Vineri 4 iunie 2021, EFdeN a lansat primul prototip de oraș sustenabil din România, unde printre invitați a fost și OAR București, care, prin arhitect Cătălin Berescu, vicepreședinte OAR București, a transmis mesajul OARB de sprijin și parteneriat pentru inițiativele și acțiunile EFdeN.
Cu această ocazie, au fost prezentate prototipurile EFdeN Sustainable City, casele EFdeN Signature și EFdeN 4C
Evenimentul s-a desfășurat sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO.
EFdeN reprezintă o echipă de tineri specialiști din domenii diferite, care, în parteneriat cu universități de profil, printre care și UAUIM, au realizat și implementat prototipuri de case pasive, participând cu acestea la competiții internaționale, precum Solar Decathlon, unde au obținut numeroase premii.
Filiala București a OAR își exprimă sprijinul pentru toate eforturile și inițiativele profesionale ce alcătuiesc sustenabilitatea, reducerea consumului de energie, protejarea naturii și a mediului, în industria de construcții și de proiectare.
Mult succes EFdeN!