Prima paginăAnunțuriianuarie 2018 › Reminder Conferință cu tema „Ce înseamnă original în arhitectură. Considerații asupra dreptului de proprietate intelectuală”
11 ianuarie 2018 • Profesional

Reminder Conferință cu tema „Ce înseamnă original în arhitectură. Considerații asupra dreptului de proprietate intelectuală”

Filiala București a Ordinului Arhitecților din România vă invită să participați la conferința „Ce înseamnă original în arhitectură. Considerații asupra dreptului de proprietate intelectuală”, organizată în parteneriat cu societatea civilă de avocați Wolf Theiss, sâmbătă 27 ianuarie 2018, începând cu ora 9:30.

Invitația completă poate fi consultată aici.

Conferința este prima dintr-o serie care își propune aducerea împreună a specialiștilor din domeniul mediului construit (arhitecți, urbaniști, ingineri) cu cei din domeniul juridic. Conștientizând importanța bunei conlucrări dintre aceștia și venind în întâmpinarea nevoii de a înțelege deplin semnificația și protecția pe care legea o acordă arhitecților, societatea civilă de avocați Wolf Theiss vă invită la o discuție în jurul problematicii originalității operei de arhitectură. Condiție esențială care declanșează protecția drepturilor de autor, originalitatea în accepțiunea legii diferă substanțial de modul cum originalitatea ideii în arhitectură este sesizată. Înțelegerea contururilor exacte ale acesteia este singura aptă să ofere protecție integrală autorului arhitect.

Participarea este liberă pentru toți membrii OAR în limita a 30 de locuri. Doritorii care nu sunt membri OAR plătesc o taxă de 100 lei (în limita a 4 locuri). 

Participarea se face pe bază de înscriere, trimițând un mail pe adresa contact@oar-bucuresti.ro. Vă invităm să vă înscrieți până la data de 26 ianuarie 2018, ora 14:00. Din respect pentru colegii arhitecți, dacă v-ați înscris și nu puteți participa, vă rugăm să anunțați pentru a da posibilitatea altui coleg să participe.

Conferința se va ține la sediu al OAR București, sf. Constantin 32, demisol.

Anexăm programul evenimentului.


arh. Raluca Munteanu
Vicepreședinte OAR București 


Fișiere atașate: