Este absolventă a Institutului de Arhitectură “Ion Mincu” (1979), masterat în management public și integrare Europeană și marketing urban, specializări la United States Agency for international Development, RTI International - Local Government Assistance program, Harvard Graduate School of Design, Center for Urban Development Studies. Diverse cursuri de formare și perfecționare.
Este membra UAR, OAR, expert tehnic judiciar, membră a comisiilor profesionale locale și naționale. În perioada 2000-2008 a fost arhitectul șef al municipiului Târgu-Mureș; experiență de aproape 30 de ani în profesiunea de arhitect și urbanist, precum și în diferite ramuri conexe ale profesiei.
Premiată la Conferința Națională Urban Concept pentru eforturile depuse pentru dezvoltarea urbană modernă a municipiului Târgu-Mureș, s-a remarcat pentru inventarierea și protejarea monumentelor de arhitectură din județul Mureș.
Arhitect practician, a lucrat în mai multe companii, dar și la propria firma de proiectare arhitectură și urbanism și a obținut nominalizări și premii la competițiile, anualele și bienalele naționale.
Curatoare a secțiunii Evenimentul de arhitectură și strada ca o scenă, BNA 2018
A fost recent numită luni, printr-un Ordin al ministrului Culturii și Identității Naționale, în funcția de membru al Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice de la Sibiu.