Luni, 20 februarie, a fost discutată în Senat, în scopul legiferării, OUG 100/2016, care modifică și completează Legea nr. 350 din 2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, precum și Legea nr. 50 din 1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.
În acest context, au fost prezentate mai multe amendamente, inclusiv prin reprezentanții OAR, Alexandra Stoica și Adrian Bălteanu. Deși unele dintre acestea au fost adoptate de Senat, forma definitivă a legii se va stabili în Camera Deputaților, în cadrul comisiilor speciale.
OAR contestă unele dintre propunerile de modificare a ordonanței, precum statutul arhitectului-șef sau abrogarea articolului potrivit căruia consilierii județeni sau locali trebuiau să depună, în scris, motivația pentru votul exprimat prin care aprobă sau resping documentațiile de amenajare a teritoriului sau de urbanism.
OAR va își va susține în continuare punctul de vedere, până la momentul legiferării, în discuțiile cu reprezentanții MDRAP pentru corelarea pe unele amendamente și cu membrii comisiilor de la Camera Deputaților.
Vă vom informa în legătură cu evoluția procesului legislativ.