Stimați colegi,
Sâmbătă 29 iulie 2017, între orele 10:00-13:00, Filiala București a OAR va găzdui cel de-al doilea atelier de lucru organizat de Grupul de Inițiativă Civică Cișmigiu cu locuitorii zonei în cadrul căruia se vor discuta următoarele teme:
- întreținerea familiilor de albine;
- polenizarea culturilor agricole (dezbatem necesitatea serviciului de polenizare, aportul său în producția agricolă, valoarea sa economică);
- modul în care se realizează analiza organoleptică a 7 sorturi de miere ce se obțin în țara noastră.
În limbaj mai puțin tehnic, pentru curioși/ pofticioși, gustăm diferite tipuri de miere și învățăm cum să le idenificăm pe cele naturale și pe cele falsificate.
Vă așteptăm cu drag!
Atelierul este susținut de apicultorul Răzvan Coman (Asociația Crescătorilor de Albine), este gratuit și se adresează tuturor locuitorilor din zona parcului Cișmigiu și nu numai. Înscrierile se fac în limita locurilor disponibile.
Dacă doriți să participați la atelier, trimiteți un mail pe adresa cismigiu@gradinacuoameni.ro sau un mesaj pe pagina grupului, până pe 28 iulie, ora 20.00.
Întâlnirea face parte din proiectul Grădina cu Oameni - Cișmigiu - coordonator arh. Matei David.
Pentru mai multe informații vă invităm să consultați link-ul:
http://fundatiacomunitarabucuresti.ro/proiect/fondul-ikea-pentru-mediul-urban/ ”
Cu stimă,
25 iulie 2017
arh. Cornelia Burcuș
Secretar Executiv