Născut 18.03.1980, în București. Din 2012 este doctor în arhitectură al Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, București.
În 2006, urmează cursurile de master în urbanism, program româno-francez „Dezvoltare urbană integrată”, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, București.
Din 2011 este atestat specialist în domeniul protejării monumentelor istorice (studii și cercetări; urbanism istoric).
În 1999 primește diplomă Nivel 1 - Tehnica Speologiei Alpine a Federației Române de Speologie.
Burse și stagii de formare 2009-2010: Bursă NEC / Colegiul Noua Europă – Institut de studii avansate, București; stagiu de cercetare, Institute for Railway Studies and Transport History, York, Marea Britanie 2007: Séjour Culture – Architecture, Urbanisme, Patrimoine / Maison des Cultures du Monde, Paris, Franța 2006: Stagiu IAESTE, Universiteit Gent, Belgia 2005: Strategic Approach to Urban Challenges, Central European University, Budapesta, Ungaria 2001: Programul de Specializare in Reabilitarea Patrimoniului Construit, Fundația Transilvania Trust, Bonțida, Cluj 2000-2001: Bursă Socrates-Erasmus, École d’Architecture de Toulouse, Franța
Activitate profesională
Din 2005: S.C. Point Zero S.R.L. (arhitect, administrator)
2006-2016: S.C. Quattro Design S.R.L. (arhitect-urbanist; din 2009, director general)
Din 2014: lector universitar, Departamentul de Istoria & Teoria Arhitecturii și Conservarea Patrimoniului, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, București
Prelegeri susținute în cadrul Universiteit Gent, Belgia (2006) și École Nationale Supérieure d’Architecture Paris la Villette, Franța (2008)
Din 2016: membru în Consiliul Departamentului de Istoria & Teoria Arhitecturii și Conservarea Patrimoniului, UAUIM, membru în Consiliul Profesoral al Facultății de Urbanism, UAUIM
Publicații Cărți /
Cincinat Sfințescu. Începuturile urbanismului românesc, București: Ed. Universitară „Ion Mincu”, 2015 (coautor)
Proiectul feroviar românesc (1842-1916), București: Ed. Simetria, 2014 (autor unic), volum distins cu premiile „Publicație de arhitectură” (UAR, Bienala de Arhitectură, 2016), „Cartea de știință a anului” (Asociația Editorilor din România, Gala „Bun de Tipar”, 2015), „Carte de arhitectură” (OAR București, Anuala de Arhitectură, 2015) și „Premiul de excelență în domeniul feroviar pentru păstrarea tradiției” (Asociația „Club Feroviar”, 2014)
Édification des lieux et paysage, Ed. Universitară „Ion Mincu”, București, 2006 (coordonare volum)
La mémoire des murs – L’esprit français dans l’architecture roumaine, Ed. I.C.R., București, 2006 (co-autor
Cca 30 de articole, recenzii și contribuții în reviste de specialitate (Arhitectura, Urbanismul – Serie Nouă, sITA – studies in History and Theory of Architecture, Historia Urbana etc.) și volume colective.
Membru în organizații profesionale și neguvernamentale
Arhitect și arhitect-urbanist cu drept de semnătură, membru al Comisiei de Istorie a Orașelor din România din cadrul Academiei Române, membru al Asociației Profesionale a Urbaniștilor din România Membru al Asociației pentru Tranziția Urbană (membru în Consiliul Director între 2009-2011) Membru al Association for Slavic, East European, and Eurasian Studies (SUA), membru al Association pour l’Histoire des Chemins de Fer (Franța), membru al International Railway History Association Membru al European Association for Urban History