INVITAȚIE
Conferința „Dâmbovița, un râu armonizat cu orașul”
vineri, 16 septembrie 2022, ora 11:00,
la NOD Makerspace, Sala Gastrobar, etaj 2 (Splaiul Unirii 160), București
Vă invităm la conferința Dâmbovița, un râu armonizat cu orașul, organizată de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 în parteneriat cu Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României și Filiala Teritorială București a Ordinului Arhitecților din România, în contextul Dâmbovița Delivery, ediția 2022.
Vor participa László Borbély – Guvernul României, Coordonator Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, Richard Budai - subprefectul Capitalei, Nicușor Dan - primar al Municipiului București, Sorin Lucaci - director general al Administrației Apele Române, Emil Ivănescu - președinte OAR – București, Teodor Frolu - vicepreședinte Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23.
Evenimentul este organizat la distanță de cinci luni de la conferința "Ape pentru comunități durabile" la care principalul subiect de discuție și analiză a fost cursul Dâmboviței. Întâlnirile de lucru realizate în cadrul Grupului de dialog pentru Dâmbovița (G-DAM) au adus la aceeași masă reprezentanți ai administrației locale și naționale, profesioniști din instituții și societatea civilă care pot și își doresc să se implice în proiectele care vizează cursul Dâmboviței.
Dâmbovița, un râu armonizat cu orașul continuă inițiativa organizatorilor, anunțată la conferința din aprilie. Toți cei care au ales să se implice își doresc demararea unui proiect integrator pentru Dâmbovița - potențială axă verde-albastră a Bucureștiului - proiect care să răspundă nu doar nevoilor comunității, ci și progreselor de viziune înregistrate pe plan mondial cu privire la nevoia de armonizare între natură și dorințele de dezvoltare durabilă ale societății.
Inițiativa este susținută de către Prefectura Municipiul București, Primăria Capitalei, de reprezentanți ai Administrației Naționale Apele Române, Metrorex și Apa Nova.
Grupul de lucru pentru Dâmbovița, G-DAM, a stabilit ca obiectiv realizarea unui masterplan corespunzător viziunii europene ESG (Environmental, Social and Governance). Ulterior, se dorește realizarea unui PUZ pentru care Filiala Teritorială București a O.A.R. susține organizarea unui concurs de soluții. Ulterior, acesta poate să fie integrat în PUG-ul Capitalei. Din G-DAM fac parte și Prefectura Ilfov, primăriile de sector, Primăria Chiajna, Primăria Popești-Leordeni, Primăria Glina.
Planul Urbanistic Zonal (PUZ) va oferi tuturor celor care vor face intervenții în apropierea râului un cadru pentru organizarea urbanistic-arhitecturală în armonie cu caracteristicile structurii urbane din zonă și, mai ales, cu respectarea rigorilor de siguranță și protejare a reperelor culturale, a utilităților și rețelelor (mobilitate / transport sub- și suprateran, apă/canal, gaze, rețele electrice și de internet etc.). Ca urmare, Planul Urbanistic General (PUG) rezultat va avea premisele de a potența valoarea orașului, prin articularea de proiecte adaptate la schimbările climatice, sustenabile, dorite de comunitate, a căror implementare să fie acceptată și sprijinită de cetățeni.
Reuniunile G-DAM s-au desfășurat constant în ultimele 5 luni, iar la conferința din data de 16 septembrie 2022 vor fi prezentate primele rezultate ale acestora. Au fost cartate principalele proiecte existente (în derulare sau în diferite faze de dezvoltare), precum și nevoile de realizare de studii tehnice/hidrologice/ape pluviale, studii de fluxuri de circulație și evaluare de funcționalități, de audituri de siguranță și de identificare de surse de finanțare. De asemenea, la conferință va fi organizat un atelier tehnic de identificare a următorilor pași pentru continuarea și realizarea proiectului.
Vă rugăm să confirmați participarea la eveniment până miercuri, 14 septembrie, la adresa secretariat@oar-bucuresti.ro