Prima paginăAnunțuriiunie 2018 › Ghidul UIA privind valoarea arhitecturii sprijinind sporirea calității vieții, arh. Vlad Gaivoronschi
26 iunie 2018 • Profesional

Ghidul UIA privind valoarea arhitecturii sprijinind sporirea calității vieții, arh. Vlad Gaivoronschi

Stimați colegi,

Transmitem, în atașament,spre informare, Ghidul UIA privind valoarea arhitecturii sprijinind sporirea calității vieții, elaborat de arh. Vlad Gaivoronschi împreună cu arh. Albert Dubler, fostul președinte UIA, în cadrul activității sale ca reprezentant OAR în Comisia UIA de Exercitare a Profesiei.

Ghidul a fost aprobat de Consiliul UIA și prezentat arhitecților din întreaga lume cu ocazia reuniunii Comisiei UIA de Exercitare a Profesiei, care a avut loc la Congresul UIA de la Seul (3-7 09 2017).

Cu stimă,

arh. Cornelia Burcuș
Secretar Executiv

-------------------------

Doamnă/Domnule Arhitect,

Vă transmitem alăturat, spre informare, Ghidul UIA privind valoarea arhitecturii sprijinind sporirea calității vieții, elaborat de arh. Vlad Gaivoronschi împreună cu arh. Albert Dubler, fostul președinte UIA, în cadrul activității sale ca reprezentant OAR în Comisia UIA de Exercitare a Profesiei. Ghidul, ca parte integrantă a Acordului UIA privind standardele internaționale de profesionalism recomandate în practica arhitecturală, a fost aprobat de Consiliul UIA și prezentat arhitecților din întreaga lume cu ocazia reuniunii Comisiei UIA de Exercitare a Profesiei, care a avut loc la Congresul UIA de la Seul (3-7 09 2017).

Ghidul de față este menit să contribuie activ la durabilitatea arhitecturii și la excelență în calitatea acesteia, să fie nu doar un alt sistem de certificare, ci un instrument practic pentru viitoarele generații de sisteme de certificare. El este expresia preocupării Uniunii Internaționale a Arhitecților (UIA) de promovare a unui sistem holistic de indicatori privind valoarea arhitecturii, care contribuie la sporirea calității vieții, precum și de elaborare a unui set de criterii holistice de proiectare sustenabilă, un sistem de evaluare a performanței bazat pe instrumente de definire măsurabile și nemăsurabile. Ghidul va da posibilitatea recunoașterii politice a arhitecturii ca o componentă importantă a identității culturale a diferitelor țări și regiuni, ilustrând modul în care un înalt nivel al valorii arhitecturale influențează calitatea vieții  și reliefând, în ultimă instanță, rolul cultural fundamental al arhitecturii pentru public și pentru interesul colectiv.

Cu deosebită considerație,

Mariana Ionescu

Consilier Relații Internaționale


Fișiere atașate: