Asociația Istoria Artei organizează o serie de manifestări culturale, în cadrul proiectului „Patrimoniu românesc, influențe europene”, prilejuite de sărbătorirea Zilei Culturii Naționale 2018.
2018 este sărbătorit și ca „Anul european al patrimoniului cultural”, dorindu-se creșterea înțelegerii publicului larg în direcția valorificării și protejării patrimoniului precum și a implicării fiecărui cetățean, a descoperirii valorilor naționale și a bogăției influențelor europene. Continuând cercetările de arhivă dedicate celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea, ne dorim să evidențiem influențele majore pe care le-au avut o serie de creatori de arhitectură sosiți în țara noastră sau români formați în străinătate, conturându-se două tendințe majore: într-o primă etapă influența vieneză și prusacă, urmată apoi și cea de franceză.
Activitățile desfășurate în perioada 15-31 ianuarie sunt: cercetare de arhivă și pe teren, digitizarea unor planuri și schițe pe www.arhivadearhitectura.ro, organizarea de ateliere de istoria arhitecturii pentru elevi, editarea și tipărirea unei broșuri și a unor cărți poștale, distribuirea lor gratuită, organizarea unor conferințe publice de prezentare a rezultatelor proiectului și a publicațiilor de istoria arhitecturii realizate de Editura Istoria Artei. Toate acestea continuă seria evenimentelor de promovare a unor personalități ale arhitecturii noastre, de valorificare a patrimoniului construit și de atenționare asupra stadiului precar în care se găsesc astăzi multe dintre clădirile realizate în secolul al XIX-lea.
Joi, 18 ianuarie, ora 18:30, Muzeul Municipiului București - Palatul Suțu, Bulevardul Ion C. Brătianu 2
Marți, 23 ianuarie, ora 18:30, Librăria „Mihai Eminescu”, Bulevardul Regina Elisabeta 16
Miercuri, 31 ianuarie, ora 18:30, Uniunea Arhitecților din România, Strada Jean-Louis Calderon 48
Echipa proiectului: istoric de artă Oana Marinache, istoric Alina Havreliuc, fotograf și grafician Cristian Gache, restaurator Ioana Olteanu, urbanist Andrei Popescu, arhitect Irina Criveanu, restaurator Maria Dumbrăvicean
Parteneri: Arhivele Naționale ale României, Uniunea Arhitecților din România, Ordinul Arhitecților București, Muzeul Municipiului București, Centrul Cultural Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului, Asociatia DAR Development, școli și licee
Participarea și materialele distribuite la evenimente sunt gratuite.
Proiect cultural realizat cu sprijinul Ministerul Culturii și Identității Naționale
Pentru mai multe detalii despre proiectele Asociației-Editurii Istoria Artei: http://asociatiaistoriaartei.blogspot.ro/ www.eia.ro www.arhivadearhitectura.ro https://www.facebook.com/events/1585506218183200/