În seria de cursuri din cadrul programului de Dezvoltare Profesională Continuă 2016, OAR București anunță cursul „Pentru o arhitectură a interesului public”, ținut de dr. arh. Lorin Niculae. Acesta va avea loc vineri 20 mai 2016, între orele 09:00-16:00 la sediul Ordinului Arhitecților din România – strada Pictor Arthur Verona, nr. 19, sector 1, București.
Cursul își propune să trateze nevoia de adaptare a profesiei de arhitect la noile realități economice și sociale din România și din Europa. Vor fi prezentate, de asemenea, noile documente programatice adoptate de forurile internaționale și asociațiile profesionale ce definesc rolul arhitectului în sfera publică - Noua cartă de la Atena (2003), Declarația de la Tokio (2011), Carta Urbanismului European (2013).
Cursul se adresează tuturor membrilor OAR. Participarea se face în limita celor 25 locuri disponibile, iar taxa de participare este de 100 lei. Înscrierile se fac până pe data de 17 mai la secretariatul Filialei București a OAR din str. Academiei nr. 18-20, în timpul programului de lucru cu publicul. Pe adresa oarbuc@rdsmail.ro se pot rezerva locuri, timp de o zi, în limita disponibilității, însă înscrierile sunt valabile numai după achitarea taxei de participare la sediul filialei.
În ultimele decade, a devenit necesar ca arhitectura să-și redefinească domeniul de acțiune, să devină o arhitectură a interesului public care să aibă relevanță nu numai în plan estetic, ci și etic, social. O arhitectură care este bună din punct de vedere al calității design-ului și standardelor profesionale trebuie în mod necesar să facă bine unui număr cât mai mare de utilizatori, să fie permeabilă și flexibilă. Această arhitectură mută accentul de pe proiectarea construcției obiectului de arhitectură pe proiectarea unui sistem de relații economice, politice și sociale capabile să genereze o schimbare în societate pornind de la principiile incluziunii sociale și dezvoltării durabile.
În contextul actual al practicării profesiei de arhitect în Europa și, cu precădere, în România, este necesară adaptarea profesiei la noile realități economice și sociale, cum ar fi:
Față de aceste realități, Uniunea Internațională a Arhitecților, Consiliul european al urbaniștilor și alte foruri internaționale și asociații profesionale, care reglementează cadrul practicării arhitecturii, au realizat documente programatice în care rolul arhitectului în sfera publică este unul nou, dobândind relevanță și legitimitate în luarea deciziilor și care militează pentru o arhitectură echitabilă și inclusivă, cu precădere fată de grupurile vulnerabile și persoanele aflate în situație de risc.
Astfel, Noua cartă de la Atena (2003), Declarația de la Tokio (2011), Carta Urbanismului European (2013) prevăd să „promoveze responsabilitatea în cadrul profesiei noastre, să susțină arhitecții și arhitectura și să îmbunătățească nivelul de viață regional pentru toți oamenii, împreună cu guvernele și cu alții, rezolvând problemele justiției sociale, lucrând în vederea sustenabilității”.
Cursul va fi ținut de dr. arh. Lorin Niculae - arhitect, lector universitar în cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, București, unde predă din 1998. În 2013 a susținut public teza de doctorat cu titlul „Arhipera_arhitectura socială participativă”, lucrare care sintetizează experiența de peste 7 ani de construire comunitară dobândită în cadrul programelor Fundației pentru o societate deschisă, continuată ulterior în cadrul Asociației Arhipera, fondate în 2014, și Școlii internaționale de arhitectură socială participativă Arhipera (SIASPA), înființate în cadrul Fundației.
Aplicând o teorie reflexivă care se oglindește în practica „la firul ierbii” din comunitățile defavorizate, Lorin Niculae încearcă să schimbe realitatea existentă cu realitatea dorită, folosind mecanismele participării publice în proiecte de construire comunitară care vizează grupurile vulnerabile din România și nu numai. Proiectele Arhipera au fost nominalizate și premiate de două ori în cadrul Anualei de arhitectură București, ediția 2015.
27 aprilie 2016
arh. Raluca Munteanu
Vicepreședinte OAR București