disclaimer
OAR București face publice anunțuri de angajare pentru arhitecți, cu scopul de a veni în sprijinul membrilor săi. OAR București nu se face răspunzător de condițiile specifice de angajare și nu se identifică cu acestea sau cu profilul angajatorului. Vă rugăm așadar să discerneți cu privire la informația cuprinsă în anunțuri și să ne semnalați eventualele nereguli, în măsura în care acestea țin de competența organizației noastre.
----------------------------
Primăria Municipiului Sibiu organizează concurs pentru ocuparea următoarelor posturi vacante, în cadrul Serviciului Urbanism și Amenajarea Teritoriului, astfel:
Condiții generale: Candidații trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de art. 465 alin. (1) din O.U.G nr. 57/2019 privind Codul administrativ.
Condiții specifice:
• studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în unul din domeniile: Urbanism, Arhitectură sau Construcții.
• studii universitare de master în domeniul administrației publice, management sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției publice sau cu diploma echivalentă conform prevederilor art.153 alin.(2) din Legea educației naționale nr. 1/2011 cu modificările și completările ulterioare.
• vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice: minim 5 ani.
• cunoștințe operare pe calculator - nivel mediu.
• cunoștințe programul AutoCAD 2019 - utilizare interfețe grafice, comenzi pentru tehnicile de colare și îmbunătățite a desenului.
Verificarea cunoștințelor de operare pe calculator și a cunoștințelor în utilizarea programului AutoCAD 2019 va avea loc în data de 19.04.2022, ora 08:30 la sediul din Sibiu, Piața Mică, nr. 25, camera 109.
Condiții generale: Candidații trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de art. 465 alin. (1) din O.U.G nr. 57/2019 privind Codul administrativ.
Condiții specifice:
• Studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în unul din domeniile: Urbanism, Arhitectură sau Construcții.
• Vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice: minim 7 ani.
• Cunoștințe operare pe calculator - nivel mediu.
• cunoștințe programul AutoCAD 2019 - utilizare interfețe grafice, comenzi pentru tehnicile de colare și îmbunătățite a desenului.
Verificarea cunoștințelor de operare pe calculator și a cunoștințelor în utilizarea programului AutoCAD 2019 va avea loc în data de 14.04.2022, ora 08:30 la sediul din Sibiu, Piața Mică, nr. 25, camera 109.
Condiții generale: Candidații trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de art. 465 alin. (1) din O.U.G nr. 57/2019 privind Codul administrativ.
Condiții specifice:
• studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în unul din domeniile: Urbanism, Arhitectură sau Construcții.
• vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice: minim 5 ani.
• cunoștințe operare pe calculator - nivel mediu.
• cunoștințe programul AutoCAD 2019 - utilizare interfețe grafice, comenzi pentru tehnicile de colare și îmbunătățite a desenului.
Verificarea cunoștințelor de operare pe calculator și a cunoștințelor în utilizarea programului AutoCAD 2019 va avea loc în data de 13.04.2022, ora 08:30 la sediul din Sibiu, Piața Mică, nr. 25, camera 109.
Condiții generale: Candidații trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de art. 465 alin. (1) din O.U.G nr. 57/2019 privind Codul administrativ.
Condiții specifice:
• studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în unul din următoarele domenii: Urbanism, Arhitectură sau Construcții.
• vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice: minim 1 an.
• cunoștințe operare pe calculator - nivel mediu.
• cunoștințe programul AutoCAD 2019 - utilizare interfețe grafice, comenzi pentru tehnicile de colare și îmbunătățite a desenului.
Verificarea cunoștințelor de operare pe calculator și a cunoștințelor în utilizarea programului Auto CAD2019 va avea loc în data de 12.04.2022, ora 08:30 la sediul din Sibiu, Piața Mică, nr. 25, camera 109.
Condiții generale: Candidații trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de art. 465 alin. (1) din O.U.G nr.57/2019 privind Codul administrativ.
Condiții specifice:
• Studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în unul din următoarele domenii: Urbanism, Arhitectură sau Construcții.
• Cunoștințe operare pe calculator - nivel mediu.
• Cunoștințe programul AutoCAD 2019 - utilizare interfețe grafice, comenzi pentru tehnicile de colare și îmbunătățite a desenului.
Verificarea cunoștințelor de operare pe calculator și a cunoștințelor în utilizarea programului AutoCAD 2019 va avea loc în data de 18.04.2022, ora 08:30 la sediul din Sibiu, Piața Mică, nr. 25, camera 109.
Mai multe informați regăsiți pe link-ul următor: https://sibiu.ro/primaria/angajari