Astăzi, 18 august 2022, de la ora 12.00, la sediul Primăriei Sectorului 6, a avut loc lansarea concursului internațional de soluții „Parc Lacul Morii”.
Acesta este organizat de către Ordinul Arhitecților din România (O.A.R.), în parteneriat cu Filiala Teritorială București a O.A.R., alături de Autoritatea Contractantă –Primăria Sectorului 6 a Municipiului București.
La eveniment au participat primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, președintele Filialei Teritoriale București a O.A.R., arh. Emil Ivănescu, viceprimarul general al Municipiului București, Stelian Bujduveanu, Paul Moldovan, administrator public al Sectorului 6, arh. Sorin Manea – din partea O.A.R., arh. Mihai Munteanu, reprezentant al autorității contractante, numeroși arhitecți, urbaniști, peisagiști, reprezentanți ai mass-media.
Organizatorii concursului internațional de soluții „Parc Lacul Morii” au subliniat ideea dialogului, a colaborării și parteneriatului ca factor-cheie de succes al acestui demers. A fost discutat rolul major pe care îl are instituția Apele Române, care a participat activ și deschis la toate fazele procesului întins pe durata unui an.
Au fost reamintite beneficiile și valoarea adăugată reprezentate de promovarea concursului de soluții ca procedură de achiziție publică pentru administrația locală care derulează proiecte/programe de transformare și îmbunătățire a spațiului construit și natural pentru cetățeni.
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a insistat asupra regenerării urbane de care are nevoie Capitala și a faptului că Bucureștiul va avea un nou parc, o zonă de loisir și relaxare, o grădină urbană care va "îmbrățișa" integral zona perimetrală a Lacului Morii.
Președintele Filialei Teritoriale București a O.A.R., arh. Emil Ivănescu, a declarat că: „În L 98/2016, există această procedură de concurs de soluții. Toate orașele smart din Europa folosesc această procedură. Ne bucurăm că autoritățile din Capitală au început să folosească concursul de soluții ca alternativă de valoare pentru oraș și pentru cetățeni.”
Concursul de soluții este înscris în SICAP, iar invitația publică lansată astăzi de edilul sectorului 6, împreună cu reprezentanții O.A.R. și ai Filialei Teritoriale București a O.A.R., vizeaza arhitecți, urbaniști și/sau colective mixte de specialiști în soluții de dezvoltare și amenajare sustenabilă a spațiului public adiacent celui mai mare lac din București.
Procedura aleasă pentru amenajarea "Parc Lacul Morii" are o anvergură internațională și marchează un punct de inflexiune în ceea ce înseamnă modalitățile de implementare complexă și responsabilă a fondurilor alocate comunităților locale printr-un proces de achiziție publică transparent, onest, profesionist.
Filiala Teritorială București a O.A.R. susține în relațiile cu toate administrațiile publice din București eficacitatea organizării concursului de soluții ca factor decisiv de generare a unor idei de transformare a spațiului public, benefică cetățenilor, mediului înconjurător și orașului, în ansamblu.
Toate informațiile necesare celor care își doresc să participe la concursul internațional de soluții "Parc Lacul Morii" pot fi consultate prin accesarea linkului de mai jos
https://oar.archi/concursuri/oar/2022-parc-lacul-morii-bucuresti/
Credit foto: AGERPRES