Noaptea atelierelor de arhitectură care a avut loc pe 19 mai a însemnat pentru Casa OAR București un spațiu în care arhitecții s-au simțit ca la ei acasă. Cei care au trecut pragul casei din strada Sfântul Constantin nr 32 au avut de ales dintre Cursul de vânzări pentru arhitecți gândit și susținut de Graphein, la Cursul de management al firmei de arhitectură ori să se lase cuceriți de vernisajul expoziției de pictură în ulei și acuarelă „Tatonări”. Evenimentele desfășurate la etaje diferite ale sediului Filialei București a OAR au fost gândite ca hrană pentru minte și suflet, ca unelte de perfecționare pentru cei care își doresc acest lucru.
Mansarda a găzduit Cursul de vânzări pentru arhitecți conceput de Graphein
Cursul face parte din Programului OAR București - Arhitect Antreprenor. Programul conține un pachetul de cursuri, acțiuni, ateliere și prelegeri Arhitect Antreprenor OAR București. Arhitect Antreprenor este inițiat de filiala OAR București pentru arhitecți cu scopul de a dezvolta competențele antreprenoriale ale arhitecților în contextul mediului contemporan concurențial.
Cursul susținut de Graphein se desfășoară în perioada 5 mai - 29 iunie 2022, în sistem hibrid: la sediul OAR București și online pe platforma ZOOM a Graphein. Este susținut în fiecare zi de joi în intervalul 18:30 - 20:30, timp de 8 săptămâni, începând cu 5 mai 2022. Înființată în 2014, Graphein este un puternic furnizor de servicii de topografie și scanare & modelare 3D în piața construcțiilor din România, oferind clienților consultanță pentru integrarea informațiilor prelucrate în proiecte colaborative BIM. Experiența celor doi fondatori Graphein și-a spus cuvântul, iar planurile de extindere ale afacerii includ și ambiția de a crea oportunități pentru profesioniștii care vor să revină în România și care pot începe un model de franciză cu rezultate demonstrate deja.
Parterul Casei OAR București a găzduit Cursul de management al firmei de arhitectură
Cursul-pilot gratuit susținut de lector arh. Michaela Gafar, diplomat management, a fost gândit să vină în sprijinul dezvoltării capacității antreprenoriale a colegilor arhitecți, arhitecți stagiari, conductori arhitecți și arhitecți de interior. A fost susținut în format fizic la sediul filialei OAR București.
Plecând de la faptul că pe o piață extrem de concurențială a construcțiilor și a serviciilor de arhitectură succesul nu mai poate fi asigurat decât printr-o combinație inteligentă între competențele tehnice și creative, respectiv cunoștințe solide de management organizațional, cursul a fost un succes real.
Arhitecții care își conduc sau care doresc să își înființeze propria societate de arhitectură au primit informații despre cele mai importante concepte din domeniul managementului firmei de arhitectură, oferindu-le astfel instrumentele necesare unei conduceri performante a firmei de arhitectură. Subiectul cursului face parte din tematica Anualei de Arhitectură București – cod Caen 7111.
Metoda de redare aleasă s-a axat pe prezentare de concepte, ilustrate cu exemple din viața reală și angrenarea auditoriului în discuții bazate pe experiență/ cunoștințele personale. Suportul fizic a fost reprezentat de material sintetic al principalelor concepte prezentate și de slideuri prezentate pe video-proiector. Au fost propuse studii de caz care au fost rezolvate în echipă.
La sfârșit au fost acordate diplome celor care au absolvit cursul și au fost notate impresii pe foile de feed-back de unde spicuim:
„Foarte util, cuprinzător și pe înțelesul arhitectului la început de drum. Foarte utile informațiile despre contabilitatea în partidă simplă și dublă pe care le pot aplica în contabilitatea manageriala.” (M.C.)
“Financiar, mi-am clarificat o serie de necunoscute; echipa făcând parte dintr-un birou în creștere, gestionarea resurselor umane este un subiect pe care nu l-am perfecționat. Astfel, orice discuție în această direcție devine utilă. (M.A.)
“Foarte folositoare, multe informații vor fi implementate în viitoarea tema de arhitectură. “ (C.M.C.)
Demisolul și expoziția de pictură în ulei și acuarelă „Tatonări” semnată de arhitecții Rodica și Alexandru Panaitescu
Expoziția „Tatonări” a putut fi vizitată în Casa OAR București în perioada 12-24.05.2022. Arhitecții-artiști – soții Panaitescu - au descris-o ca fiind expresia unui hobby cultivat din tinerețe și a dorinței permanente de cunoaștere și înțelegere a mediului construit. Soții Panaitescu au ales ca prin exerciții de artă plastică în care au folosit modalități stilistice variate, rodul unor diverse tatonări, multe dintre ele făcute în timpul pandemiei, să își exprime crezul artistic. Tablourile au dimensiuni variate, de la 30x30 până la 50x70 cm, în cazul picturii în ulei. Sunt executate de regulă pe suport din pânză sau acuarele circa A4 sau chiar mai mici, pe hârtie cu scame din bumbac de 300 g/mp. „Tatonările” au cu precădere o tematică de arhitectură, în special urbană și redau impresii din diverse călătorii ale autorilor: Paris, Italia, Grecia sau Egipt. Imaginile bucureștene sunt în majoritate din zona Parcului Plumbuita, surprinse începând cu mijlocul anilor 1980 în diverse sezoane, dar și de la Podul Izvor. În cazul acuarelelor, tematica este completată și cu cea florală.
Pe 19 mai, în cadrul nopții atelierelor de arhitectură, ușile Casei OAR București au fost deschise inclusiv pentru a vizita expoziția „Tatonări” între orele 18:00-23:00, în strada Sfântul Constantin, nr.32. Evenimentul s-a desfășurat în cadrul celei de-a X-a ediții a Romanian Design Week, din perioada 13-22.05.2022, o ediție specială, dezvoltată sub tema #FORWARD, un eveniment The Institute.