In memoriam Doru Stănculescu (1950 - 2021)

Vestea neașteptatei treceri în neființă a celebrului nostru coleg Doru Stănculescu (1950 – 2021), nume de referință al muzicii folk din România, de profesie arhitect, a șocat publicul larg. Toți i-am cunoscut și aplaudat activitatea, generații de arhitecți s-au bucurat de muzica sa și dispariția sa reprezintă o uriașă pierdere pentru noi.

Muzician desăvârșit, personalitate îndrăgită pentru talentul și verva sa, pentru romantismul și sensibilitatea sa, Doru Stănculescu încântă de mai bine de 50 de ani lumea noastră.

Deplângem astăzi dispariția sa alături de cei care l-au cunoscut, l-au iubit și apreciat.

Prezentăm câteva din gândurile unora dintre aceia care i-au fost apropiați.

Marți 24 August 2021

---------------------------------

Două amintiri

Nu pot spune că există o "frăție" a arhitecților, că ne-am iubi ... necondiționat unii cu alții fie și numai grație școlii și profesiei care ne unește. Am însă încredințarea că  Doru Stănculescu a fost unul dintre puținii arhitecți pe care l-am iubit din inimă cu toții!

Eram asistent și întâmplarea a făcut să fiu de față, în cabinetul prorectorului Facultății de Arhitectură, când acesta l-a chemat pe studentul Doru Stănculescu să-l muștruluiască pentru absențe și pentru nu mai știu ce-l învinuia profesorul de atelier.

A suportat ”morala” senin, spăsit, dar în ochi cu o ușoară ironie, mascată de rama ochelarilor.
Cu greu și doar la insistențele prorectorului a motivat cauza "indisciplinei universitare" ce i se reproșa – mărturisindu-și pasiunea pentru muzică pe care colegii lui o cunoșteau îndrăgindu-i ... "baladele".

De atunci l-am ascultat, de fiecare dată cu încântare, asemuindu-l, fie-mi iertată comparația, ... trubadurilor ce colindau castelele evului mediu.

Cu câțiva ani în urmă, când am avut ideea să-i chem la Balul Arhitecților din 2016 pe Marius Pop, Alexe Andrieș, Ioana Mântulescu, Mugurel Vrabete și Sorin Minghiat să cânte pentru arhitecți, fără ... răsplată, Doru a acceptat amuzat invitația, promițând că va cânta și el 10-15 minute !
Avea să plece odată cu mine pe la 3.00 noaptea, după ce ne-a oferit un regal cu toate melodiile pe care i le-au cerut colegii.

A fost ultima mea și cea de neuitat întâlnire cu Doru Stănculescu. 

24 aug. 2021

Mircea Ochinciuc

--------------------------------

S-a dus Doru Stănculescu

Când m-a sunat ieri Sorin Minghiat să-mi spună de moartea lui Doru am înțepenit. Nu-mi venea să cred. Și acum am această senzație ciudată: nu se poate, nu-i adevărat. Cu puține zile în urmă ne văzusem toți trei, împreună și cu Gabi și Dan Păsărin, să bem o bere la „Carul cu bere” din Centrul Vechi.

Ne-a legat o adevărată prietenie de mai bine de 50 (cincizeci) de ani. M-am bucurat și de prietenia părinților lui. Mama lui Doru mă suna, când știa că trec pe la ei, să mă întrebe ce vreau să-mi facă de mâncare. Stăteam cu toții în bucătărie și vorbeam tot ce ne trecea prin cap. Pe Mihaela Mihai am cunoscut-o la Paris în ani 92-93. Locuia în Le Vesinet în afara Parisului, într-o casă înconjurată de un lac minunat. Ne-am hlizit ca și cum ne cunoșteam de o viață, depănând amintiri din țară, despre oameni cunoscuți și amintiri comune. Era vorba să-i fac o casă, dar n-a fost să fie.

În anii `70-`80 Doru era „Prezidente”. Așa-i spuneam majoritatea colegilor de cântări. Cu umor, era o formă de respect. Doru nu se juca pe scenă, cânta din tot sufletul iar piesele sale erau niște bijuterii muzicale, de cele mai multe ori cu texte proprii. Câteodată găsea el versuri ale unor poeți pe care le îmbrăca în sonorități speciale. Așa a apărut „Ai, hai” pe versuri de Constantin Săbăreanu și „Ion Crâșmaru” pe versuri de Octavian Goga, sau „Șambala, Șambala” o compoziție fabuloasă în care vocile (Doru și Sorin) sau instrumentele se completau reciproc. Doi oameni erau o orchestră.

În timpul în care m-am ocupat de Clubul A și au fost mulți ani (din 1969 până în 1989 cu o pauză de patru ani stagiatura la Suceava) l-am invitat pe Doru să cânte în sala din str. Blănari. De foarte multe ori. Niciodată nu a zis nu. Niciodată nu a solicitat onorariu. Întotdeauna sau aproape întotdeauna venea cu Minghiat, cu care a fost coleg de grupă, la școala noastră.

A intrat la Arhitectură după un an de STACO și asta a fost dragostea lui în afară de muzică. Cu multe peripeții a terminat prin anii `84.

Doru a bătut toată țara cu muzica lui. S-a bucurat de un succes enorm. A fost categoric, un lider autentic al generației sale. O muzică rafinată, fără nimic complicat, cu mesaje  foarte percutante într-o mantie muzicală personală. Marele muzician Dan Andrei Aldea l-a invitat în studioul său din Munchen să-i reorchestreze piesele imprimate mai întâi la Electrecord sau la Vali Sterian. Pe cine a mai orchestrat Aldea ??? Spunea despre Doru că este cel mai mare compozitor român în viață.

Ascultați discurile făcute de Doru cu Aldea și o lume întreagă se va revărsa peste voi. Păcat că s-a dus să-l întâlnească prea devreme. Mult prea devreme.

Mie, Doru îmi va lipsi foarte mult. Parcă-l aud „Ce faci Doruleț ? Fac ce vreau” și vorbeam despre orice. Mereu mă invita pe la el să-i gust ce „oficia” ca bucătar sau mergeam să mâncăm pește pe la Zexe sau la mine acasă.

S-a dus un bun și vechi prieten, Doru Stănculescu. Mă rog ca bunul Dumnezeu să-l odihnească și să-i dea liniște sufletească.

Călin Irimescu, arhitect

Marți, 24 August 2021
București

------------------------------

L-am văzut prima dată pe viu la Club A, într-unul din incredibilele concerte nocturne prilejuite de deschiderea sau aniversarea clubului. Între mine și Doru Stănculescu era pe atunci distanța firească dintre un spectator și un artist. În curând aveam să ne întâlnim în fraternitatea involuntară din spatele scenei, înainte de nenumărate spectacole sau festivaluri. Am împărțit ultima dată scena la Balul Arhitecților din 2016, cântând pentru foștii noștri colegi și profesori, astfel că prima și ultima noastră întâlnire au fost ambele sub generosul semn al arhitecturii.

„Prezidente”, căci acesta îi era numele în rândul colegilor, își merita porecla, pentru că boema apariției sale în costumații cu ștaif de vechime, emfaza plină de umor și mustățile răsucite o îndreptățeau pe deplin. Nu are rost să vorbesc despre cântecele lui, ele au rămas și vor rămâne neuitate marturii ale unui romantism inegalabil și ale unei sensibilități unice.

Neuitate vor rămâne și amintirile noastre cu Doru, simbol al unei perioade de aur a Institutului de Arhitectură, anii ’70, când școala, creativitatea și muzica ascundeau în ele fronda față de cenușiul aparent al acelor vremuri.

Iulian Vrabete

Marți, 24 August 2021

-----------------------------

Casa artistului

Într-un bloc din strada Viitorului, cum spun lăutarii „în stație la Lizeanu”, undeva la etajul 8, și-a dus ultimele zile prietenul meu, marele artist Doru Stănculescu, muzician printre arhitecți, cel mai mare compozitor al generației sale, așa cum spunea Dan Andrei Aldea. Pe Doru l-am cunoscut la Club A și am rămas parteneri de scenă timp de 49 de ani.

În modestul apartament, pe lângă bucătăria care te întâmpina de la intrare, dată fiind pasiunea lui pentru gătit, un loc foarte special era dormitorul lui Doru. De cum intrai, în dreapta era un pat metalic lipit de perete, cât să facă loc unei mari planșete așezate în mijlocul camerei. Deasupra patului avea niște polițe înțesate cu cărțile lui dragi. Te strecurai pe lângă o comodă și un scaun cu spătar până la fereastra de pe peretele opus, unde era nelipsitul televizor. Lângă acesta, în colțul din stânga, era un toc de chitară, adăpostind un valoros instrument muzical, ales cu mare grijă împreună cu prietenul lui Dan. Pe planșetă, împrăștiate în dezordine, avea numeroase lucruri și instrumente de desen, peste care se depusese mult praf. Și tocul chitarei începuse să se prăfuiască și el. Se deschidea din ce în ce mai rar, iar acum va rămâne închis pentru totdeauna.

Doru ne-a lăsat singuri și a plecat să cânte la sfinți.

Dr. arh. Sorin Minghiat

Marți, 24 August 2021