Filiala București a primit câteva cereri de anulare a Conferinței Extraordinare din data de 07 septembrie 2017. Argumentele prezentate au fost analizate și s-a concluzionat că nu există argumente juridice sau proceduri regulamentare pentru a dispune anularea Conferinței statutare din data de 07 septembrie 2017, astfel:
Anunțuri privind organizarea Conferinței s-au postat începând cu data de 29 iunie 2017 (sondaj către membrii) și 11 august 2017 - în total 9 anunțuri până în 04 septembrie inclusiv. Aceste anunțuri nu au făcut referire la data unei posibile reconvocări. Nu s-a discutat data reconvocării deoarece s-a plecat de la premisa că membri filialei se vor prezenta. Sugerarea unei a doua date pentru o posibilă Conferință reconvocată ar fi fost o invitație directă la lipsă de cvorum și o desconsiderare a membrilor.
În data de 07 septembrie s-a constatat lipsa de cvorum și s-a procedat conform Regulamentului filialei, prin reconvocarea în aceeași zi. Regulamentul nu precizează detalii referitoare la modalitățile de convocare și stabilește doar un termen maxim în care poate fi reconvocată Conferința - potrivit art. 12, alin.2), reconvocarea se poate face în maxim 24 de ore, dar, din motive economice (chiria sălii și cheltuielile logistice) s-a optat pentru convocare în aceeași zi.
În urma scrisorilor primite, sesizăm un amendament oportun pentru modificare Regulamentului-cadru pentru filiale cu ocazia Conferinței Naționale, acela de a introduce precizări referitoare la modalitățile de convocare a Conferinței Teritoriale și de organizare a Conferinței reconvocate în lipsă de cvorum. Invităm toți membri să trimită sugestii în acest sens până la data de 28 septembrie 2017. Data indicată a fost aleasă pentru ca amendamentele să poată să fie prezentate și Consiliului Național din zilele de 01 și 02 octombrie 2017.
25 septembrie 2017
COLEGIUL DIRECTOR al FILIALEI BUCUREȘTI a O.A.R.