Ordinul Arhitecților din România (OAR) alături de Filiala Transilvania a OAR împreună cu Municipiul Cluj-Napoca și Universitatea Babeș-Bolyai anunță oficial lansarea Concursului Internațional de Soluții ”Science Campus Cluj - Napoca”.
Scopul concursului este de a selecționa, în vederea atribuirii contractului de proiectare, cea mai bună soluție pentru Science Campus Cluj — ansamblu urban destinat cercetării, educației și antreprenoriatului care contribuie la dezvoltarea cunoașterii și inovării.
Situat în zona Lomb a Municipiului Cluj-Napoca, în vecinătatea celor două clădiri ale Cluj Innovation Park (CREIC și TEAM), ansamblul se înscrie în strategia Municipiului Cluj Napoca de a dezvolta o infrastructură extinsă și puternică pentru educație, cercetare, inovare și transfer tehnologic care să aducă împreună actori din sistemul de educație și cercetare, din mediul economic și antreprenorial, societatea civilă și administrația locală. Astfel, Science Campus Cluj este un pilon semnificativ, iar concursul de față o etapă importantă în drumul orașului spre a-și îndeplini viziunea de a deveni un pol regional de tehnologie, cercetare și dezvoltare, industrii creative, cultură și artă.
Autoritatea Contractantă a concursului este Municipiul Cluj-Napoca în asociere cu Universitatea Babeș-Bolyai.
Concursul este organizat de către Ordinul Arhitecților din România (OAR), în conformitate cu prevederile Ghidului de bune practici în organizarea concursurilor de soluții OAR, publicat în 2018, cu respectarea prevederilor legislației în vigoare privind atribuirea contractelor de achiziție publică.
PREMIILE ACORDATE
Premiul I: 12.816.292,5 LEI fără TVA
Premiul II: 247.500 LEI cu TVA
Premiul III: 123.750 LEI cu TVA
JURIUL CONCURSULUI
Membri titulari:
1. arh. Lars Gylling
2. arh. Maya Halevi
3. arh. Alexandra Demetriu
4. arh. Liviu Ianăși
5. arh. Cătălin Trandafir – Reprezentant al Filialei Teritoriale Transilvania a OAR
6. Andreea Mureșan – Reprezentant al PMCJ
7. arh. Vlad Gaivoronschi
Membri supleanți:
8. arh. Daniel Șerban
9. Cristian Marius Litan – Reprezentant al UBB
CALENDARUL CONCURSULUI
24/03/2022 - Lansarea oficială a concursului
15/06/2022, H 16:00 - Data limită Predare proiecte19 – 22/06/2022 - Jurizare proiecte
23/06/2022 - Anunț oficial câștigător (conferință de presă cu juriul)
Mai multe detalii pot fi găsite pe pagina oficială a concursului:
În limba Română:
+ SCIENCE CAMPUS CLUJ-NAPOCA [RO]
și în limba Engleză:
+ SCIENCE CAMPUS CLUJ-NAPOCA [EN]
Pentru anunțuri și știri privind concursul ne puteți urmări pe:
+ FACEBOOK OAR
+ FACEBOOK OAR CONCURSURI
Vă atașăm pachetul de presă care conține:
- comunicat de presă în Română și Engleză (.pdf și .docx)
- banner orizontal (.jpg).
Vă mulțumim!
Cu stimă,
Departamentul Concursuri OAR
Ordinul Arhitecților din România
str. Arthur Verona, Pictor nr.19
010312, București, România
tel/fax: 021 317 26 34, 0728 872 150
e-mail: office@oar.archi
www.oar.archi