Universitatea Tehnică de Construcții București desfășoară proiectul intitulat Auditarea și revizuirea sistemului de reglementări tehnice în cadrul proiectului „Sistematizarea legislației din domeniul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor și consolidarea capacității administrative a structurilor de specialitate din instituțiile publice centrale cu responsabilități în domeniu”, cod SIPOCA 50, autoritate contractantă fiind Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
Principalele activități din cadrul proiectului sunt:
1. auditarea sistemului de reglementări tehnice în construcții publicate de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și elaborarea modelului de reorganizare a sistemului de reglementări tehnice, pe baza concluziilor auditului
2. revizuirea integrală a opt reglementări tehnice
Mai multe detalii despre proiect puteți găsi aici: https://utcb.ro/auditarea-si-revizuirea-sistemului-de-reglementari-tehnice/
La pachetul 2 de activități este necesară consultarea publică a tuturor factorilor interesați pentru normativul NP015 – 1997 Normativ privind proiectarea și verificarea construcțiilor spitalicești și a instalațiilor aferente acestora precum și pentru normativul NP021 – 1997 Normativ privind proiectarea de dispensare și policlinici pe baza exigențelor de performanță, iar în acest sens vă invităm să vă exprimați comentariile, observațiile și sugestiile, ca asociație profesională, entitate publică, societate privată sau persoană fizică din domeniul construcțiilor, folosind modelul de tabel centralizator atașat, trimis pe adresa de email a coordonatorului volumului ionut.anton@idz.ro, până cel târziu la data de 15 Aprilie 2022, ora 23:59.
Normativele în vigoare sunt disponibile la adresele de mai jos:
http://www.mdrap.ro/userfiles/reglementari/Domeniul_XVII/17_13_NP_015_1997.pdf
http://www.mdrap.ro/userfiles/reglementari/Domeniul_XVII/17_15_NP_021_1997.pdf
Pachetul cu cele două normative noi, supuse consultării publice este disponibil la adresa de mai jos:
NP015 - NP021 - consultare publica
Cu deosebită considerație,
dr.arh.Ionut Anton