Colegiul Director al OAR București a hotărât continuarea parteneriatului cu asociația Calup, cu care a colaborat în ultimele șase luni.
Scopul parteneriatul îl reprezintă promovarea și deschiderea către public a grădinii și a spațiilor de la subsolul imobilului de pe str. Sfântul Constantin nr. 32, aflat în proprietatea OAR București, cu scopul integrării acestuia în circuitul cultural și economic al orașului, sub numele de „Casa Arhitecturii”, prin proiectul Hub A.
Hub A este un proiect creat și dezvoltat de Calup cu următoarele obiective:
1. Promovarea și creșterea atractivității spațiului prin promovare off și online, prin organizarea de evenimente;
2. Implicarea arhitecților și a publicului în proiecte de regenerare urbană și activități colaborative interdisciplinare și promovarea acestora;
3. Colaborarea cu OAR București pentru organizarea, dezvoltarea și promovarea de proiecte și activități de interes comun;
4. Asigurarea sustenabilității financiare a activităților „Hub A” prin organizarea de evenimente, atragerea de sponsorizări și alte activități pretabile ce respectă destinația spațiului.