Stimate colege,
Stimați colegi,
Transmitem mesajul domnului arh. Șerban Țigănaș, Președintele Ordinului Arhitecților din România adresat membrilor cu ocazia Zilei Mondiale a Arhitecturii celebrată în data de 5 octombrie 2015.
Cu stimă,
05 octombrie 2015
arh. Cornelia Burcuș
Secretar Executiv
--
Filiala Teritorială București a Ordinului Arhitecților din România
str. Sf. Constantin nr.32, sector 1
010219 București, România
Punct de lucru
str. Academiei nr. 18 - 20, sector 1
010014 București, România
tel/fax: 021-3039226, 021-3077163
e-mail: oarbuc@rdsmail.ro
www.oar-bucuresti.ro
www.anuala.ro
Ziua Mondială a Arhitecturii
View this email in your browser (http://us5.campaign-archive1.com/?u=a383e51dab1a4af33444d26bc&id=0a64e44485&e=4436384cc0)
5 octombrie 2015 // Ziua Mondială a Arhitecturii
Anul acesta, Ziua Mondială a Arhitecturii se celebrează în 5 octombrie sub genericul Arhitectură, construire, climat, angajamente. Ea precede conferința Națiunilor Unite COP21, care va avea loc la Paris în 30.11.-11.12.2015, în scopul de a construi un tratat internațional pentru limitarea încălzirii globale.
Arhitectura, prin procesele construirii și rezultatele acestora, este responsabilă de mare parte din consumul energetic planetar și de emisiile de CO[2 ]prin materialele utilizate, modul de realizare a construcțiilor și cel de utilizare a lor. Această responsabilitate poate fi îndeplinită numai printr-un efort corelat al tuturor celor care sunt implicați în aceste procese, de la inițiativă și decizie, concepție și realizare până la utilizare și întreținere sau desființare. O nouă atitudine și un alt mod de viață sunt necesare pentru a progresa în îndeplinirea acestor misiuni.
Arhitecții practicanți din Ordinul Arhitecților din România se angajează
să contribuie prin natura profesiei lor la limitarea încălzirii globale și la trecerea la o economie cu emisii scăzute de carbon,
concomitent cu creșterea calității vieții prin calitatea mediului construit.
În același timp, Ordinul Arhitecților din România solicită
Guvernului României, instituțiilor statului și deopotrivă mediului de afaceri privat să acorde prioritatea cuvenită arhitecturii, în interesul public și individual al cetățenilor și al comunităților.
Solicităm responsabililor din domeniul educației să formeze copii și tinerii în spiritul acestor schimbări necesare și al faptului
că viitorul este mai important decât prezentul.
Solicităm Statului român să ridice ștacheta calității mediului construit
la nivel european.
Vă invităm pe toți la o reflecție asupra importanței rolului pe care îl avem fiecare dintre noi, acolo unde suntem implicați, în a contribui cu eforturi sau exigență la a avea o arhitectură mai bună.
Arh. Șerban Țigănaș, președinte OAR
============================================================
Ordinul Arhitecților din România
Our mailing address is:
office@oar.org.ro