La sfârșitul lunii noiembrie, Filiala Teritorială București a OAR a organizat ultimul eveniment Marțea arhitecților din acest an. A fost o seară cu o prezență numeroasă care ne-a dat un semnal clar că trebuie să continuăm aceste întâlniri și că este loc și timp să creăm o comunitate a arhitecților sănătoasă, bazată pe principii solide.
Au venit mulți arhitecți tineri care au stat umăr la umăr cu arhitecți consacrați. S-a vorbit mult despre cum evoluează arhitectura, despre proiecte pentru care merită să investești timp și energie, despre frumusețea lucrului făcut temeinic. Despre cum poate fi îmbunătățită relația cu administrația, despre cât de importantă este susținerea breslei, despre proiecte viitoare, transformări, vacanțe și implicare.
Colegul nostru, Robert Zotescu, a făcut turul sediului filialei pentru cei care și-au dorit. A fost ca o adevărată prelegere de arhitectură despre ce înseamnă renovarea unei case și cât de important este să înțelegi spațiul pe care îl locuiești.
Evenimentul de marți, 28 noiembrie, a beneficiat de sprijinul Zumtobel, le mulțumim oamenilor din companie pentru implicare.
Mulțumim mult tuturor celor care au fost prezenți, ne vedem în 2024.