Pe 9 februarie 2023, au fost anunțați câștigătorii concursului de soluții “Tabără incluzivă” organizat în cadrul Anualei de Arhitectură București 2022 de către Filiala Teritorială București a O.A.R. și Asociația Help Autism, cu sprijinul ASAR și AMAIS.
Concursul a reprezentat un program de arhitectură atractiv și ludic, cu mare responsabilitate pentru concurenți, având tema incluziunii și a diversității umane în prim-plan. În urma desemnării de astăzi a câștigătorului va fi construită prima tabără incluzivă din România ultimilor 30 de ani. Este un proiect de pionierat care va avea exclusiv finanțare din fonduri private.
Felicităm toți participanții la competiție, pe câștigători și pe inițiatorii proiectului - Asociația Help Autism! Le mulțumim tuturor pentru implicare și abnegație!
În urma unei atente deliberări, juriul a hotărât în unanimitate să acorde numai două premii — premiul I și premiul II. Față de această hotărâre, cu care toți membrii juriului au fost de acord, Asociația Help Autism a decis că vrea să acorde o mențiune onorifică proiectului cu caracterul cel mai ludic.
Premiul I – Casa cu trei curți
Autor principal – Laura Cristea, coautor - Raphael Zuber
Colaboratori arhitectură – Judith Deak, Anisia Mouhamed, Ciprian Ungurașu, Adrian Bratu, Laura Dinu
Colaboratori specialități - Christian Beros, Beros Abdul - peisagistică, Alina Mihulcă – psihoterapeut, Mihai Brașoveanu și Ionela Andrei - Asociația Minți Creative
Motivarea juriului
Proiectul se remarcă printr-o sensibilitate și adecvare față de peisaj și context prin arhitectura, tipologia abordată și materialele alese. Regimul de înălțime dezvoltat, preponderent pe parter, denotă atenție și respect atât pentru loc și vecini cât și pentru funcțiunea clădirii. O zonificare a funcțiunilor precum și o ierarhizare a curților de tip incintă de la privat la public cu grade diferite de deschidere și cu note de amenajare atent studiate, prispele deschise și cotloanele jucăușe pot oferi un spațiu atât funcțional cât și intim. Tot proiectul atent studiat din punct de vedere funcțional și estetic arată un spațiu prietenos dezvoltat la scara copilului ceea ce ne-a dat încrederea să considerăm că acest proiect poate deveni o tabără plăcută și dorită de copii. Selecția materialelor și sistemul constructiv preponderent din lemn arată o preocupare pentru un demers responsabil față de mediu dar și pentru sănătatea utilizatorilor. Micile decrosuri ale volumelor și ale acoperișului arată o sensibilitate arhitecturală față de peisaj. Nucleul proiectului stă în înșiruirea de curți care oferă intimitate și arată o abordare corectă a cerințelor din temă care facilitează orientarea în interior. Nu în ultimul rând acesta este proiectul care pune în valoare tot terenul prin amenajarea traseului de joc și explorare pe curbele de nivel ceea ce considerăm a fi un punct forte și sperăm să fie implementat. Echilibrarea soluției, a materialelor și sistemului constructiv arată și o adecvare a proiectului la bugetul estimat. Juriul a apreciat și completarea formularului opțional ceea ce denotă o deschidere și o atenție acordate nevoilor utilizatorului.
Premiul II
Autori principali: Elena Zară și Andra Ionel
Colaboratori arhitectură: Mihai Rotaru și Bogdan Stoicescu
Colaboratori specialități: peisagist Alina Adăscăliței, rezistență – ing. Mihai Croitoru, psiholog Mădălina Popescu -Terciu.
Motivarea juriului
Juriul a apreciat seriozitatea profesională a întregii tratări, de la proiect la planul de identificare și înțelegere a nevoilor utilizatorului.
Proiectul prezintă o compoziție elegantă de volume — un L solid, cu două niveluri de unități de cazare, care protejează laturile dinspre nord ale unei curți ample, multifuncționale, a cărei deschidere spre sud este filtrată de prezența variată atât a volumelor destinate terapiei, piscinei și administrației, cât și a celor două rampe de evacuare. Această dispoziție volumetrică, în care simplitatea plastică a cazării (poate chiar prea austeră) pune în valoare individualitatea mai jucăușă a celorlalte pavilioane, corespunde și unei clarități funcționale, necesare orientării facile în incinta taberei. Curtea propriu-zisă, deși multifuncțională, este zonificată discret prin materiale și vegetație, dând astfel posibilitatea specializării activităților și a unei relative intimități.
Juriul a apreciat în mod special, modul în care aparenta rigiditate geometrică se integrează în peisaj și declivitatea sitului, precum și nuanțele fine prin care proiectul a conferit calitate spațiilor și diferitelor funcțiuni (individualizarea acceselor la unitățile de cazare, expresivitatea sculpturală a rampelor de evacuare, caracterul ludic al unor spații de terapie sau loisir, atenția tratării vegetale etc.).
Juriul a apreciat și completarea formularului opțional ceea ce denotă o deschidere și o atenție acordate nevoilor utilizatorului.
Mențiunea onorifică a Promotorului - Asociația Help Autism
Autor principal – Andrei Septimiu Moldovan (Simplu arhitectura)
Motivarea juriului
Abordarea ludică cu aspect de sat momârlănesc ne-a bucurat sufletul și ne-a făcut să visăm pentru copiii care ar poposi în tabăra de la Câmpu lui Neag. Totuși, clădirea construită pe trei niveluri nu ar constitui un cămin potrivit pentru copiii cu minți aparte. Lipsa detaliilor proiectului și termenele de execuție foarte mari ne permit să apreciem doar ideea și conceptul și să acordăm Mențiune din partea Asociației Help Autism. (Daniela Bololoi - Președintele Asociației Help Autism România).
Concluziile juriului
Membrii titulari ai juriului au fost: Daniela Bololoi - Președintele Asociației Help Autism România, arh. Adrian Zerva, arh. Ana Maria Zahariade, arh. Marian Moiceanu, arh. Mircea Ungureanu, arh. Monica Sache, arh. Eliza Yokina
Membri supleanți: arh. Ioana Trusca și Sergiu Popa - Help Autism Board
Juriul a felicitat organizația Help Autism pentru promovarea acestui concurs în parteneriat cu Filiala Teritorială București a a O.A.R. Tema concursului este, de altfel, nu numai o dovadă de seriozitate, profesionalism și umanism, dar și o noutate în peisajul arhitectural din România, în care problema arhitecturii privind dizabilitatea este încă insuficient cunoscută și dezbătută. În acest context, prezentul concurs este și un minunat prilej de a conștientiza această problematică, alături de cea a proiectării incluzive și de a le aduce în fața lumii profesionale. De asemenea, în pofida regretului că subiectul nu a atras mai mulți concurenți, juriul îi felicită pe toți cei care au avut curajul să abordeze această temă dificilă pentru atenția profesională cu care și-au elaborat proiectele. Dezbaterile dintre membrii juriului în fața proiectelor au fost deosebit de interesante și adevărate ocazii de înțelegere reciprocă. Proiectele au fost fiecare discutate, pe rând și în comparație, și au fost evaluate în repetate rânduri, juriul cântărind cu atenție fiecare criteriu pus în discuție: atenția acordată nevoilor specifice ale viitorilor utilizatori, indiferent de abilități și/sau dizabilități, satisfacerea necesităților funcționale și tehnice, coerența propunerii arhitecturale, atributele expresive și ambientale ale intervenției, încadrarea în peisajul înconjurător. Un aspect care a avut importanță în evaluarea finală a fost și răspunsul la Planul de identificare și înțelegere a nevoilor utilizatorului. Deși aceasta era facultativ, felul în care unii concurenți i-au răspuns a servit la departajarea proiectelor.
Detalii despre proiectele participante în concursul de soluții “Tabără incluzivă” în linkul de mai jos:
https://concurs.oar-bucuresti.ro/tabara-help-campus/rezultatele-concursului-help-campus/