Hai să sărbătorim împreună Ziua Mondială Art Nouveau în România!
Cu ocazia ediției 2021 a Zilei Mondiale Art Nouveau, sărbătorită an de an pe 10 iunie, Institutul Național al Patrimoniului invită publicul și instituțiile muzeale, colecționarii, proprietarii, administratorii de patrimoniu Art Nouveau din țara noastră, să se alăture acțiunilor dedicate, în întreaga lume, acestui tip special de patrimoniu.
> Dacă doriți să marcați #WorldArtNouveauDay printr-o activitate organizată în perioada 10-13 iunie, dați-ne de veste pentru a vă putea include în platforma națională, respectiv cea europeană, a evenimentelor de Ziua Mondială Art Nouveau. Activitatea poate consta în tururi ghidate, proiecții de filme, lansări de carte, expoziții temporare sau permanente etc. (enumerarea nu este exhaustivă, pot fi incluse și alte tipuri de activități).
România se numără printre țările cu un important patrimoniu Art Nouveau construit și mobil, a cărui poveste, adoptare și adaptare - în contextul mișcării Arta 1900 - merită puse în valoare, cu atât mai mult pe 10 iunie, când acest curent este sărbătorit, cu toate particularitățile sale regionale și locale, în întreaga lume.
10 iunie, Ziua Mondială Art Nouveau, a fost stabilită în 2013 pentru a celebra memoria a doi mari reprezentanți ai stilului - Antonio Gaudi și Ödön Lechner. Începând de atunci, la nivel mondial se organizează evenimente variate care readuc în atenția publicului oamenii și operele ce au marcat acest curent artistic, precum și poveștile și valorile patrimoniului Art Nouveau din Europa.
Curentul Art Nouveau a avut, pe teritoriul României, expresii diferite, motivate de realitățile politice și culturale de la începutul secolului al XX-lea. De la Secessionul de factură Austro-Ungară din vestul țării, la cel de inspirație maghiară din centrul Transilvaniei, de la începutul modernismului rusesc în estul țării și până la Art Nouveau-ul exuberant al Cazinoului din Constanța, variațiile stilistice regionale ale acestui curent artistic oferă ocazia descoperirii unui patrimoniu deosebit de bogat, încă puțin cunoscut și apreciat de publicul larg.
Anul acesta tema recomandată de Réseau Art Nouveau Network - rețeaua europeană a orașelor cu un bogat patrimoniu Art Nouveau - o reprezintă Animalele. Și asta pentru că, în tandem cu motivele vegetale atât de amplu explorate în arhitectura și design-ul specific curentului, motivele zoomorfe sunt prezente atât pe decorația fațadelor Art Nouveau, cât și pe elemente de patrimoniu mobil - mobilier, decorațiuni interioare, bijuterii sau obiecte de uz cotidian. Sărbătoarea mondială a patrimoniului Art Nouveau poate fi marcată prin explorarea și promovarea oricăror teme din universul bogat de expresie a curentului cunoscut și drept Stille Liberty (Italia), Jugendstil (Germania), Secession (Ungaria) sau Modern Style (UK) / Modernismo Catalan (Catalunia, Spania) etc.
Ajută-ne să punem în valoare patrimoniul ArtNouveau! Participă la sondajul european alături de pasionații de patrimoniu din Austria, Croația, Serbia, Slovacia și Ungaria!
Dacă ți-e dor de călătorii, de experiențele turismului cultural, de muzee pline, de tururi arhitecturale sau ... virtuale sau ți-ar plăcea să le descoperi sau să le promovezi, vrem să-ți aflăm părerea!
Pregătim - noi și alte state riverane Dunării, unite de patrimoniul special art nouveau - un plan de promovare turistică regional. Ajută-ne să ținem cont de preferințele tale și de ale cât mai multor iubitori de călătorii și descoperiri culturale!
> Completează chestionarul și dă-l mai departe - prietenilor, colegilor, vizitatorilor ! Mulțumim & revenim cu vești! Mai multe despre proiectul Art Nouveau 2, pe site-ul Institutului Național al Patrimoniului Urmează 2 ani de cercetare, activități educaționale și de promovare în parteneriat cu instituții și muzee din Austria, Croația, Serbia, Slovacia și Ungaria!
Anunțuri din 24 mai 2021:
Hai să sărbătorim împreună Ziua Mondială Art Nouveau în România!