapa de cercetare & studii / validarea și verificarea datelor/ colaborare strânsă cu toți factorii Implicați/ utilizarea tehnologiilor moderne.