Suntem foarte bucuroși să vă povestim despre evenimentul care a avut loc aseară la Casa OAR București, un eveniment în premieră, care sperăm că va deveni o tradiție: cei mai noi membri ai organizației, cei care și-au luat dreptul de semnătură în ultima sesiune, cea din septembrie, au fost invitați să ne cunoaștem, să-i sărbătorim și să le propunem să ne fie aproape, implicați și comunicativi.
Mulțumim tuturor celor ce au venit să sărbătorească alături de noi, membri din comisia de acordare a dreptului de semnătură, membri ai Consiliului Teritorial și Colegiului Director OAR București.
Mulțumim prietenilor de la Zeppelin și Igloo pentru cadourile oferite tinerilor arhitecți!
Prin inițiativele filialei OAR București ne dorim ca permanent să fim prezenți și să susținem efortul stagiarilor pe întreaga perioada de stagiu. Ne dorim să intensificăm cursurile, întâlnirile, prezentările, începând chiar din anii finali de facultate, astfel încât acest dialog să le fie util și să pună deja bazele apartenenței la Ordinul Arhitecților.
Foto credit: Dafina Jeaca