Ianuarie 2016 - prezent Manager - Director general Institutul Național al Patrimoniului, București, str. Coordonare și gestionare a tuturor activităților instituției în domeniile sale de activitate – patrimoniu imobil, mobil, imaterial și digital
Între Septembrie 2006 și Ianuarie 2016 este Vice-președinte și coordonator al Asociației „Arhitectură. Restaurare. Arheologie” (ARA), ocupandu-se cu co-organizarea simpozionului științific anual „Arhitectură. Restaurare. Arheologie”, desfășurat în cadrul Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române; co-organizarea și coordonarea școlilor de vară de restaurare a patrimoniului construit – Cetatea Zânelor, Covasna (jud. Covasna), Nufăru (jud. Tulcea), Roșia Montană (jud. Alba);
organizarea și coordonarea șantierelor-școală de restaurare a monumentelor istorice derulate în cadrul programului Adoptă o Casă la Roșia Montană
Din Octombrie 2000 pană în prezent este Cadru didactic universitar (în prezent conferențiar) la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, București,
Martie -Aprilie 2012 Specializare în conservarea patrimoniului construit ICCROM - International Centre for the Study of the Preservation and Restoration of Cultural Property, Roma, Italia, Cursul Conservation of Built Heritage – CBH12
Doctorat – Arte Vizuale, Istoria Artei UNArte – Universitatea Națională de Arte, București
“Arhitectura creștină timpurie în Scythia Minor, patrimoniul arhitectural arheologic și receptarea sa recentă” Octombrie 2000 – Iulie 2001
▪ Proiectare de arhitectură; studierea contextelor arhitecturale istorice; proiectare de restaurare
Competențe de comunicare
▪ bune competențe de comunicare dobândite prin experiența de cadru didactic, dar și prin cea de profesionist activ în mediul de specialitate național și internațional, participant la congrese, conferințe, simpozioane Competențe organizaționale/manageriale
▪ organizare și planificare de activități complexe
Activitate editorială
▪ membru în comitetul de redacție al revistei Caiete ARA – ARA Reports, Asociația ARA –Arhitectură. Restaurare. Arheologie (2010-2016)
▪ membru în colegiul de redacție al revistei Arhitectura, UAR – Uniunea Arhitecților din Românie (2015-2016)
▪ editor asistent: sITA – Studii de istoria și teoria arhitecturii / studies in History & Theory of Architecture, UAUIM (2015-2016)
▪ editor: Revista monumentelor istorice (RMI), Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice (BCMI) (din 2017)
▪ Palatul „Micul Trianon”, Domeniul Cantacuzino, Florești – Prahova (OAR, Fundația Cantacuzino - Florești, 2015)
▪ „Ne vedem în Sibiu” – mobilier urban dedicat dialogului social (OAR, 2018)
▪ Diplomă de merit acordată de Ministerul Culturii și Cultelor pentru proiectul Definirea regimului tehnic al construcțiilor supuse autorizării în zonele protejate și în zonele de protecție a monumentelor, în scopul protejării patrimoniului arhitectural și urbanistic al municipiului București. Membru al OAR - Ordinul Arhitecților din România (din 2001), ICOMOS (2009-prezent): membru în Consiliul director al CNR ICOMOS (2009-2017) ▪ Europa Nostra (2014-prezent): membru în Consiliu
▪ ARA -Asociația Arhitectură. Restaurare. Arheologie (2006-prezent): vicepreședinte (2006-2016)
▪ CNMI - Comisia Națională a Monumentelor Istorice (2015-2018): vicepreședinte și președinte al Secțiunii de Evidență (2015-2016); membru al Secțiunii Tehnice de Arhitectură și Inginerie (2016- 2018) ▪ MC - Specialist atestat de Ministerul Culturii în domeniul protejării monumentelor istorice (din 2006): domeniile 1. Restaurare arhitectură; 2. Urbanism, parcuri și grădini; 3. Cercetarea monumentelor istorice; categoriile: A. studii, investigații, cercetarea și evidența monumentelor istorice; D – șef proiect ▪ RUR - Specialist cu drept de semnătură (din 2006): categoriile D, F6, G5
▪ OAR -Arhitect cu drept de semnătură (din 2001)