Prima paginăAnunțurimai 2019 › Curs-atelier OAR București - Hempcrete/ Beton de cânepă, sâmbătă 01 iunie 2019, orele 10:00–19:00, sat Piscu, comuna Ciolpani, jud. Ilfov
17 mai 2019 • Profesional

Curs-atelier OAR București - Hempcrete/ Beton de cânepă, sâmbătă 01 iunie 2019, orele 10:00–19:00, sat Piscu, comuna Ciolpani, jud. Ilfov

Vă invităm la un curs-atelier pe un șantier de lângă București, alături de o echipă formată din doi tineri profesioniști, despre un material nou pentru practica de arhitectură din România.

Hempcrete/ betonul de var este un mix de var și puzderie de cânepă. Material ecologic, cu o amprentă negativă de carbon, începe să devină și în România o alternativă de luat în considerare datorită accesibilității și a proprietăților sale. Este un bio-compozit cu proprietăți termice excelente, permeabil la vapori, flexibil, rezistent la mucegai și ciuperci și incombustibil. În Franța, se folosește din anii '80 pentru renovarea construcțiilor istorice din lemn.

În prima parte a zilei, participanților le va fi prezentată fișa tehnică a materialului și vor fi comentate construcții realizare din Hempcrete în străinătate și în România. În a doua parte, cursanții vor participa la șantier, având oportunitatea de a realiza un perete din beton de cânepă. Prezentarea teoretică, precum și prânzul, inclus în program, vor fi găzduite de Școala de la Piscu. 

Cursul-atelier va fi susținut de către Vlad Sadici și Alexandru Postu.

Vlad Sadici este arhitect, fondator Living Cities Architecture, 2017, un birou de arhitectură care își propune să contribuie la tranziția către soluții de arhitectură prietenoase cu mediul. Colaborator al Grupului de lucru RURAL al OAR, la realizarea Ghidurilor de încadrare în specificul local. A absolvit Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, 2015. Promoveză Hempcrete din 2016, prin proiecte, conferințe și workshop-uri.

Alexandru Postu este inginer, administrator Hempcrete România, 2019. A absolvit în 2003 Facultatea de Construcții nave la Academia Navală Mircea cel Bătrân, Constanța. În 2013 a finalizat un master în design de produs la NTNU – Universitatea Tehnică, Ålesund, Norvegia. S-a specializat în proiecte cu tehnici și materiale abandonate în favoarea celor moderne, ușor de aplicat și gata preparate, prin participarea la diferite proiecte din Austria, Norvegia, Mexic, Bulgaria iar acum România: construcții cu baloți de paie, super-adobe, chirpici, paiantă. A descoperit în Hempcrete, mixul de cânepă și var, materialul ideal.

Ordinul Arhitecților București va elibera diplome de participare la curs.

OAR București susține recunoașterea participării la cursurile de pregătire profesională pe care le organizează ca parte a formării stagiarilor în vederea obținerii dreptului de semnătură.

Modalități de înscriere

Înscrierea se  face  prin completarea formularului accesibil la adresa:

https://www.oar-bucuresti.ro/dezvoltare-profesionala/37/

Taxa de participare este de 150 lei pentru membrii OAR și 250 lei pentru non-membri OAR.

Pentru înscriere este necesară achitarea taxei de participare, până cel târziu joi, 30 mai, într-una din următoarele variante:

 - la casieria filialei – str. Sf. Constantin nr. 32, sector 1, București – unde se va semna și contractul cu OAR. Este necesar să aveți buletinul sau ștampila firmei.

prin transfer bancar - Pentru aceasta, se trimit datele de facturare pe mail către filială – inscrieri.cursuri@oar-bucuresti.ro  În cazul în care doriți factura pe persoana fizică, este necesară și o copie după buletin. Dacă factura se face pe firmă, se trimit datele firmei (CIF, nr. din registrul comerțului, cont bancar, adresă și numele reprezentantului legal). Transferul se realizează în contul RO14BTRLRONCRT0295885004, deschis la Banca Transilvania Agenția Universitate. Dovada plății se va trimite pe mail la filială, contractul și factura în original urmând să fie înmânate participanților la curs.

*

Anuala de Arhitectură București vă propune anul acesta implicarea nu numai în dezbateri și proiecte pentru Capitală, ci și într-o serie de experiențe practice și de șantier. Astfel, am pregătit o serie de trei cursuri-atelier:

1 iunie – Atelier Hempcrete/ Beton de cânepă - Piscu

4-5 iunie – Atelier de învelitori: ceramice, ardezie, tablă fălțuită, stuf – Măgurele

10-18 august – Atelier Drystone/ Zidărie uscată cu piatră – Școala de la Bunești

Cursurile, cu un important caracter tehnic și profesional, sunt destinate atât arhitecților, inginerilor, constructorilor, cât și tuturor promotorilor și beneficiarilor culturii construite.

Vă așteptăm!

Ana-Maria Goilav
Vicepreședinte OAR București
anamariagoilav@oar-bucuresti.ro