Maxim și peste maxim: propuneri și realități urbane bucureștene

Maxim și peste maxim este visul oricărui proprietar de teren sau imobil pentru a obține coeficienții urbanistici necesari unei investiții imobiliare, aparent de foarte mare succes. Regulamentele aplicate ar trebui să pondereze dorințele nemăsurate ale deținătorilor unor astfel de proprietăți. Restricționările nu trebuie să anuleze sau să sufoce nici antreprenorii, nici investițiile. Ele trebuie să ofere șansa orașului să se dezvolte într-un sens sustenabil atât pentru sectorul de business cât și pentru cetățeni. Acest echilibru este foarte greu de implementat la noi.

PUZ-urile, ca dispozitiv de a schimba valorile  coeficienților urbanistici,  țin de o  măiestrie ce nu depinde de domeniul arhitecturii, cât de un mod comercial de a vedea urbanul. Sunt multe exemple în acest sens. 

PUZ-ul cu Palatul Știrbei este un exemplu de revenire paradigmatică, am putea spune. În funcție de cine a fost beneficiarul întregii proprietăți, ele au curs din diferite direcții și în diferite forme: de la turnuri înalte construite în spatele palatului, până la ocupări aparent pe orizontală dar cu un regim de înălțime mare pentru zona protejată. Circulațiile și căile de acces din zona propunerii au un gabarit mic, cu toate acestea implementarea este masivă ea ocupând într-o măsură foarte mare terenul.

Aceasta va genera un trafic foarte mare, care va trebui foarte bine organizat. Printre aspectele pozitive identificăm refacerea palatului și a corpului anexă demolat, printr-un gest dement, de proiectul anterior.  Aspectul mai puțin pozitiv este diminuarea spațiului verde necesar în zonă. Intervenția ar fi putut propune și o grădină publică, specifică de altfel locuirii  vechi bucureștene. Aceasta ar fi dat o notă cu totul aparte noii intervenții dominate, ca majoritatea, de cantitatea și prețul  generat de valoarea metrului pătrat.

În același spirit, PUZ-ul de la  club Fabrica întinde la maxim coordonatele urbanistice ale zonei, propunând o demolare a unuia dintre cele mai vechi spații culturale alternative din capitală pentru a face loc unei clădiri indiferente care respectă necesitățile de metri pătrați ale clientului. Păstrarea și integrarea clădirii industriale alături de noua clădire reprezintă o soluție mai inteligentă și din punct de vedere financiar, și urban și identitar. 

Într-un context cu totul diferit, PUZ-ul recent de la Romexpo propune un catarsis: o transformare dramatică  a unui pseudo-pol urban, o promisiune a unui nucleu amplu de business, cultură și spațiu public, prezentate optimist printr-un set de imagini seducătoare. Deși, conceptual, un astfel de mix poate funcționa foarte bine, implementarea lor în România  cere un efort imens de timp, de bani și de muncă în care, la nivelul intervențiilor mari și de lungă durată, capitala nu a excelat niciodată. De asemenea, în contextul clădirilor înalte din zonă, clădirile propuse, având înălțimi foarte mari, inversează vizual zona; sperăm nu și funcțional. În orice caz, voința de depășire a maximului îmbracă aici o altă formă.

De altfel, există voință care dorește să blocheze aceste proiecte, dar există și voință  de a le continua.

Ceea ce trebuie să înțelegem totuși, este că Bucureștiul nu trebuie să rămână pe loc, încremenit într-o istorie demult apusă. Bucureștiul este o capitală europeană, un oraș al oportunităților, al investiților, al dezvoltării. Modelul dezvoltării, însă, nu ar trebui să fie prin sufocare ci prin acțiuni și proiecte inteligente, creative, sustenabile și locale, prin integrarea contextului și al reutilizării, pe cât posibil, a resurselor deja existente. Intervențiile de tip tabula rasa, deși mai ieftine pentru bugete, pe termen lung sunt dăunătoare și creează efecte adverse pe care orașul va trebui să le deconteze imediat după implementare.  În trecut, Bucureștiul avea un Centru de Dezvoltare Urbană care a funcționat bine o perioadă după care a fost închis. Ulterior, au apărut inițiative de refacere a acestui centru care ar fi trebuit să se ocupe doar de proiectele generale, mari, ale capitalei. În spatele acestor inițiative stă nevoia de coordonare, de  eficientizare, de colaborare pentru un București marcat de fracturi și dezvoltări diferențiate și sincretice.

Pentru a preîntâmpina aceste situații, atât pentru mediul public cât și pentru cel privat, Filiala Teritorială București a Ordinului Arhitecților din România susține  implementarea concursului de soluții chiar din faza de urbanism, chiar pentru proiecte de reglementari urbanistice, pentru restaurarea  unor parcuri istorice, pentru implementarea unor parcuri noi, pentru construirea unor edificii cu impact pentru oraș și cu influență în spațiul public. Credem că acesta este unul din mijloacele principale prin care putem aduce plus valoarea atât de necesară contextului și orașului nostru.

arh. Emil Ivănescu
Președinte OAR București