Prima paginăAnunțuriianuarie 2023 › Importanța implicării administrației publice în renovarea monumentelor istorice
4 ianuarie 2023 • Agenda O.A.R. București

Importanța implicării administrației publice în renovarea monumentelor istorice

OAR București salută inițiativa Primăriei Sectorului 1 prin care aceasta intenționează să achiziționeze Casa Petrescu. Demersul este un exemplu de bune practici din partea administrației publice.

La finalul lunii decembrie 2022, Consiliul Local al Sectorului 1 a votat proiectul de hotărâre prin care solicita o împuternicire expresă din partea Consiliului General al Municipiului București, împuternicire necesară achiziționării și realizării investiției în urma căreia Casa Petrescu va fi transformată într-un centru educațional multifuncțional. 
 
Aflată pe lista monumentelor istorice, casa a fost construită la finalul secolului XIX. Proprietarul, negustorul Dimitrie Popescu, a fost ucenic la Casa Capșa. Inițial, la parterul Casei Petrescu a funcționat magazinul “La Vapor”. De-a lungul anilor, parterul a adăpostit diverse magazine, pentru ca în perioada comunistă să fie transformat în spațiu pentru un magazin “Alimentara” și o circă financiară. 
 
În momentul de față, Casa Petrescu nu este locuită și se află într-o stare de degradare accentuată. Faptul că Primăria Sectorului 1 intenționează să o cumpere și să o transforme într-un centru educațional multifuncțional va fi un reper pentru zonă și pentru felul în care administrațiile publice trebuie și se pot raporata la monumentele istorice.

Sursa foto: G4Media