Anuala de Arhitectură București 2021 a debutat printr-o serie de acțiuni, concursuri, apeluri de idei și dezbateri începând cu luna iunie.
Acum vă invităm să faceți cunoștință cu membrii juriului de la categoria Design Interior.
Mulțumim fiecăruia în parte și ne simțim onorați de prezența tuturor.
Arh. Marc Jay – absolvent al Academiei Regale Daneză de Artă, Facultatea de Arhitectură în 2005. După absolvire, Marc a lucrat ca arhitect în Barcelona la Carmen Pinos . Este unul dintre cei care gândea lucrările pentru concursuri. După experiența din Capitala Spaniei, se mută în Copenhaga și lucrează pentru Bjarke Ingles Group (BIG).
Marc Jay este membru fondator și proprietar – împreună cu Julie Schmidt-Nielsen – al biroului de arhitectură WE Achitecture din Copenhaga. Cei doi parteneri au înființat biroul în 2009, extinzându-și activitatea mai apoi în Barcelona și New York.
Echipa realizează proiecte importante, recompensate cu numeroase mențiuni și premii. Realizările biroului au fost incluse în publicații precum New Wave of Danish Architecture sau A+U Super Danish.
WE Architecture are proiecte peste tot in lume, proiecte care depășesc granițele profesionale care rezolvă cerințe complexe oferind cea mai bună perspectivă și precizie.
Marc Jay a ținut prelegeri la The Royal Danish Academy, School of Fine Arts and Architecture și a organizat workshopuri la Aalborg University, Aarhus School of Architecture and Lund University.
Arh. Kristoffer Lindhardt Weiss – are experiență în filosofie cu studii la Universitatea din Copenhaga și la Universitatea Paris-Sorbona, Paris IV. În momentul de față este CEO al Danish Architectural Press. Arhitectul este unul dintre foștii coproprietari ai studioului de arhitectură danez – Effekt.
A fost profesor de urbanism și arhitectură al Academiei Regale Daneza de Artă, Facultatea de Arhitectură și la Universitatea din Copenhaga.
În 2006, Kristoffer reprezintă Danemarca la Bienala de la Veneția și câștigă Leul de Aur pentru cel mai bun pavilion național.
În momentul de față, Kristoffer este partener în firma de consultanță Wallner Weiss.
El este coeditor al cărții “The New Wave in Danish Architecture” (2012) și autorul “Art of Many”, Danish Architectural Press, 2016 (împreună cu Boris Brorman). De asemenea, este autorul cărții “Adventures in Conceptualism”, Arvin's & Orfeus, 2017.
Cătălin Năstăsoiu - a studiat la Universitatea Națională de Arte din București, Facultatea de Arte Decorative și Design în perioada 1992-1998. Este un artist care lucrează în ceramică, senior designer și producător. Dar, înainte de toate, Cătălin este cel care generează comunicare.
Cu o experiență de mai bine de 20 de ani în branding și marketing, Cătălin oferă o gamă largă de servicii creative de producție și postproducție care acoperă designul, regia, animația și CGI. De asemenea, Cătălin se ocupă de managementul proiectelor și al echipei, de legătura cu clientul începând de la fazele incipiente ale proiectului până la execuție și livrare. În perioada 1995 până în 2000, a lucrat consultant pe Creație pentru CME (Central European Media Enterprising) și a făcut parte din echipele care au lansat numeroase branduri de media în România, Slovacia și Polonia.
Năstăsoiu este cel care a gândit branduri precum MediaPro International, ProTV, ProFM, MediaPro Studios or Markiza TV.
În 2001, se mută în New York și înființează CATAPULT Creative Partners Inc. Începe să lucreze în America și în Europa cu companii precum Paramount Pictures, New York University, Loews Communications, HKM Productions, R&R Live, CNN International. În România, Cătălin colaborează cu Antonescu PR & Consulting, dezvoltând concepte de comunicare pentru evenimente și afaceri, de la idee la implemntare.
Arh. Bogdan Ciocodeică este un arhitect stabilit în București care a absolvit Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu”, București, 2011.
Bogdan este CEO la Bogdan Ciocodeică Studio – un birou de arhitectură care pune accentul pe design interior, arhitectură, designul produselor și intervenția în spațiul public. Stilul pe care îl are Studioul lui Ciocodeică este cel eclectic minimalist. Studioul promovează un mix de simplitate, linii curate și piese -statement care oferă originalitate unui spațiu anume. Cumva, arhitecții de la Ciocodeică propun o apropiere foarte personală și intimă care pun beneficiarul final al spațiului amenajat în centrul acestuia.
Mai multe proiecte semnate de Bogdan Ciocodeică Studio au fost mediatizate în nenumărate publicații și siteuri de arhitectură: Archdaily, Yatzer, Elle Décor Italy, Corriere Living, Igloo sau Zeppelin.
Studioul lui Ciocodeică a câștigat nenumărate premii, printre care menționăm: Big See Interntional Design Award, Ljubljana, Slovenia – 2018 sau Anuala de Arhitectură București – Arhitectura de Interior, HoReCa – 2020.
Arh. Angela Kovacs a absolvit Institutul de Arhitectură “Ion Mincu” în 1979. De asemenea, are un master în management public, integrare europeană și marketing urban.
Kovacs a obținut specializări la United States Agency for International Development, RTI International – Local Government Assitance Program și la Harvard Graduate School of Design Center for Urban Development Studies.
Este membru al UAR, OAR, expert tehnic judiciar. Între 2000 – 2008, a fost arhitect-șef al municipiului Târgu Mureș. S-a remarcat pentru inventarierea și protecția monumentelor de arhitectură din județul Mureș.
Premiată la Conferința Națională de Concept Urban pentru eforturile depuse pentru dezvoltarea urbană modernă a orașului Târgu Mureș.
Angela Kovacs are o experiență ca arhitect și urbanist de mai bine de 30 de ani. De-a lungul anilor a fost recompensată cu nominalizări și premii la competițiile naționale, anuale și bienale. De asemenea, Kovacs este Președintele Ordinului Arhitecților din România – filiala Mureș și Vicepreședinte al Filialei UAR.
Vă invităm să participați!