Membrii Consiliului Teritorial al O.A.R. București au aprobat marți, 28 februarie a.c. , Regulamentul de desfășurare a ședințelor proprii. Documentul a fost votat cu majoritate de voturi, respectiv 92%.
Este primul regulament din țară votat la nivel de filială și a fost redactat în cadrul Grupului de lucru (GdL) Reglementări coordonat de arh. Andrei Fenyo care, împreună cu membrii săi, arhitecții: Smaranda Baciu, Mihaela Hărmănescu, Bogdan Brănescu, Mihai Munteanu, Karoly Nemeș și Vlad Popescu, consemnează astfel livrarea cu succes a unui document obligatoriu pentru guvernanța organizației, necesar și oportun - totodată - pentru eficiența în lucru a Consiliului Teritorial București, ca organ decizional.
Regulamentul conține un set de reguli simple și clare care permit continuarea practicii din ultimii ani care susține deschiderea către dialog a conducerii executive, pe fondul demersului de a structura și organiza mai bine procesul prin care se iau decizii și hotărâri în cadrul O.A.R. București.