Primăria Municipiului București a publicat anunțul despre organizarea concursului de promovare pentru ocuparea funcției publice unice de conducere vacantă de arhitect-șef (director general), gradul II, din cadrul Direcției Generale Urbanism și Amenajarea Teritoriului, pe perioadă nedeterminată, cu durată normală a timpului de muncă de 8 ore/zi, 40 ore/săptămână.
Proba scrisă se va desfășura în data de 4 aprilie 2024, ora 11:00, la sediul PMB, iar interviul este programat pentru susținere într-un termen de maximum cinci zile lucrătoare de la data afișării rezultatului probei scrise.
Condiții de participare:
Dosarele de înscriere la concurs pot fi depuse personal de candidat/ prin firmă de curierat la adresa PMB (B-dul Regina Elisabeta nr. 47, Sector 5 – Direcția Managementului Resurselor Umane, etajul 2, camera 246 C, de luni până vineri, între orele 10:00 -15:00) sau în format electronic la adresa evidentapersonal@pmb.ro , în perioada 19 februarie – 11 martie 2024.
În documentul atașat prezentului anunț găsiți toate informațiile de care aveți nevoie pentru a vă înscrie și participa la concurs.
OAR București va organiza un eveniment tip dezbatere-Podcast despre ce înseamnă și ce dimensiune are funcția de arhitect-șef pentru un oraș ca Bucureștiul, colaborarea cu arhitecții-șefi ai sectoarelor, ce așteptări are Bucureștiul de la un arhitect-șef al Capitalei versus ce așteptări au arhitecții din partea unui arhitect-șef al Capitalei, despre viziuni de dezvoltare.
Succes tuturor!
Sursa foto: G4Media.ro