Luni, 23 octombrie 2023, reprezentanți ai Filialei Teritoriale București a Ordinului Arhitecților din România (FTB OAR) au avut o întâlnire cu primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, la care au participat și reprezentanți ai Direcției Generale de Urbanism și Amenajarea Teritoriului din cadrul PMB. Scopul întâlnirii a fost de a aduce în fața edilului general mesajul arhitecților din București privind nevoia stringentă de a îmbunătăți timpii de răspuns, dialogul dintre arhitecți/proiectanți cu specialiștii din departamentele de urbanism, precum și reducerea termenelor de eliberare a documentelor (certificate/autorizații) de urbanism și/sau construire.
Miza demersului inițiat de FTB OAR este stabilirea unei colaborări concrete și transparente în sensul eficientizării etapelor de autorizare. Mesajul transmis a fost că filiala poate colabora cu specialiștii din Primăria Municipiului București pentru a debloca situația existentă. O scrisoare cu propuneri concrete ale FTB OAR a fost înmânată primarului general. Acestea au fost primite cu interes real și au fost date asigurări că lucrurile se vor îmbunătăți prin eforturi comune.
Începând cu anii 2020, 2021 si 2022, Filiala Teritorială București a OAR a inițiat un Grup de Dialog cu primăriile, al cărui obiectiv principal este identificarea și rezolvarea problemelor apărute în procedurile de avizare și autorizare, prin colaborarea cu autoritățile și instituțiile locale de resort. Din grupul de dialog fac parte membri din conducerea FTB OAR (Colegiul Director/Consiliul Teritorial), precum și reprezentanți ai altor asociații profesionale din domeniul arhitecturii și spațiului construit.
Dorim să purtăm în continuare acest dialog cu toate primăriile de sector și în mod special cu Primăria Municipiului București pentru că vrem să contribuim la eficientizarea proceselor legate de emiterea certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construire, în beneficiul corpului profesional al arhitecților, al mediului de construcții, antreprenorial din București - și orașului, deopotrivă.