Ateliere pentru copii 10-12 ani în cadrul expoziției 24 de argumente, organizate de Institutul Prezentului@ Muzeul Național de Artă al României, Calea Victoriei 49-53, București
Access exclusiv prin înscriere și pe baza biletului de expoziție (2,5 lei/ elevi și 10 lei/ adult) detalii mai jos.
studioBASAR: Atelier de Oraș. Efemer (atelier de arhitectură) 7.12.2019, 14:30-17:00 înscrieri: https://forms.gle/LbPczUsSCAKTfwDC8
O fereastră și niște pomi. Claxoane. Băltoace mari cu cer în ele. Sacoșe cu cartofi. Sacoșe cu roșii. Tramvaie zdrăngănite. Geamuri aburite. Haine groase. Doamna de la casă. Fiaaare vechi. Multe, foarte multe vrăbii. Nu vă supărați. Culoarea verde. Culoarea roșie. O tură de alergare ușoară. Vecina cu pisici. Uși mari, uși trîntite, uși automate. Soare cu dinți. Abur din țevi. Garduri. Roți dezumflate. Apă caldă. Zece lei. Circulați pe trotuarul de vizavi.
Toate astea fac împreună un oraș. Un oraș văzut nu ca o aglomerare de case și blocuri, statui și bulevarde, ci un oraș ca un ghem – de legături, de sunete, de mirosuri, de întîmplări și de amintiri. Poate o să vă întrebați cum se contruiește și cum arată pînă la urmă acest oraș întors pe dos? Dacă vreți să încercați un răspuns, haideți să trasăm împreună relațiile dintre locuitori, acțiunile lor și locurile în care se petrec. Vom proiecta împreună un oraș nou, început în sens invers, de la legături și relații, nu de la obiecte și spații.
Alex Axinte și Cristi Borcan au înființat în 2006 studioBASAR, care acționează atît ca studio de arhitectură, cît și ca practică spațială. studioBASAR urmărește să construiască formate intermediare care să permită colaborarea și participarea la realizarea unui oraș mai accesibil și mai drept, în timp ce se angajează în proiecte de educație aplicată. Proiecte precum „Atelierele de Spațiu Public” (începînd din 2011), „Școala de Oraș” (2015-2017) și „Social Craftmanship” (2016) vizează transformarea spațială directă prin folosirea de metode participative bazate pe autorul colectiv. Proiectele educaționale ale studioBASAR pun în valoare perspectiva cetățenilor tineri asupra orașului și le facilitează dreptul la oraș.
Alex Axinte este arhitect și lucrează de pe o poziție intermediară între educația aplicată, designul participativ și producția de cunoaștere civică. A absolvit Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” (UAUIM) din București în 2004, iar în 2018 a terminat un master în Social Research la Sheffield Methods Institute (SMI), Universitea din Sheffield. Între 2006 și 2008 a fost asistent universitar la UAUIM, iar în prezent este doctorand și asistent universitar la Sheffield School of Architecture (SSoA), Universitatea din Sheffield.
Cristi Borcan este arhitect, doctorand și asistent universitar la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București. Este interesat de modurile prin care arhitectura poate oferi o platformă de colaborare pentru interogarea producerii și reproducerii spațiilor urbane și pentru înțelegerea orașului ca resursă colectivă pentru comunitate.
Lea Rasovszky: Cum arată un gînd (atelier de arte vizuale) 14.12.2019, 11:00-13:30 și 14:30-17:00 înscrieri: https://forms.gle/Av1K7aaS6MuxDGD18
În cadrul acestui atelier vom explora lumea artiștilor care lucrează cu idei și concepte drept unelte și vom încerca să răspundem la o serie de întrebări precum: Cum arată un gând complicat? Cum arată o idee spontană? Cum pot desena o stare pe care nu știu să o descriu cu cuvinte? Copiii vor parcurge o serie de exerciții de gândire abstractă pornind de la discuții și comentarii asupra lucrărilor expuse și ajungând la experimente practice, respectiv desene de mari dimensiuni lucrate în echipă. Scopul acestei experiențe creative este aceea de familiarizare cu manifestări artistice poate mai puțin cunoscute în plan local, de a afla mecanismele lor și de a analiza printr-un filtru ludic lucrările unor artiști români cu o viziune surprinzătoare.
Lea Rasovszky (n. 1986) trăiește și lucrează în București. În 2008 a absolvit Universitatea Națională de Arta București, departamentul Foto-Video Procesarea Computerizata a Imaginii, urmat apoi de un master în cadrul aceluiași department în 2010. Din 2018 urmează studiile doctorale din cadrul secției Istoria și Teoria Artei, la Universitatea Națională de Artă București. Activând ca artist vizual pe scena culturală locală și internațională, Lea lucrează de peste 10 ani și în domeniul educației, colaborând de-a lungul timpului cu galerii și spații de educație alternativă dar și cu instituții precum Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Național al Literaturii Române și Muzeul Național de Artă Contemporană cu care colaborarea continuă și în prezent. Din 2016 este co-fondator al Asociației MATKA, o platformă care își propune strategii creative pentru a aduce educația artistică în mediile defavorizate ale Bucureștiului, revitalizarea spațiilor de stat destinate educației și utilizarea artelor de orice fel pentru a promova un stil educațional alternative deschis și incluziv. www.learasovszky.com
Atelierele sînt organizate de Institutul Prezentului în cadrul expoziției 24 de argumente. Conexiuni timpurii în neo-avangarda românească 1969–1971. Artiști prezentați în expoziție: Horia Bernea, Ion Bitzan, Liviu Ciulei, Radu Dragomirescu, Șerban Epure, Pavel Ilie, Ritzi Jacobi, Peter Jacobi, Ovidiu Maitec, Paul Neagu, Miriam Răducanu, Diet Sayler, Radu Stoica, Vladimir Șetran, Grupul Sigma. Detalii despre expoziție la https://institutulprezentului.ro/event/24-de-argumente-conexiuni-timpurii-in-neo-avangarda-romaneasca-1969-1971/.
Expoziția „24 de argumente” este realizată de Institutul Prezentului în colaborare cu Muzeul Național de Artă al României și Arhiva Demarco, Edinburgh.
Cercetare și concept expozițional: Alina Șerban
Cercetare și direcție artistică: Ștefania Ferchedău
Finanțatori: Program cultural cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național și de Ordinul Arhitecților din România din timbrul arhitecturii
Parteneri logistici: DHL International Romania, Hornbach
Cu sprijinul: British Council România, Rezidența BRD Scena9
Partener de comunicare: DC Communication
Parteneri media: Radio România Cultural, rfi România, Zeppelin
Disclaimer: Programul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul programului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.
Institutul Prezentului (IP) este o platformă de cercetare și resurse artistice în domeniul culturii vizuale și performative concepută de Ștefania Ferchedău și Alina Șerban. Centrat pe artiști și istoriile lor personale, pe experiențe determinate temporal și forme de (auto)arhivare, Institutul examinează diverse practici și situații din trecutul recent pînă în prezent din perspectivă transnațională și transculturală.
Detalii la ip@institutulprezentului.ro, www.institutulprezentului.ro