Despre eviscerarea contextului și calitatea proiectării

În ultima perioadă, în spațiul public, au fost semnalate două viitoare proiecte: intervențiile în Parcul Grădina Icoanei și construirea unui imobil cu 5 etaje pe Calea Victoriei, la numărul 200, ambele exemple, fiind moduri de intervenție abruptă într-un context dat, deja constituit, valoros pentru calitatea orașului. Modul în care se realizează aceste acțiuni intrigă și trag semnalul de alarmă asupra modului în care înțelegem atât Orașul, cât și modul de proiectare într-un țesut protejat.

De multă vreme există la noi o practică împământenită de a eviscera o construcție veche fiindcă nu mai corespunde „standardelor” vieții contemporane sau profitabilității. Această negociere între ce are nevoie beneficiarul, ce are nevoie orașul și contextul lui, ce poate oferi profesionistul precum și cadrul legislativ în vigoare, reprezintă chintesența tuturor acestor construcții noi care apar pe situri vechi, alături sau înlocuind construcțiile îmbătrânite, indiferent de valoarea lor. Practica de „chiuretaj” a „măruntaielor” construcțiilor vechi, măruntaie ce asigură de fapt întreaga logică constructivă a spațiilor și edificiului însuși, pare că devine o normă în contextul în care, la nivel european, se impune o păstrare integrală și o reutilizare eficientă a patrimoniului.

Necesitatea de a construi în context de patrimoniu, adesea amplasat în zone cheie, reprezintă o constantă a orașului contemporan și prea puțini reușesc să facă intervențiile să fie corecte și oneste cu mediul urban. Orașul trebuie să se dezvolte dar în același timp trebuie să-și păstreze valorile urbanistic-arhitecturale.  

Din fericire, în București există și exemple pozitive în acest sens, construite în ultima perioadă. Sunt cazuri benefice, ale unei bune colaborări între beneficiar și arhitect, în care profesionistul reușește să convingă beneficiarul să păstreze edificiul vechi iar construcția nouă devine, prin contrast, salvatorul real al clădirii vechi. Sunt exemple care, de altfel, au și fost premiate de jurii internaționale de arhitectură, precum imobilul de birouri din Dorobanți numărul 32, care salvează efectiv și intact casa veche aflată pe sit, fără ca aceasta să fie monument de arhitectură, casă ce putea fi demolată sau eviscerată în orice moment. În Capitală, sunt mai multe exemple de astfel de intervenții, totul constând însă în buna colaborare între proiectanți și beneficiari.

Pe această cale, dorim să tragem un semnal de alarmă asupra faptului că există proiecte în zone importante care sunt realizate de firme în care adevărații proiectanți sunt simpli angajați, fără drept de decizie în discuțiile cu un beneficiar. Legislația slabă permite oricăror persoane, necompetente și nespecializate,  să înființeze cu mare ușurință firme pe care le conduc și care conțin capitolul  proiectare în pachetul de coduri CAEN. Calitatea slabă a unui proiect implementat poate fi și o consecință a acestui fapt. În acest sens, OAR București recomandă colaborarea cu arhitecți, birouri de arhitectură, firme în care profesioniștii - arhitecți, urbaniști - au decizia finală.

Pe această temă OAR București va demara, în cel mai scurt timp, o serie de dezbateri asupra modului în care ușurința înființării unor entități comerciale care prevăd și proiectare în domeniul construcțiilor dăunează calității arhitecturii și a urbanului în general. Câtă vreme nu înțelegem că practica proiectării trebuie să fie făcută doar de profesioniști, consecințele negative asupra calității orașului sunt de necalculat.

arh. Emil Ivănescu
Președinte O.A.R. București