Domnule Ministru al Culturii,
În contextul recentei demolări a imobilului din str. Frédéric Joliot-Curie 22, Zona construită protejată nr. 45 Cotroceni — ultima dintr-un șir de zeci care s-au petrecut în perioada post-dictatură în capitala unei țări europene —, noi, semnatarii acestei scrisori, considerăm imperios necesară racordarea legislației, a procedurilor de avizare, autorizare și control la bunele practici europene pentru conservarea, restaurarea și punerea în valoare a mărturiilor identității culturale naționale.
Patrimoniul construit este o resursă neregenerabilă. Credem cu tărie că situația sa este gravă și că se îndreaptă accelerat spre distrugere.
Zonele construite protejate sunt atacate constant prin demolarea sau mutilarea unor clădiri valoroase, precum și prin construcții noi, străine caracterului locului.
Lista Monumentelor Istorice nu este nici până astăzi completă. Clasările inițiate de organizații profesionale și de ONG-uri sunt blocate de o metodologie greoaie, gândită parcă pentru a fi imposibil de aplicat, precum și de aparatul administrativ. Multe clădiri neclasate sunt astfel iremediabil pierdute.
Cadrul legislativ de protecție a patrimoniului este încă neadaptat la practica europeană, permițând, fără riscul unei sancțiuni, derapaje în procedurile de avizare și intervenții de natură să distrugă moștenirea culturală locală și contribuția națională la patrimoniul european.
Ne adresăm dumneavoastră, domnule Ministru al Culturii, apreciind toate eforturile pe care le faceți pentru integrarea României în lumea valorilor europene.
I. Având deplină încredere în modul în care Ministerul Culturii își asumă responsabilitatea de ”autoritate publică centrală responsabilă de elaborarea și aplicarea strategiei și politicilor în domeniul culturii”, rezumăm câteva aspecte ale acestor distrugeri:
• Monumentele istorice (clădiri, ansambluri și situri clasate)
Multe clădiri clasate individual sau care fac parte din ansambluri monument sunt lăsate intenționat în paragină până la colaps, pentru a justifica intervenții imobiliare abuzive. Degradările cauzate în timp de lipsa întreținerii sunt în mod constant invocate ca motiv pentru demolare.
În același timp, lipsa unui statut juridic cu adevărat protectiv al clădirilor care fac parte din ansambluri clasate monument istoric permite agresarea sau chiar desființarea lor, în mod mai mult sau mai puțin ”legal/autorizat”. În pofida spiritului legii, se găsesc prea multe „portițe” pentru autorizarea unor intervenții care agresează atât clădirile monument istoric, cât și construcțiile de valoare din ansamblurile protejate, distrugându-le integritatea. Se ajunge la practici perimate și nocive care falsifică grosolan valoarea lor de patrimoniu.
• Zonele construite protejate
Zonele construite protejate sunt echivalente unor monumente istorice, în și prin integritatea lor. Intervențiile în aceste zone trebuie făcute respectând aceleași principii, pentru că dispariția unei părți cu valoare culturală este un atentat la integritatea ansamblului. Mai mult, orice pierdere punctuală devine un precedent, un argument pentru distrugeri viitoare care pot conduce la anularea valorii zonei în totalitatea ei.
În ciuda avertismentelor specialiștilor și a semnalelor venite dinspre societatea civilă, se continuă practica lucrărilor de mică anvergură – uneori chiar autorizate! – care mutilează în mod grav clădirile și, prin cumulare, întreaga imagine a zonelor construite protejate: acoperirile cu termosistem (”anvelopări”) care distrug fațadele prin ascunderea materialelor originare și prin îngroparea detaliilor și decorațiilor; înlocuirea tâmplăriilor și a învelitorilor cu soluții neconforme ca materiale, textură și cromatică; folosirea unor culori stridente pentru finisaje etc.
• Arborii monument, arborii și vegetația din zonele construite protejate Prezența în lista Academiei Române, singurul document care atestă valoarea unor elemente de vegetație din București, nu conferă unui arbore îngrijirea necesară specifică sau protecția față de tăiere. De asemenea, pentru arborii seculari, plantările de aliniament, compozițiile vegetale sau amenajările verzi ale scuarurilor și micilor parcuri, grădinile de fațadă etc. din zonele construite protejate nu există o legislație adaptată protecției lor și nici criterii clare pentru a stabili moduri adecvate de gestionare și de intervenție. • Peisajele culturale La rândul lor, peisajele culturale, nefiind protejate, sunt permanent agresate; conform Convenției de la Faro, acest lucru înseamnă, în fapt, distrugerea memoriei colective.
II. Responsabilitatea distrugerilor pe care le-am menționat se împarte între mai mulți actori care, nerespectând standardele profesionale pe care le presupune lucrul cu patrimoniul istoric, își compromit specializarea și respectabilitatea poziției și aruncă o lumină nedreaptă asupra celor care respectă legea și normele profesionale:
• Specialiștii care deturnează sensul studiilor istorice Profesional și moral, autorii studiilor istorice care își uită misiunea și fac concesii la cererea clienților sunt primii răspunzători de aceste acte distructive. Membrii comisiilor de specialitate pot detecta cazurile în care solicitările de desființare ale unor imobile se sprijină pe studii istorice cu concluzii forțate sau corupte.
• Arhitecții care compromit valorile patrimoniului cultural Dreptul de semnătură nu este doar un instrument administrativ, ci o responsabilitate pe care arhitecții și-o asumă. Această responsabilitate este incompatibilă cu intervențiile brutale în zonele protejate sau cu mutilarea monumentelor istorice. Ele constituie practici pe care deontologia profesională le interzice și de care organizațiile profesionale din domeniul arhitecturii și urbanismului se delimitează categoric.
• Comisiile de specialitate care nu își onorează misiunea În egală măsură, potențial responsabile pentru abuzuri sunt uneori și Comisia Națională a Monumentelor Istorice, Comisiile zonale ale monumentelor istorice și structurile Ministerului Culturii care au decizia analizării profesionale și avizării documentațiilor. Derogările date în comisii ar trebui să fie numai pentru cazuri cu adevărat excepționale, iar interesul public trebuie să fie întotdeauna pus deasupra unor interese private. Din acest motiv, componența acestor comisii este esențială pentru felul în care se aplică în mod concret normele de protecție ale patrimoniului.
• Retragerea dreptului de specialist/expert al celor dovediți că deturnează sensul studiilor istorice.
• Susținerea unor parteneriate active cu organizațiile profesionale O.A.R., U.A.R., R.U.R., ICOMOS România, precum și cu O.N.G.-urile care apără patrimoniul, și nu în ultimul rând cu mediul academic din toată țara, astfel încât practicile distructive/corupte ce ies din sfera deontologiei profesionale să fie descurajate.
• Promovarea ghidurilor de intervenție în zone de patrimoniu create prin proiectele culturale finanțate de Ordinul Arhitecților din România și de Uniunea Arhitecților din România.
• Numirea membrilor CZMI și CNMI numai la recomandarea organizațiilor profesionale: personalități integre, neafiliate politic și care au dovedit în practică respectarea eticii profesionale.
• Caracterul public al tuturor studiilor istorice, avizelor și autorizațiilor privind intervențiile pe monumente istorice și în zone construite protejate, care trebuie să fie accesibile oricui într-o arhivă digitală a Ministerului Culturii. Aceste documente nu trebuie să favorizeze interesele private potrivnice patrimoniului și nu trebuie să permită relaxarea restricțiilor stabilite prin studiile de fundamentare anterioare comandate de autoritățile publice și plătite din fonduri publice. De asemenea, studiile istorice nu trebuie să devină, așa cum se întâmplă uneori, manipulări speculative ale statutului de monument istoric: faptul că un imobil nu întrunește condițiile de clasare nu este câtuși de puțin un argument pentru desființarea lui.
• Caracterul public al solicitărilor de desființare a unor imobile, cât și al avizelor emise de Direcțiile pentru cultură județene sau de Ministerul Culturii. Este inadmisibil ca intervenții agresive sau solicitări de desființare a unor clădiri valoroase din zone protejate, care au fost respinse de Comisiile zonale ale monumentelor istorice și de Direcțiile județene pentru cultură, să fie în final avizate favorabil de Comisia Națională a Monumentelor Istorice și de Ministerul Culturii. Este semnul unei nepermise relativizări a criteriilor și normelor de protecție patrimonială, ca și al lipsei de colaborare a administrației centrale cu cea locală.
• Informarea publică adecvată – prin mijloace locale de expunere și pe paginile de internet – ca procedură prealabilă a avizării intervențiilor asupra monumentelor, zonelor lor de protecție și zonelor construite protejate; de asemenea, transmiterea tuturor datelor relevante către organizațiile profesionale din domeniul arhitecturii și urbanismului.
Pentru oricare din aceste intervenții, proiectul trebuie să rămână în dezbatere publică cel puțin 30 zile, iar observațiile formulate să fie luate în considerare și analizate de comisiile de specialitate. Este o practică curentă în toate țările europene.
IV. Celor care ar avea în continuare rezerve față de propunerile de mai sus, opunându-le retorica economică facilă a dezvoltării imediate și cu orice preț, le reamintim că păstrarea și valorizarea patrimoniului reprezintă o „investiție pe termen lung” care – așa cum a demonstrat-o experiența internațională – participă în mare măsură la dezvoltarea unei țări.
Turismul cultural, intrinsec legat de protejarea și punerea în valoare a patrimoniului istoric, este o componentă esențială a industriei turismului care aduce unor țări ca Franța, Italia sau Spania venituri anuale de zeci de miliarde de euro. Și nu este vorba doar de patrimoniul major, de marile monumente, ci de patrimoniul urban și rural în ansamblul lor! Nu dorim să facem comparații forțate, dar patrimoniul istoric al României este suficient de valoros și de divers pentru a se bucura de toată atenția.
Acestea sunt gândurile prin care noi, semnatarii acestei scrisori, arhitecți, profesori, oameni de cultură, cetățeni, vă cerem, domnule Ministru al Culturii, să dispuneți măsurile necesare în vederea opririi acestui adevărat atentat la adresa istoriei și patrimoniului cultural național!
Această scrisoare a fost semnata de 170 de personalități, instituții și organizații înscrise pe listă în ordinea alfabetică a numelor
Filiala Teritorială București a Ordinului Arhitecților din România
str. Sf. Constantin nr.32, sector 1, 010219, București, România
telefon/fax: 021-3039226
e-mail: secretariat@oar-bucuresti.ro
Contact, plăți și program de lucru •
Prelucrarea datelor cu caracter personal
